Politicienii britanici nu ne văd bine în UE
Nigel Farage, liderul Partidului Independenţei din Marea Britanie, susţine că românii nu respectă câtuşi de puţin normele europene
Orice opinie potrivit căreia românii respectă toate cele cele 90.000 de reguli europene este "o prostie absolută". Acesta este părerea unui politician britanic, adversar declarat al Uniunii Europene şi al aderării României, după o vizită efectuată recent în România, transmite BBC. Nigel Farage, liderul Partidului Independenţei din Marea Britanie, spune că a venit în România, la invitaţia guvernului român, în căutarea de argumente pentru a-şi schimba părerea faţă de aceasta.
Potrivit BBC, Farage a vizitat o piaţă de carne din Bucureşti, unde un măcelar care tranşa carnea de porc pe o mare buturugă nu ştia că regulile de igienă se vor schimba din 1 ianuarie 2007. La intrarea în aceeaşi piaţă, "Farage glumeşte cu o femeie veselă de etnie rromă care încearcă să vândă un pom de Cră-ciun mai înalt decât ea:
Ne vedem la Londra!
, îi spune el.
Poate!
, îi răspunde aceasta", scrie BBC. Concluzia lui Farage este că aderarea va aduce prosperitate pentru funcţionarii români, dar pentru oricine altcineva intrarea în UE va aduce sărăcie. (Mediafax)





















































