Sindicaliştii din instituţiile de cultură protestează joi în faţa ministerului de resort
0Blocul Naţional Sindical organizează joi o nouă acţiune de protest, împreună cu Federaţia Sindicatelor din Instituţiile de Cultură, prin care solicită blocarea proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind Statutul lucrătorului cultural.

Potrivit unui comunicat al BNS, protestul va avea loc de la ora 11:00, în faţa clădirii în care funcţionează Ministerul Culturii.
"Solicităm: blocarea proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind Statutul lucrătorului cultural, forma finală a proiectului fiind respinsă atât de sindicate, cât şi de artiştii independenţi; modificarea Legii salarizării 153/2017 în acord cu propunerile sindicale, inflaţie şi recomandările Comisiei Europene; modificarea Legii managementului cultural în acord cu propunerile sindicale", se arată în comunicatul citat.