Politia a dat startul ciomagelii de la Ruginoasa-Iasi
030 de tarani din Deal si din Vale s-au batut traditional, cu bate si ceaune din tuci
In amurgul zilei de 31 decembrie 2004, zi in care la Ruginoasa Iasiului "se ingroapa anul vechi", satenii si-au dat intalnire pentru ciomageala traditionala de Anul Nou. Barbati in toata firea, tineri, adolescenti si copii din satele Ruginoasa, Rediu, Dumbravita si Vascani s-au strans pe maidanul de langa scoala comunala. Doar 30 dintre cei mai vajnici barbati ai Ruginoasei (localitate situata la 10 km de municipiul Pascani), impartiti in doua cete - Dealul si Valea - s-au aruncat in lupta. Cu chipurile ascunse dupa masti hidoase, dintoase si unele cu coarne de taur; cu ceaune de tuci in cap pentru a-si proteja testele, ceaune acoperite cu blana de oaie; cu manusi pestrite; pantaloni din blana impopotonati cu lana colorata si inarmati cu bate zdravene, prevazute "din fabricatie" cu maciuci la un capat, mascatii s-au luptat aprig. Echipaje ale Politiei si Jandarmeriei au fost comasate preventiv, pentru a preintampina o batalie la scara mare. De comun acord cu politistii, mascatii au ales sa se confrunte simbolic, organizat, pret de doar cateva minute, fara a implica spectatorii, asa cum s-a mai intamplat in anii trecuti, cand bataliile s-au terminat chiar cu morti. In premiera, comparativ cu bataile precedente, o duba moderna a IPJ, prinsa intre cele doua cete, a dat startul ciomagelii. Batausii si-a impartit cu generozitate bate, mai ales in cap, s-au imbrancit si s-au impins cu forta pentru a castiga din terenul adversarilor. Cativa s-au prabusit pe maidan, ametiti de taria loviturilor incasate in ceaunele din cap. Din nefericire pentru unii, autorii loviturilor nu pot fi recunoscuti dupa mastile hidoase. Dupa cateva minute, valenii s-au declarat, zgomotos, victoriosi. Au ridicat batele in aer si au inceput sa urle de bucurie dupa ce delenii au rupt-o la fuga, abandonand o parte din recuzita pe campul de lupta. Astfel, satenii din Vale vor avea, in 2005, statut privilegiat in crasmele comunei, vor putea curta primii fetele din ambele sate, iar taranii din Deal vor ridica cu respect palariile si cusmele la vederea consatenilor din Vale.























































