Piedone promite controale stricte și „amenzi enorme” la furnizorii de energie și gaze după Paște

0
0
Publicat:

ANPC va verifica modul în care companiile de energie și gaze respectă plafonarea prețurilor. Furnizorii care încalcă legea riscă amenzi uriașe, de până la 5% din cifra de afaceri.

Piedone anunță controale dure la furnizorii de energie și gaze după Paște FOTO: Arhivă
Piedone anunță controale dure la furnizorii de energie și gaze după Paște FOTO: Arhivă

Imediat după Paște, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), condusă de Cristian Popescu Piedone, va începe controale la companiile care furnizează energie electrică și gaze naturale. Aceste acțiuni vin în urma adoptării Ordonanței de Urgență nr. 6/2025, care prelungește schema de plafonare a prețurilor pentru consumatorii casnici.

Verificările vor urmări dacă firmele respectă prevederile legale legate de tarife, iar în cazul unor abateri grave, ANPC va aplica sancțiuni aspre. Amenzile pot varia între 1% și 5% din cifra de afaceri a furnizorilor care nu respectă legea.

De multe ori se aude de acel paușal sau vin facturi și zic „am greșit”, dar îți ia banii din cont și îți oprește energia pentru un leu neplătit. Sau multe alte dificultăți cu care se confruntă consumatorul sau, cu bună știință, se fac anumite lucruri. Autoritatea va interveni și nu cred că îți poți permite – indiferent de cât de mare poți fi ca societate livratoare de gaze sau energie – să plătești între 1 – dacă e minimum – sau maximum 5% din cifra de afaceri. Sunt niște amenzi enorme. Asta reglementează și pune în siguranță consumatorul”, a declarat Piedone, potrivit Profit.ro.

Sunt dese sesizările pe care le-am avut și le avem în continuare la Autoritate. Avem însă un cuantum de amenzi nesemnificativ”, a adăugat Piedone.

Amenzile nu vor fi decise de inspectorii din teren, ci de o comisie specială din cadrul ANPC, formată din cinci membri, care va analiza fiecare caz în parte. Noile sancțiuni pot fi aplicate doar după ce ordinul ANPC este publicat în Monitorul Oficial.

Deși Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) rămâne principalul organism responsabil cu supravegherea pieței energetice, ANPC are acum atribuții clare în protejarea consumatorilor casnici, în baza noii ordonanțe.

Această acțiune vine după ce vechea Ordonanță nr. 27/2022 și-a încetat valabilitatea la 31 martie 2025. Actualizarea legislativă era necesară pentru ca amenzile ANPC să poată fi susținute și în instanță.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite