Video Roșii „inimă de bou” în solarii, la început de noiembrie. O familie de fermieri din Maramureș încă își culege recolta: „Ne găsiți la piață”
În timp ce temperaturile scad, iar sezonul legumelor de vară se apropie de final, într-o gospodărie din Maramureș roșiile „inimă de bou” continuă să se coacă în solarii. Familia Mureșan din Ocoliș încă își pregătește recolta pentru piață.
„Astăzi este 4 noiembrie 2026 și vreau să vă arăt roșiile inimă de bou. Încă se mai coc roșiile în solar. O să vină și frigul, dar deocamdată mai avem. Joi și vineri mergem în piață, mergem și săptămâna viitoare”, au transmis reprezentanții Grădinii Mureșan din Ocoliș, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare.

Soții Mureșan se ocupă de cultivarea legumelor și a plantelor, iar în grădina lor cresc roșii, ardei, vinete și ceapă. Familia cultivă atât legume obișnuite, cât și soiuri și plante mai puțin întâlnite, încercând să diversifice oferta.

De asemenea, familia se mândrește și cu dovleci de dimensiuni impresionante. Anul acesta, recordul a fost de 184 de kilograme, o greutate care i-a transformat într-o adevărată atracție a grădinii.

Printre culturile speciale se numără pepenele de iarnă, cunoscut sub denumirea științifică Benincasa hispida, și castravetele amar (Momordica charantia), două plante originare din Asia, apreciate pentru utilizările lor culinare.
Pe lângă legumele proaspete, familia pregătește și produse tradiționale din recolta proprie. În oferta Grădinii Mureșan se regăsesc murături, gogonele cu miere și alte preparate realizate din legumele cultivate în gospodărie.




















































