Biserica arsă, din Costeşti, în care a pierit aproape tot tineretul unui sat. „Dumnezeu a zis să ne purtăm crucea!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tragedia de la Costeşti a lăsat îndoliate peste 100 de familii
Tragedia de la Costeşti a lăsat îndoliate peste 100 de familii

Cumplita nenorocire care s-a abătut, în primăvara anului 1930, asupra Costeştiului (judeţul Argeş) în Săptămâna Patimilor, când 116 oameni, majoritatea copii, şi-au găsit sfârşitul chiar în biserica satului, la Denia Prohodului, dă şi astăzi fiori, iar întrebarea "De ce, Doamne?" zguduie, ca-n fiecare an, comunitatea.

1930 a fost anul în care aproape fiecare familie din sat a pus doliu la poartă. Copii, fraţi, surori şi chiar părinţi - 116 suflete - au pierit în teribilul incendiu care a mistuit din temelii mica biserică din lemn în care, până atunci, oamenii găsiseră doar alinare.


Vinerea mare a Paştelui din acel nefericit an este momentul cel mai tragic din istoria Argeşului, iar la aproape un veac de la nenorocire, oamenii încă se mai întreabă cum a permis Dumnezeu o asemenea dramă chiar într-un lăcaş sfânt, la o aşa mare sărbătoare, chiar dacă tehnic, totul e, astăzi, explicabil.

  

130 de oameni într-o biserică de 20 de metri pătraţi

Era Denia Prohodului şi, ca de obicei, aproape tot tineretul satului, majoritatea copii, plus o mână de adulţi - părinţi şi bunici - se strânseseră cu toţii la bisericuţa de lemn, veche de două secole. Un aşezământ micuţ, din bârne, cât o sufragerie de apartament, de numai 20 de metri pătraţi, în care reuşiseră să se adune laolaltă aproape 130 de suflete. Numai câţiva inşi mai rămăseseră pe-afară, căci spaţiul nu le permitea să intre, resemnaţi că trebuie să asculte slujba în faţa bisericii.

Denia Prohodului curgea pe tipicul obişnuit şi chiar nimic nu prevestea clipele apocaliptice care urmau să vină. Nici chiar când, de la o lumânare, a luat foc panglica unei coroane cu flori trecute prin parafină.
 

Flacăra a fost înăbuşită însă deîndată, fără ca slujba să se oprească, numai că o scânteie a ajuns, fără ca nimeni să bage de seamă, sus, în pod, unde la vremea aceea erau ţinute şi coroanele mai vechi (abia ulterior acestei tragedii, s-a decis păstrarea lor doar pe morminte). Acoperişul de şindrilă a luat foc pe nesimţite. Panica a cuprins toată suflarea din biserică, iar fumul ce s-a răspândit rapid în tot lăcaşul a făcut din încercarea oamenilor de a se salva un haos şi mai mare.

Împingeau cu trupurile uşa care se deschidea spre interior

Singura scăpare pe care o vedeau cu toţii era ieşirea îngustă spre pridvor şi apoi uşa, care, la acea vreme, ca-n toate bisericile ortodoxe, se deschidea spre interior (un detaliu de proiectare a cărui schimbare a fost imperios cerută ulterior acestei tragedii). Dar uşa nu s-a mai deschis decât foarte puţin, pentru că forţa trupurilor care împingeau la unison spre singura ieşire o închidea în loc să o deschidă. 
 

De-afară, cei câţiva părinţii, bunici sau fraţi se opinteau şi ei cu disperare să împingă în aceeaşi usă, spre interior, ca să-i poată scoate afară pe cei captivi. Învălmăşeala n-a mai fost calmată decât de fumul din ce în ce mai gros, care a început să secere pe rând mulţimea. Relatările vremii arată că cei care încă mai puteau respira escaladau trupurile prăbuşite, sperând că vor putea învinge într-un final infernul.

Mai puţin de 20 dintre cei 130 de oameni din biserică au reuşit să se salveze sau să fie traşi afară prin crăpăturile făcute cu toporul, de cei veniţi în ajutorul lor. Şi nici măcar aceştia n-au supravieţuit cu toţii. 
 

“Am constatat, din prezenţa în care se găseau cadavrele, că între ei s-au dat lupte desperate şi că, dacă nu ar fi fost panica care să-i stăpânească în acel moment, poate că s-ar mai fi salvat măcar câţiva dintre ei”, se arăta, în 1930, în darea de seamă a pompierilor ajunşi la faţa locului mult prea târziu pentru restul mulţimii, căci din momentul izbucnirii flăcărilor şi până la sfărşitul tragic al celor dinăuntru s-au scurs doar câteva minute. 

92 de ani de la cumplita incendiu în care a pierit, în biserică aproape tot tineretul unui sat  din Costeşti
92 de ani de la cumplita incendiu în care a pierit, în biserică aproape tot tineretul unui sat  din Costeşti

Tragedia de la Costeşti a lăsat îndoliate peste 100 de familii

„Pierderea credinţei duce la deznădejde!"

Aproape fiecare familie din sat a pierdut pe cineva în crunta tragedie. Nenorocirile nu s-au sfârşit aici, căci multele semne de întrebare lăsate de moartea atâtor oameni au iscat până şi sinucideri. Doar cei mai tari dintre sătenii încercaţi de durere şi-au mai păstrat credinţa vie. 

   

"Pierderea credinţei duce la deznădejde! Toate aceste tragedii, cum este şi incendiul bisericii de la Costeşti din anul 1930, trebuie să ne întărească în Credinţă, prin sporirea Rugăciunii! Altminteri, năvodul de întrebări fără răspuns pe care îndoiala îl aruncă peste inimile noastre ca să ne-o smulgă din piept, ne ia şi şansa Izbăvirii şi Mântuirii! Aşadar să ne rugăm mai mult şi să vrem să înţelegem mai puţin! Doar aşa vom ajunge la aflarea Adevărului!", explică, pentru "Adevărul", părintele Cristian Dragomirescu, preot în Argeş.

„Este partea dureroasă a Realităţii"

Azi, toţi cei ce-au pierit în tragedia din Costeşti sunt sfinţi, căci, între timp, Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului a canonizat toate aceste victime. 

"Dumnezeu a zis să ne purtăm crucea, nu doar <<bucuraţi-vă!>>. Suferinţa face parte din viaţă. Este partea dureroasă a Realităţii, indiferent de natura şi semantica ei. Dumnezeu Însuşi a suferit pentru noi în Persoana Fiului: bătăi, scuipări, jigniri şi moarte pe Cruce! Nici asta nu putem înţelege: de ce a trebuit să fie răstignit Fiul Lui Dumnezeu? De asemenea şi uciderea pruncilor în Betleem este incomprehensibilă minţii omului. Ce explicaţie am putea noi aduce drept panaceu acelor mame de prunci ucişi? Niciuna! Există însă o suferinţă şi mai mare: deznădejdea!", mai spune, pentru "Adevărul", părintele Cristian Dragomirescu.


"Focul", film decernat cu Marele Premiu la Festivalul-Concurs al filmului cu tematică religioasă "Lumină din lumină", realizat de Ana Maria Dulică.

Incendiul de la Costeşti şi drama familiilor distruse de această tragedie au fost pe paginile ziarelor din lumea întreagă. Către comunitatea greu încercată au început să fie trimise ajutoare. La funeraliile celor peste 116 victime ale tragediei a luat parte însăşi Regina Maria, venită la procesiunile funerare cu principele Mihai.

Ani la rând după incendiu, în sat nu s-a ţinut nicio horă, nicio nuntă, niciun botez şi nicio cumetrie. Tot ce a însemnat eveniment a fost mutat în satele vecine.

   

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Veteran de război avansat în grad, la 100 de ani. Maiorul Nicolae Gheorghe a fost vizitat de ministrul Apărării  VIDEO
   

Povestea tulburătoare a militarului român grav rănit în Afganistan. A stat o lună în comă, iar acum conduce echipa României la Jocurile Invictus 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite