Şcoala prin care fluieră vântul

s-a stins. Numai în ultimul an, în cele patru sate ale comunei Răsuceni din judeţul Giurgiu, 87 de persoane au luat drumul cimitirului. De născut, s-au născut numai 10 prichindei, aşa că

s-a stins. Numai în ultimul an, în cele patru sate ale comunei Răsuceni din judeţul Giurgiu, 87 de persoane au luat drumul cimitirului. De născut, s-au născut numai 10 prichindei, aşa că balanţa e departe de a fi echilibrată. Sătenii mor de bătrâneţe, iar de întors în sate nu se mai întorc decât orăşenii pensionari. Viitorul Răsuceniului e sumbru: în cele trei şcoli ale comunei învaţă numai vreo 300 de elevi, în satul Carapancea, şcoala s-a închis din lipsă de muşterii, iar în sala de clasă a şcolii din Satul Nou nu găseşti decât 6 copii de clasele I-IV şi o singură învăţătoare. În diverse alte puncte ale judeţului - Gogoşari, Schitu, Izvoarele, Stăneşti -, lucrurile stau exact la fel: copii puţini, şcoli cu obloanele trase...

Aruncată de Dumnezeu în Câmpia Burnazului, aşezarea are o denumire curioasă. În acte, îi spune Satul Nou, dar nimeni nu foloseşte numele oficial. "Coreea. Aşa îi zice toată lumea, aşa am pomenit-o şi eu, când am venit aici, în 1968", spune Dumitru Crăciun, directorul Şcolii cu clasele I-VIII "Constantin Stăncescu" din Răsuceni. Motivul e simplu: satul e izolat de lume, de civilizaţie. Cinci kilometri de şleauri şi hârtoape despart Coreea de reşedinţa de comună, Răsuceni. "Singura deosebire e că în Coreea noastră poţi să intri fără paşaport", râde directorul de şcoală. Mustăcios şi binevoitor, primarul Petre Panait dezvăluie şi el o trăsătură-cheie a aşezării: cei mai mulţi dintre săteni sunt de etnie rromă.
Coreenii din judeţul Giurgiu
Până prin '91, satul a dus-o bine, că funcţiona un IAS în care munceau toţi "coreenii", plus locuitorii satelor învecinate. Acum, situaţia e critică. Primarul zice că sunt vreo 50 de case, însă o coreeancă, ţaţa Constantina, femeia de serviciu de la şcoală, nu crede să fie mai mult de 30-32 de locuinţe. "Toată lumea pleacă, mamă, că nu e rost aicea. Noi am fost trei fraţi acasă şi-acum n-am mai rămas decât eu în sat".
Şcoala cu şase copii din Satul Nou
În Coreea de Giurgiu, sărăcia e lucie şi-o vezi de departe. Urlă în fiecare curte, la fiecare geam. Nu tu dispensar, nu tu biserică, nu tu cimitir. Doar o şcoală cu clasele I-IV, care pare un castel între bordeiele pitice şi spoite în culori ţipătoare ale aşezării. Dai să intri şi te opreşti, uimit, în cadrul uşii mari. Unde-i zarva, unde-s ţipetele de copii? În şcoala din Satul Nou, liniştea e stranie. Din cele două săli de clasă, nu răzbate niciun zgomot. Logic, până la urmă. Una e goală cu totul, iar cealaltă e... aproape goală. Şase băncuţe albastre, trase în apropierea sobei în care duduie focul. Şi-n băncuţe, câţiva prichindei. Şi-ntre ei, învăţătoarea Ionela Mănăilă, de 30 de ani. Cei mici te privesc toţi cu ochi curioşi. Au rareori parte de vizite. S-au învăţat cu feţe cunoscute: doamna învăţătoare, femeia de serviciu, domnul director, şi... cam atât. Şase elevi are şcoala: doi de clasa I, unul de clasa a III-a şi trei de clasa a IV-a. Şi din cei şase, patru sunt membri ai unei singure familii, familia Botezatu, cea mai "bogată" din sat, cât priveşte numărul de copii. "Sunt acasă zece copii şi-o să vină, până-n Crăciun, şi-al unsprezecelea", dă explicaţii Ionela Mănăilă. Cu alte cuvinte, dacă "Botezaţii" ar decide să se mute din sat, şcoala ar rămâne fără muşterii.

La anul, şcoala din Satul Nou îşi va închide porţile, iar în Carapancea nu mai e şcoală din anii '80
Pe deplin conştient că şcolăreilor le-ar fi cu mult mai bine dacă ar învăţa alături de colegi de-aceeaşi vârstă, directorul Dumitru Crăciun spune că a stabilit deja, în planul de şcolarizare pentru anul 2007-2008, ca elevii din Satul Nou să vină şi să înveţe la şcoala din reşedinţa de comună, Răsuceni. "Am făcut calculul: trei elevi termină clasa a IV-a şi numai doi vor intra în clasa I, aşa că am avea, în anul şcolar următor, numai 5 elevi la Satul Nou", spune directorul, a cărui dorinţă de a muta copiii de-aici într-o şcoală mai mare e încurajată de promisiunea primarului comunei că va asfalta drumul de la Răsuceni la Satul Nou. "Ar ajunge cu microbuzul la şcoală în câteva minute". Ceea ce se va întâmpla la anul cu elevii din Satul Nou s-a întâmplat deja la mai multe şcoli din judeţ, nevoite să tragă obloanele, din cauza scăderii serioase a populaţiei şcolare. Potrivit inspectoarei Florentina Simion, "cei 5-7 copii care învăţau la şcoala din satul Răleşti au fost mutaţi anul acesta la Gogoşari", după cum au schimbat şcoala şi elevii din satul giurgiuvean Schitu. "Anul acesta, i-am adus la Vlaşin pe cei patru copii", spune Tiu Nicolae, viceprimarul comunei Schitu. Şi şcolile din satele care alcătuiesc comuna Stăneşti au fost comasate, din pricina numărului mic de copii, aşa că, acum, în Şcoala cu clasele I-VIII din Stăneşti învaţă 262 de elevi, de pe tot cuprinsul comunei. Dacă pe ici-pe colo mai supravieţuieşte câte-o şcoală mică, aşa cum e cea din Satul Nou, în alte sate din judeţ şcolile au dispărut deja de foarte multă vreme. "În satul Carapancea nu mai e şcoală din anii '80, când majoritatea cărăpăncenilor au evadat la Bucureşti. Rahova, de pildă, e plină de cărăpănceni. Satul are astăzi doar doi elevi, unul de-a V-a şi unul de-a VIII-a, care învaţă la Răsuceni", spune Dumitru Crăciun, directorul şcolii din Răsuceni, iar primarul Petre Panait completează povestea satului fără şcoală: "În Carapancea sunt vreo 2-3 persoane de 40 de ani, atât. Media de vârstă a satului e de 60. Sunt 104 case şi 133 de locuitori, iar majoritatea e reprezentată de bucureşteni, care şi-au lăsat copiii în apartamente, iar ei s-au retras la ţară. Dacă treci duminica prin Carapancea, ai să vezi că toate curţile sunt pline de maşini cu număr de Bucureşti: vin copiii în vizită".

"Copiii care n-au casă desenează case"
Nu îi e uşor învăţătoarei, asta e clar: face în fiecare zi naveta din satul Toporu şi le predă unor copii a căror traiectorie e stabilită încă de la naştere: fac patru clase şi rămân în sat. "Botezaţii mai au, de pildă, o fetiţă acasă, Georgiana, care ar fi trebuit să fie acum în clasa a VII-a. N-a mers mai departe, aşa că acum le face mâncare, ăsta e rostul ei... Ce să mai spui, cui să te plângi? În fiecare zi, zic:
Doamne, dă-mi putere
... Îmi pare tare rău de ei, copiii ăştia nu sunt ajutaţi deloc acasă, nu se interesează nimeni de ei... Când au venit la şcoală, nici nu ştiau să se strige pe nume, se strigau după porecle, aşa cum se obişnuiseră acasă:
Cioara
,
Curentata
..." Dar Botezaţii ştiu să speculeze micile ocazii: pe lângă cei patru şcolari, Mariana, Nicu, Mihaela şi George, capul familiei îi trimite, în fiecare dimineaţă, la şcoală, şi pe Costică, de 4 ani, şi pe Dana, de 5. Că, vorba ceea, unde mănâncă patru cornul şi laptele, care vin cu maşina de la Giurgiu, pot să mănânce şi şase. "Grupa pregătitoare... O să intre şi ei la şcoală", zâmbeşte trist directorul Crăciun. Ce să le facă? Asta e situaţia, asta e familia, ăsta e satul. Între şcolarii din Satul Nou, Denisa face notă discordantă. E cel mai bun copil din clasa improvizată şi cel mai drag învăţătoarei: "E o fetiţă de nota 10! E tare deşteaptă şi prinde repede". Într-o blăniţă portocalie, fetiţa de clasa I desenează, tacticos, o căsuţă şi un pom. "Copiii care n-au casă desenează case... Pe Denisa o creşte o mătuşă, care are grijă de ea. Părinţii ei, tot de etnie rromă, sunt despărţiţi şi fetiţa nu are, nici până la vârsta asta, certificat de naştere", zice învăţătoarea, iar directorul şcolii o completează: "S-au făcut acum demersuri, la Direcţia pentru Protecţia Copilului, la Poliţie, la Primărie, să vedem cum putem să rezolvăm..." Plecăm din şcoala cu şase copii, cu inima strânsă, însoţiţi de glăsciorul subţire al Denisei, care recită poezia pregătită pentru Moş. În caz că se îndură să treacă anul ăsta şi pe la ea: "Bradul nostru este gata/Hai în jur să-i facem roata/Să-i cântăm în cor, copii/Şi să-i spunem poezii".

Şcoala cu şase copii
Şcoala cu clasele I-IV din Satul Nou, comuna Răsuceni, judeţul Giurgiu, are doar şase elevi: doi de clasa I, unul de clasa a III-a şi trei de clasa a IV-a. Din cei şase şcolari, patru sunt membri ai aceleiaşi familii: familia Botezatu. "Botezaţii" au zece copii acasă, îl aşteaptă pe al unsprezecelea, stau într-un bordei spoit în albastru, dar au antenă Digi TV în curte.