Primarii concurează pentru topul fântânilor arteziene anticriză - revista presei interne
0
Presa internă de azi scrie despre construcţia de fântâni arteziene din Bucureşti, gunoaiele de la cota 1.500 din Sinaia, sau lipsa stadioanelor destinate concertelor. Printre alte subiecte, arhiepiscopia Romano-Catolica negocia pentru birouri şi parcări cu 100 de dolari chiria pe lună, şi cum fug parlamentarii de proprii alegători.
Primarii concurează pentru topul fântânilor arteziene anticriză. Între primarii din Capitală se desfăşoară o adevărată competiţie pentru construcţia de fântâni arteziene. Ultimul intrat în cursă este primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, care vrea să înece 300.000 de euro în două fântâni arteziene. Una va fi construită la intersecţia bulevardelor Dimitrie Cantemir şi Mărăşeşti, iar cea de a doua, în diagonală cu prima, va fi amplasată în părculeţul în care se află statuia lui Dimitrie Cantemir.Fântâna dintre bulevardele Cantemir şi Mărăşeşti va fi una foarte mare, astfel încât să fie vizibilă de la mare distanţă inclusiv iarna, când nu funcţionează. Aceasta va avea forma unei sfere cu raza de 1,8 metri şi va fi prevăzută cu 10 tunuri de apă. Ea va ocupa o parte din actualul spaţiu verde, dar şi o bucată din piaţa volantă existentă, conform Gândul.
Cota 1.500 – cota gunoaielor. Ceartă pe gunoaie la Sinaia. Voluntarii ecologişti care au adunat 900 de saci de deşeuri din groapa de gunoi improvizată la cota 1.500, aflată pe marginea drumului spre cota 2.000, acuză primăria oraşului de dezinteres, în condiţiile în care, în lipsa unui loc de depozitare conform pe raza localităţii, nu s-a preocupat să găsească o soluţie. Perlă a staţiunilor montane din Munţii Bucegi, oraşul Sinaia nu are oficial groapă de gunoi. De ani întregi, însă, deşeurile oraşului, dar şi cele ale cabanelor din împrejurimi, fie turistice (cota 1.400, 1.500 şi 2.000), ale jandarmilor montani sau ale salvamontiştilor (cantonul Salvamont din zonă), sunt duse la o groapă improvizată, aflată la cota 1.500, într-o râpă de la marginea drumului spre Cota 2.000, scrie Jurnalul Naţional.
România nu are unde organiza concerte ale unor trupe de talie mondială. Stadionul Steaua are 27.063 de locuri, stadionul Rapid are 19.100, stadionul Dinamo 15.138, stadionul Sportul Studenţesc 15.000. Abia dacă le aduni la un loc poţi obţine o cifră care ar mulţumi o formaţie precum U2, greii muzicii internaţionale care ocolesc România. Stadionul Lia Manoliu ar fi singurul loc care s-ar apropia de pretenţiile justificate ale unor artişti care ţin la calitatea muzicii live şi a încasărilor din bilete: spaţiu, locuri suficiente şi o acustică bună. Lia Manoliu se reclădeşte, dar este încă în stadiul întrebărilor filosofice – îi facem sau nu acoperiş. Constructorii promit că va fi gata în doi ani dacă totul merge bine. România nu poate aşadar organiza competiţii sportive de amploare şi nici concerte ale unor trupe de talie mondială, scrie Gândul.
Arhiepiscopia Romano-Catolica negocia pentru birouri şi parcări cu 100 de dolari chiria pe lună. Zona de birouri în Cathedral Plaza, cinci locuri de parcare rezervate şi un spaţiu de expunere pentru cărţi şi alte obiecte religioase în faţa clădirii, în schimbul unei chirii lunare de 100 de dolari, plus TVA. Toate acestea au fost prevăzute într-un contract între Arhiepiscopie şi dezvoltatorul imobiliar care se pregătea să ridice blocul de birouri care face acum subiectul protestelor romano-catolicilor. Prin încheierea acelui contract, extrem de avantajos, Monseniorul Ioan Robu primea aproape gratis un sediu de vis, fără să ofere ceva constructorului, scrie Gardianul.
Cum fug parlamentarii de proprii alegători. În timpul vacanţei de vară, parlamentarii ar trebui să desfaţoare o activitate intensă în birourile din teritoriu pe care sunt obligaţi să le deschidă în circumscripţiile unde au fost aleşi. Pentru a evita însă întâlnirile cu alegătorii, parlamentarii au inventat tot felul de strategii. Una dintre cele mai sigure o reprezintă amplasarea cabinetului de parlamentar la zeci de kilometri distanţă de circumscripţia unde au candidat, dezvăluie România Liberă.























































