Video Orașele muncitorești din primii ani de comunism. Cum au crescut în jurul uzinelor și minelor și de ce s-au golit după 1990

Peste 50 de localități din România au fost declarate orașe în primele două decenii ale regimului comunist. Unele dintre ele au fost construite aproape de la zero, odată cu apariția cartierelor de blocuri muncitorești ridicate în apropierea minelor, uzinelor și platformelor industriale care le-au susținut dezvoltarea.

Orașul Anina, ridicat în jurul vechilor mine de antracit. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Cu timpul însă, o mare parte a industriei locale a intrat în declin, iar micile orașe apărute în anii ’50 și ’60 au devenit tot mai puțin atractive. Mulți dintre locuitorii lor au plecat spre centre urbane mai dezvoltate sau în străinătate, iar unele dintre fostele orașe muncitorești au pierdut, în câteva decenii, o mare parte din populație.

Geograful Radu Săgeată, în lucrarea Geografie urbană, include în această categorie 56 de așezări declarate orașe între 1945 și 1968, într-o perioadă în care România a preluat în organizarea administrativ-teritorială modelul sovietic, bazat pe regiuni și raioane.

„Dintre ele, doar 12 au înregistrat evoluţii ascendente în ierarhia urbană, detaşându-se Oneşti şi Zărneşti, ca urmare a amplasării unor obiective ale industriei petrochimice, respectiv ale industriei constructoare de maşini”, arăta Radu Săgeată.

În cazul multor orașe nou apărute la mijlocul secolului XX, declinul mineritului și al industriei, lipsa locurilor de muncă alternative și migrația spre marile centre urbane au dus la pierderi masive de populație.

Orașele ridicate pentru exploatarea uraniului

Construite la începutul anilor ’50, orașele Ștei, fost Dr. Petru Groza, Nucet (video) și Vașcău și-au conturat dezvoltarea în jurul exploatărilor de uraniu deschise de sovietici în Munții Bihorului.

„În anul 1951 au fost descoperite zăcăminte de minereuri rare (uraniu) în Munţii Bihor, la Băiţa, de către «Expediţia numărul 3» a Ministerului Geologiei URSS. În ianuarie 1952 a luat fiinţă Societatea Româno-Sovietică Kvartit, care a intensificat lucrările de prospecţiuni pentru metale rare în regiune. În zonă şi-au făcut apariţia specialişti ruşi, pregătind o exploatare masivă şi intensă a zăcămintelor de la Băiţa”, arăta Primăria Nucet.

Sovrom Kvartit ajunsese să lucreze 24 de ore din 24, cu zeci de mii de salariați, iar cazarea forței de muncă venite din întreaga țară și din URSS devenise o problemă majoră.

„Pentru rezolvarea acestor probleme, puţinul teren agricol de care dispuneau localnicii a fost expropriat. Pe acest teren s-au ridicat barăci, începând cu anul 1952, ca în 1956, când a fost atestat oficial ca oraş, Nucetul avea deja o populaţie de 10.000 de locuitori”, informa Primăria Nucet.

Tot la începutul anilor ’50, peste 80 de hectare de teren de la marginea satului Ștei din Bihor au fost expropriate pentru a face loc unui oraș aproape complet nou, destinat inginerilor, militarilor și muncitorilor implicați în proiectul minier de la Băița. În acei ani, populația cumulată a orașelor Ștei, Nucet și Vașcău depășea 30.000 de locuitori.

Exploatarea intensivă a uraniului pentru Uniunea Sovietică a mai durat câțiva ani. Din 1961, România nu a mai trimis uraniu către URSS, iar exploatările din Munții Bihorului au continuat ulterior cu o forță de muncă tot mai redusă.

„Efectele mineritului au fost foarte dramatice pentru populație. Mulți mineri din toată depresiunea nu au depășit vârsta de 60 de ani. În Nucet, în anii ’80, la fiecare casă era un steag negru. Se ținea doliu un an pentru cei decedați. Mulți mureau de tineri, din cauza condițiilor grele din mină”, își amintea un localnic.

Minele de uraniu au fost închise în anii ’90, iar orașele dezvoltate în jurul lor s-au depopulat puternic. Ștei, care a purtat numele Dr. Petru Groza până în 1996, mai are în prezent aproximativ 6.300 de locuitori, iar Nucet și Vașcău au ajuns fiecare la circa 2.000 de locuitori. Ștei a fost declarat între timp stațiune turistică de interes local, în timp ce Nucet și Vașcău, mai puțin dezvoltate, au rămas printre cele mai mici orașe din România.

Mineritul a adus începutul și declinul orașelor

Noile orașe miniere din Valea Jiului și din Munții Banatului au avut evoluție asemănătoare. Odată cu închiderea exploatărilor, Petrila, Lupeni, Anina și Moldova Nouă au intrat în regres.

„Declinul activităţilor miniere nu a fost susţinut de o reconversie eficientă a forţei de muncă în alte activităţi”, arăta Radu Săgeată.

Declarate orașe turistice Azuga, Băile Herculane, Băile Olănești, Borsec, Breaza, Bușteni, Buziaș, Covasna, Eforie, Slănic Moldova și Sovata au fost și ele afectate de scăderea turismului de masă.

Declinul a afectat și foste centre industriale apropiate de orașe mari, ca Rupea și Săcele, în zona Brașovului, ori Cisnădie, lângă Sibiu. La Copșa Mică și Bicaz, restructurarea industriilor poluante a adus disponibilizări masive și restrângerea activităților industriale care susțineau comunitățile locale.

Orașele apărute între 1945 și 1950

În primii ani de după Al Doilea Război Mondial, între 1945 și 1950, mai multe localități au primit statut urban, pe fondul industrializării accelerate și al reorganizării administrative. Printre acestea s-au numărat Cisnădie, Moreni, Azuga, Băicoi, Bușteni, Agnita, Bicaz, Codlea, Jimbolia, Râșnov și Săcele.

Cisnădie (video) a devenit oraș în 1946, datorită tradiției meșteșugărești și dezvoltării industriei textile. În prezent are circa 22.300 de locuitori.

Moreni a devenit oraș în 1947, datorită dezvoltării puternice a exploatărilor petroliere. În prezent are circa 15.500 de locuitori.

Azuga a primit statutul urban la sfârșitul anului 1948 (intrat în vigoare la 1 ianuarie 1949), pe fondul dezvoltării sale ca important centru industrial și turistic pe Valea Prahovei. În prezent are circa 3.900 de locuitori.

Băicoi a devenit oraș în 1948, datorită dezvoltării exploatării și prelucrării petrolului. În prezent are circa 17.600 de locuitori.

Bușteni a devenit oraș în 1948, pe fondul dezvoltării industriale și turistice de pe Valea Prahovei. În prezent are circa 7.000 de locuitori.

Agnita a devenit oraș în 1950, datorită rolului său de centru meșteșugăresc, comercial și administrativ al Văii Hârtibaciului. În prezent are circa 7.600 de locuitori.

1/8

Orasul Agnita Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (23) jpg

Bicaz a fost declarat oraș pe 26 august 1960, născut direct ca o colonie muncitorească transformată în urbe, pe fondul marilor proiecte hidroenergetice și al barajului de pe Bistrița. În prezent are circa 6.100 de locuitori.

Codlea a devenit oraș în 1950, datorită dezvoltării industriale, agricole și comerciale din Țara Bârsei. În prezent are circa 20.500 de locuitori.

Jimbolia a devenit oraș în 1950, datorită dezvoltării industriale, agricole și feroviare și poziției sale în apropierea frontierei. În prezent are circa 10.200 de locuitori.

Râșnov a devenit oraș în 1950, pe fondul dezvoltării industriale și al rolului său economic în Țara Bârsei. În prezent are circa 15.900 de locuitori.

Săcele a devenit oraș în 1950, prin unirea localităților Baciu, Turcheș, Cernatu și Satulung și dezvoltarea lor urbană. În prezent are circa 30.900 de locuitori.

Orașele declarate între 1951 și 1960

În deceniul următor, între 1951 și 1960, alte așezări au primit statut urban, cele mai multe fiind centre industriale, miniere sau stațiuni.

Băile Herculane a devenit oraș în 1951, datorită importanței și dezvoltării uneia dintre cele mai vechi stațiuni balneare din România. În prezent are circa 3.800 de locuitori.

Rupea a devenit oraș în 1951, datorită rolului său tradițional de târg și centru administrativ, comercial și meșteșugăresc. În prezent are circa 4.900 de locuitori.

Zărnești a devenit oraș în 1951, pe fondul dezvoltării industriei hârtiei, celulozei și a industriei constructoare de mașini. În prezent are circa 21.600 de locuitori.

Anina a devenit oraș în 1952, datorită dezvoltării mineritului carbonifer și a industriei locale. În prezent are circa 5.500 de locuitori.

1/19

Orasul Anina Foto Daniel Guta ADEVARUL (8) JPG

Breaza a devenit oraș în 1952, pe fondul dezvoltării sale ca stațiune climaterică și turistică. În prezent are circa 15.000 de locuitori.

Câmpia Turzii a devenit oraș în 1952, datorită industrializării rapide și dezvoltării combinatului siderurgic. În prezent are circa 20.600 de locuitori.

Comănești a devenit oraș în 1952, pe fondul dezvoltării industriale și al rolului său economic în Valea Trotușului. În prezent are circa 20.000 de locuitori.

Covasna a devenit oraș în 1952, datorită dezvoltării stațiunii balneoclimaterice și a funcțiilor sale economice și administrative. În prezent are circa 9.200 de locuitori.

Simeria a devenit oraș în 1952, datorită dezvoltării sale ca important nod feroviar și centru industrial. În prezent are circa 11.300 de locuitori.

Slănic Moldova a devenit oraș în 1952, datorită dezvoltării renumitei stațiuni balneare și valorificării izvoarelor minerale. În prezent are circa 4.000 de locuitori.

Sovata a devenit oraș în 1952, pe fondul dezvoltării stațiunii balneare în jurul lacurilor sărate, în special al Lacului Ursu. În prezent are circa 9.700 de locuitori.

Vulcan a devenit oraș în 1953, datorită dezvoltării mineritului carbonifer și a cartierelor muncitorești din Valea Jiului. În prezent are circa 19.800 de locuitori.

Victoria a devenit oraș în 1954, fiind dezvoltată ca așezare muncitorească în jurul Combinatului Chimic Ucea. În prezent are circa 6.400 de locuitori.

Băile Olănești a devenit oraș în 1956, datorită dezvoltării stațiunii balneare și valorificării izvoarelor minerale. În prezent are circa 4.200 de locuitori.

Borsec a devenit oraș în 1956, datorită dezvoltării stațiunii și exploatării apelor minerale. În prezent are circa 2.400 de locuitori.

Buziaș a devenit oraș în 1956, pe fondul dezvoltării sale ca stațiune balneoclimaterică. În prezent are circa 7.000 de locuitori.

Cristuru Secuiesc a devenit oraș în 1956, datorită rolului său comercial, administrativ și industrial pentru localitățile din împrejurimi. În prezent are circa 8.800 de locuitori.

Moldova Nouă a devenit oraș în 1956, datorită exploatării cuprului și dezvoltării activităților industriale și portuare de la Dunăre. În prezent are circa 9.300 de locuitori.

Nucet a devenit oraș în 1956, pe fondul dezvoltării rapide a așezării muncitorești legate de exploatarea uraniului de la Băița. În prezent are circa 2.000 de locuitori.

Ocna Mureș a devenit oraș în 1956, datorită exploatării sării și dezvoltării industriei chimice. În prezent are circa 12.500 de locuitori.

Onești a apărut ca oraș industrial în 1952, fiind trecut oficial în categoria orașelor în 1956, pe fondul construirii marelui centru industrial și petrochimic de pe Valea Trotușului. În prezent are circa 34.000 de locuitori.

Petrila a devenit oraș în 1956, datorită dezvoltării exploatărilor de huilă și a așezărilor muncitorești din Valea Jiului. În prezent are circa 19.600 de locuitori.

Ștei a devenit oraș în 1956, după dezvoltarea rapidă a unei așezări muncitorești destinate exploatării uraniului din Munții Bihorului. În prezent are circa 6.300 de locuitori.

Toplița a devenit oraș în 1956, datorită dezvoltării industriei forestiere și rolului său economic pe valea superioară a Mureșului. În prezent are circa 12.600 de locuitori.

Vașcău a devenit oraș în 1956, pe fondul dezvoltării activităților miniere și industriale și al rolului său de centru local. În prezent are circa 2.000 de locuitori.

Vișeu de Sus a devenit oraș în 1956, datorită dezvoltării industriei forestiere și exploatării lemnului pe Valea Vaserului. În prezent are circa 15.300 de locuitori.

Luduș a devenit oraș în 1960, datorită dezvoltării industriale și poziției sale de centru de transport pe Valea Mureșului. În prezent are circa 14.700 de locuitori.

Oțelu Roșu a devenit oraș în 1960, pe fondul dezvoltării uzinei siderurgice și a cartierelor muncitorești. În prezent are circa 8.500 de locuitori.

Sângeorz-Băi a devenit oraș în 1960, datorită dezvoltării stațiunii balneoclimaterice și valorificării izvoarelor minerale. În prezent are circa 10.900 de locuitori.

Cugir a devenit oraș în 1960, pe fondul dezvoltării puternice a industriei mecanice și a marii uzine locale. În prezent are circa 19.500 de locuitori.

Orașele declarate între 1961 și 1968

Între 1961 și 1968, alte localități au primit statut urban, în special pe fondul industrializării, dezvoltării mineritului și consolidării unor centre administrative și comerciale.

Bocșa a devenit oraș în 1961, datorită dezvoltării industriei metalurgice și constructoare de mașini. În prezent are circa 12.900 de locuitori.

Câmpeni a devenit oraș în 1961, datorită rolului său de principal centru comercial, administrativ și economic al Țării Moților. În prezent are circa 6.600 de locuitori.

Copșa Mică a devenit oraș în 1961, pe fondul industrializării accelerate, dominată de metalurgia neferoasă și industria chimică. În prezent are circa 4.600 de locuitori.

Huedin a devenit oraș în 1961, datorită rolului său de centru comercial, administrativ și de comunicații al Țării Călatei. În prezent are circa 9.300 de locuitori.

Negrești-Oaș a devenit oraș la sfârșitul anului 1964, ca principal centru economic și administrativ al Țării Oașului. În prezent are circa 14.600 de locuitori.

Uricani a devenit oraș în 1964, pe fondul dezvoltării mineritului huilifer și a cartierelor muncitorești din Valea Jiului. În prezent are circa 7.200 de locuitori.

Eforie a devenit oraș în 1966, pe fondul dezvoltării turismului de pe litoral și al reunirii stațiunilor Eforie Nord și Eforie Sud. În prezent are circa 9.500 de locuitori.

Motru a devenit oraș în 1966, fiind dezvoltat ca nou centru urban în jurul exploatărilor de lignit din bazinul Motru. În prezent are circa 15.900 de locuitori.

Ineu a devenit oraș în 1967, datorită rolului său economic, comercial și administrativ în zona Crișului Alb. În prezent are circa 8.800 de locuitori.

Marghita a devenit oraș în 1967, datorită dezvoltării sale ca centru comercial, industrial și administrativ al nordului Bihorului. În prezent are circa 13.600 de locuitori.

Bălan a devenit oraș în 1968, pe fondul dezvoltării exploatărilor de cupru și a extinderii așezării muncitorești. În prezent are circa 5.400 de locuitori.

Călan a devenit oraș în 1968, datorită dezvoltării centrului siderurgic de pe Valea Streiului. În prezent are circa 10.000 de locuitori.

Nădlac a devenit oraș în 1968, datorită rolului său economic, agricol și comercial și poziției importante la frontieră. În prezent are circa 6.700 de locuitori.