Trapperul Ian, pus sub control judiciar pentru 60 de zile după ce a urinat pe scenă la Arenele Romane
Trapperul Ian a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, după incidentul petrecut vineri, în timpul concertului susținut la Arenele Romane din București.

Polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție s-au sesizat din oficiu în urma imaginilor apărute în mediul online cu privire la comportamentul artistului, într-un context în care, potrivit Poliției Capitalei, fapta este susceptibilă să întrunească elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
În urma verificărilor, polițiștii au identificat persoana în cauză și au invitat-o la sediul Secției 14 Poliție pentru efectuarea de verificări și audieri.
Ulterior, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Polițiștii Secției 14 continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4.
Poliția Capitalei precizează că, pe parcursul cercetărilor, sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
Scandalul a izbucnit după ce trapperul Ian a urinat pe scenă, în timpul concertului susținut vineri la Arenele Romane din București. Imaginile cu momentul au apărut ulterior în mediul online și au stârnit reacții în spațiul public.
Polițiștii Secției 14 s-au sesizat din oficiu după apariția imaginilor în mediul online și au început verificările. Ian a fost identificat și audiat, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri.




















































