Programul liturgic al Catedralei Patriarhale de Florii, în Săptămâna Mare, de Paște și în Săptămâna Luminată

0
Publicat:

Patriarhia Română a anunţat, vineri, programul liturgic de la Catedrala Patriarhală, pentru perioada cuprinsă între Duminica Floriilor și praznicul Izvorului Tămăduirii, care include Săptămâna Mare și Săptămâna Luminată.

Patriarhia Română a anunțat programul de sarbători. FOTO  Patriarhia Română
Patriarhia Română a anunțat programul de sarbători. FOTO Patriarhia Română

 Floriile - Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim , duminică, 09 aprilie 2023

Ramurile de salcie și finic vor fi sfințite la Slujba Utreniei;

„Ramurile sfințite, pachetele cu anafură și iconițele, dăruite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, vor fi împărțite credincioșilor la Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei, începând cu ora 08:30” precizează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Săptămâna mare/ Săptămâna Sfintelor Pătimiri – slujbele Deniilor: 

Slujbele Deniilor (începând de duminică, 09 aprilie 2023, până vineri, 14 aprilie 2023) vor începe zilnic la ora 17:00.

Sfânta Liturghie din Sfânta și Marea Joi, 13 aprilie 2023, va fi săvârșită în interiorul Catedralei Patriarhale, începând cu ora 9:30.

Slujba Vecerniei din Sfânta și Marea Vineri, 14 aprilie 2023, cu scoaterea Sfântului Epitaf (08:00 – 11:30), va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale;în intervalul orar 11:30 – 16:50, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine și să treacă pe sub Sfântul Epitaf în Catedrala Patriarhală.

În intervalul orar 11:30 – 16:50, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine și să treacă pe sub Sfântul Epitaf în Catedrala Patriarhală.

Între orele 17:00 – 20:30, va fi săvârșită Denia Prohodului Domnului și va avea loc procesiunea în jurul Catedralei Patriarhale cu Sfântul Epitaf.

Sfânta și Marea Sâmbătă, 15 aprilie 2023:

Între orele 08:00 – 12:30, va fi oficiată Slujba Ceasurilor, Obednița și Vecernia unită cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

În intervalul orar 13:00 – 19:00, Catedrala Patriarhală va fi închisă pentru pregătirea slujbei de Înviere.

Învierea Domnului – Sfintele Paşti, 16 aprilie 2023:

La ora 00:00, Sfânta Lumină va fi oferită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ierarhilor, preoților și diaconilor prezenți în pridvorul din fața Reședinței Patriarhale. Apoi, aceștia vor oferi Sfânta Lumină credincioșilor pe culoarele special amenajate

„Slujba Învierii va fi săvârșită în exteriorul Catedralei Patriarhale, iar Sfânta Liturghie va fi oficiată ulterior în interiorul acesteia.Slujba Vecerniei Învierii Domnului (A doua Înviere) va fi oficiată duminică la ora 12:00, în interiorul Catedralei Patriarhale. În zilele de luni și marți din Săptămâna Luminată, Sfânta Liturghie va fi săvârșită în Catedrala Patriarhală, începând cu ora 9:30”, explică Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, vineri, 21 aprilie 2023:

Între orele 09:30 – 12:30, Sfânta Liturghie va fi oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale.

Între orele 12:30 – 13:30, va fi săvârșită Sfințirea mică a apei în fața Baldachinului Sfinților.

„În exteriorul Catedralei Patriarhale vor fi amplasate patru vase mari, fiecare cu o capacitate de 500 litri, urmând ca, la sfârșitul Slujbei de Sfințire a apei (Agheasma Mică), diaconii, paraclisierii și voluntarii Catedralei Patriarhale să-i ajute pe credincioși la umplerea cu Agheasmă Mică a recipientelor personale sau a celor ce pot fi achiziționate de la pangarul Catedralei”, arată Biroul de Presă al Patriarhiei Române.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite