Două sate desființate de Ceaușescu, locuri stranii pe care oamenii le-au lăsat cum erau în anii '70 VIDEO

0
Publicat:

Două sate din Munții Metaliferi desființate de regimul Ceaușescu ar putea reveni la viață după ce în ultimele decenii aici au trăit doar câțiva oameni. În satele pustii cu case vechi, timpul pare că s-a oprit în loc.

Satul Roșia din Hunedoara. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL
Satul Roșia din Hunedoara. Foto Daniel Guță. ADEVĂRUL

Satul Bunești din Hunedoara (video) nu mai este locuit permanent de peste două decenii, însă pășunile care înconjoară casele vechi sunt folosite de ciobani.

Așezarea se întinde în Munții Metaliferi, pe dealuri înconjurate de păduri, într-un ținut cu un relief spectaculos.

„Prin 1994, a plecat ultimul locuitor din sat. Casele vechi, unele de peste un secol, au rămas așa cum erau în anii în care au fost locuite permanent. Aproape toate gospodăriile au sistem de supraveghere video, pentru a fi ferite de hoți, iar oameni se găsesc mai tot timpul prin zonă, fie cu animalele, fie pe dealuri sau la pădure. Terenurile au fost cumpărate și sunt folosite la pășunat, iar casele sunt conservate. Unele vor fi transformate într-un sat de vacanță”, spune un localnic.

Biserica veche din sat, ridicată în jurul anului 1872, ajunsese în anii ’90 în pragul prăbușirii, însă a fost restaurată de noii proprietari ai terenurilor agricole și de pășunat din satul Bunești.

Biserica din Bunești, înainte de reparare.
Biserica din Bunești, înainte de reparare.

„După ce a fost reparată, slujbele au fost reluate – o dată ori de două ori pe an, iar la hramul ei vin câteva zeci de oameni, care au legătură cu aceste locuri”, spune primarul Traian Jude, din comuna Balșa din Hunedoara.

Biserica din satul Bunești. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Biserica din satul Bunești. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

La vreo zece kilometri distanță, satul Roșia din Hunedoara, cu o înfățișare asemănătoare, a împărtășit aceeași soartă a localității Bunești.

Satul Roșia din Hunedoara

Până în urmă cu câțiva ani, bătrânul Aron Truță era singurul locuitor al așezării, însă, spune primarul comunei Balșa, Traian Jude, familia l-a luat în cele din urmă în Orăștie.

Vasile, un alt sătean, a locuit și el o vreme într-o căsuță din satul Roșia (video - satul Roșia, 2018)

„Aceste sate au fost dezafectate în anii ’80 de regimul comunist. Mulți localnici au plecat să lucreze la Orăștie și în cele din urmă s-au stabilit acolo. Puțini s-au întors în locurile natale”, spune primarul Traian Jude.

În satul Roșia din Hunedoara, terenurile și casele vechi au fost achiționate de omul de afaceri Emil Părău, născut aici și stabilit în Valea Jiului.

Emil Părău, proprietar de turme de oi, având și afaceri în turism și industria lemnului declara că și-a propus restaurarea gospodăriilor vechi, pentru a readuce la viață așezarea pe care și-o dorea transformată într-un sat turistic.

În satul Roșia din Hunedoara, drumul este mai accesibil ca în trecut, iar așezarea este și ea, la fel ca satul Bunești din Hunedoara, în grija crescătorilor de animale și a unor localnici care se asigură că nu au loc furturi și distrugeri în casele vechi.

Numeroase sate de munte din Hunedoara, condamnate la dispariție

Satele Bunești și Roșia s-au numărat printre cele peste 3.000 de sate din România condamnate în anii ‘70 la dispariţie, fiind considerate de regimul Ceaușescu „neviabile” şi „iraţionale”. Dezafectarea lor a început în jurul anului 1980.

„De pe raza comunei Balșa trebuie să dispară două sate mai mici — Roşia şi Buneşti. Depopularea lor se realizează cu repeziciune, dar odată cu satele — nimeni nu observă? — sunt abandonate şi terenurile agricole. Mulţi dintre locuitorii acestor aşezări nu se stabilesc în centrul de comună, ci în alte localităţi, în oraşe, iar în momentul de faţă cel puţin 800 de hectare de fâneţe şi păşuni din cele două aşezări nu mai sunt valorificate. Trebuie neapărat să găsim o formă organizatorică prin care să valorificăm şi aceste terenuri rămase neexploatate”, informa în 1981, ziarul Scânteia Tineretului.

Lumea a părăsit treptat așezările, în timp ce terenurile și pășunile au fost destinate în anii următori agriculturii și creșterii animalelor.

Adoptată în 1 noiembrie 1974, „Legea privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale” prevedea dezafectarea a cel puțin 3.000 de sate din România, cu populații mici și fără condiții de dezvoltare.

Legea viza astfel creșterea suprafețelor terenurilor agricole, pășunilor și pădurilor și mutarea localnicilor din satele dezafectate în așezări mai dezvoltate în ce privește infrastructura și utilitățile.

„În cadrul acţiunii de sistematizare se va urmări gruparea gospodăriilor din satele mici şi dispersate în satele care au perspectivă de dezvoltare şi care vor fi stabilite prin lege şi aprobate o dată cu perimetrele construibile. În satele mici şi dispersate ce se vor stabili odată cu aprobarea prin lege a perimetrelor construibile ale localităţilor, se interzice să se construiască clădiri noi”, arăta un paragraf al Legii din 1974.

Programul adoptat prin legea sistematizării viza extinderea facilităţilor moderne în mediul rural, însă doar în satele considerate „viabile” pentru economia, industria și agricultura României.

„Cu scopul final al unei „societăţi socialiste dezvoltate multilateral”, acest program ambiţios, numit ”sistematizare”, avea să schimbe dramatic faţa României rurale. Iniţiat oficial în 1974, programul viza dublarea numărului de oraşe până în 1990. Aproximativ 550 de sate au fost selectate să primească banii şi materialele necesare pentru conversia lor în centre industriale. Programul a cerut investiţii în şcoli, clinici medicale, locuinţe noi şi industrie nouă”, arătau cercetătorii de la Biblioteca Congresului SUA, în volumul „România, un studiu al ţării”, editat în 1989 de Ronald D. Bachman (1947 – 2012).

Rămase fără condiții de dezvoltare, numeroase sate de munte din România – cele mai vizate de planurile regimului comunist, s-au stins cu trecerea timpului, în timp ce locuitorii lor au migrat treptat spre orașe ori spre comunele în care au găsit condiții mai bune de trai.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite