Interviu De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”

La Agnita, unul dintre vechile centre săsești ale Transilvaniei, comunitatea germană s-a redus drastic după 1990, însă legăturile cu cei plecați în Germania nu s-au rupt. Vara, foștii localnici revin să-și vadă casele, biserica și orașul natal, iar unii aleg să rămână din nou aici după pensionare.

Ernst se numără printre sașii reveniți în Agnita Foto: Daniel Guță, ADEVĂRUL

Mai puțin de 8.000 de oameni locuiesc astăzi în Agnita, un mic oraș de pe Valea Hârtibaciului, din județul Sibiu, aflat la aproximativ 40 de kilometri de Sibiu, Sighișoara și Mediaș. Veche așezare săsească, Agnita păstrează una dintre cele mai impunătoare biserici fortificate din zonă, devenită, timp de secole, centrul spiritual al comunității evanghelice.

Vechiul târg al sașilor, industrializat din secolul al XIX-lea

În secolele XIX și XX, vechiul târg s-a transformat într-un centru meșteșugăresc și industrial, în care populația săsească a avut un rol important. Vechile bresle au lăsat treptat loc fabricilor de piele și încălțăminte, tricotaje, mănuși și ciorapi. De asemenea, dezvoltarea industrială a fost susținută și de fabrica de spirt și moara deschise încă din anul 1885. În perioada comunistă, întreprinderile au fost extinse, iar o parte din producție era destinată exportului.

Din 1858, Agnita a fost conectată prin șosea cu Făgărașul și Sighișoara, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost deschisă calea ferată îngustă spre Sighișoara, prelungită ulterior până la Sibiu. Înainte de Al Doilea Război Mondial, sașii reprezentau populația majoritară a Agnitei. La recensământul din 1930, Agnita avea peste 6.000 de locuitori, dintre care mai mult de jumătate erau germani.

După război, structura comunității s-a schimbat treptat. Deportările etnicilor germani în Uniunea Sovietică, naționalizările și, mai târziu, emigrarea în Germania de Vest au redus puternic numărul sașilor. Exodul s-a accentuat în ultimele decenii ale regimului comunist și mai ales după 1989. În 1977, în oraș erau încă 3.746 de germani, iar la recensământul din 1992 mai rămăseseră 449.

Industria comunistă a schimbat orașul

În același timp, autoritățile comuniste au extins fabricile și au ridicat cartiere de blocuri pentru familiile muncitorilor, schimbând înfățișarea vechiului târg. Agnita a continuat să crească demografic până la începutul anilor ’90, când avea peste 12.000 de locuitori. După 1990, restructurarea și dispariția treptată a unor întreprinderi, dar și plecarea unei părți a populației au adus orașul într-o perioadă îndelungată de declin economic și demografic.

În ultimii ani, Agnita a redevenit mai vizibilă pentru turiști. Așezarea aflată între Sibiu și Sighișoara, apropiată de Via Transilvanica, se află în centrul unei regiuni tot mai căutate pentru bisericile fortificate, satele săsești și peisajele de pe Valea Hârtibaciului. Vara, numărul vizitatorilor crește, iar pentru localnici pădurile și dealurile din jur rămân printre cele mai accesibile locuri de recreere. În același timp, unii locuitori admit că Agnita a căpătat și caracterul unui „oraș-dormitor”, o parte dintre oameni făcând naveta spre centre economice mai mari.

Interesul pentru Agnita a crescut și după restaurarea bisericii fortificate, reperul vechii comunități germane. Comunitatea evanghelică locală mai numără puțin peste o sută de membri, însă vara aceasta devine mai numeroasă odată cu revenirea „sașilor de vară”, cum sunt numiți cei care își petrec concediile în locurile natale.

După pensionare, unii dintre ei au început să petreacă perioade mai lungi în România sau chiar să se stabilească din nou aici. Fenomenul se observă, timid, și în alte foste comunități săsești. Cei reveniți vorbesc despre atașamentul față de locurile natale, dar și despre costurile mai mici ale vieții și avantajul de a avea aici casele și proprietățile familiei.

„Aici este mult mai bine ca în Germania, unde locuiam la bloc într-un apartament de 80 de metri pătrați și plăteam chirie. Aici trăim într-o casă de aproape 300 de metri pătrați, plus o grădină. Mâncăm bio din grădina noastră, cartofi, roșii, ceapă, ardei și tot ce ne punem. Avem cămările pline, pivnița plină, așa că nu avea rost să stăm în Germania să cumpărăm tot”, relata pentru Adevărul Johann Henning, un etnic german revenit în țară, la ROmos, după mai mult de trei decenii petrecute în Germania.

Spre deosebire de alte localități dezvoltate de-a lungul timpului în jurul comunităților săsești, dar în care acestea aproape au dispărut, Agnita a reușit să își restaureze vechea biserică fortificată și să o transforme într-un obiectiv turistic tot mai cunoscut.

„Nu credeam, când eram copil, că această biserică va deveni atât de căutată de turiști”, afirmă Alexia Tobă, lector la Biserica Evanghelică din Agnita.

Alexia Tobă a explicat pentru Adevărul de ce biserica fortificată a devenit tot mai atractivă pentru turiști și de ce numeroși sași plecați în Germania revin să o vadă. Unii dintre cei care se întorc în locurile natale sunt interesați să rămână mai mult timp în România și caută chiar să cumpere case săsești în localitățile în care familiile lor au trăit înainte de 1989.

Alexia Tobă, lector la Biserica evanghelică din Agnita Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Adevărul: Ce a însemnat restaurarea bisericii fortificate din Agnita și ce lucrări au fost făcute aici?

Alexia Tobă: Aceasta este o biserică fortificată din Agnita și a făcut parte din cadrul unui proiect inițiat de Biserica Evanghelică C.A. din România, pe scurt BECAR. Proiectul a fost finanțat din fonduri europene și au intrat o serie de biserici în acest proiect, cum ar fi Cincu sau Ruja.

Și noi am intrat în acest proiect. În 2017 au început lucrările de renovare a întregului ansamblu, deci toate turnurile au fost renovate, tencuite, s-au făcut lucrări și în interiorul, și în exteriorul bisericii. S-au efectuat lucrări de renovare, s-a schimbat și acoperișul, s-a reparat și gardul care împrejmuiește acest complex, și anume biserica și Școala 1, care acum este Școala „Georg Daniel Teutsch”.

Georg Daniel Teutsch a fost episcop al Bisericii Evanghelice din România, dar înainte a fost prim-preot al orașului Agnita. Deci este una dintre cele mai renumite personalități ale acestei urbe, pe lângă Gyuri Pascu.

Renovarea bisericii a adus mai mulți turiști în Agnita?

Vin foarte mulți turiști care urmează Via Transilvanica sau traseele de pe Colinele Transilvaniei și ajung și aici, la Agnita. De exemplu, numai astăzi am avut oaspeți din Olanda, Franța, Germania și Timișoara. În fiecare zi vin turiști, în afară de cei pe care i-ați întâlnit acum, care sunt sași emigrați în Germania și care își petrec concediile și vacanțele înapoi acasă, cum ar veni vorba. Și este foarte frumos că își aduc și copiii, își aduc și nepoții, care, cu ocazia asta, află de unde au plecat strămoșii lor.

Dar mai au în plan să rămână aici și în afara verii, cei care vin acum doar în vacanță?

Unii vor să se întoarcă înapoi. Chiar astăzi ne-am întâlnit cu cineva care vrea să vadă două case undeva sus, pe Climăș, și se gândește ca, atunci când iese la pensie, să se întoarcă înapoi și să-și petreacă o perioadă din an aici, în România, iar cealaltă perioadă în Germania.

Oare ce îi împiedică, din ce vă spun ei? Mă gândesc că lucrurile sunt mai organizate în Germania: serviciile, asistența socială, totul.

Da, dar acum, având în vedere că suntem în Uniunea Europeană, este mult mai ușor să se renaturalizeze aici, în România.

Revenind la biserică, au fost păstrate elementele medievale?

Au păstrat tot. Biserica este una dintre cele mai vechi din Transilvania. Este o biserică din secolul al XIII-lea. Chiar dacă prima atestare documentară este din 1466, simplul fapt că ferestrele de la parter au arcade romanice este o dovadă clară că pe locul acesta a existat o bazilică romanică înainte de secolul al XV-lea. Dacă mergeți la etaj, o să vedeți că ferestrele au arcade gotice.

Foarte multe elemente s-au păstrat din perioada în care toate bisericile sașilor erau catolice. Deci, inițial, sașii care au venit în Transilvania erau de confesiune catolică și nu țineau de Alba Iulia. Țineau de Arhiepiscopia de Esztergom.

Iar când Martin Luther a inițiat Reforma, Johannes Honterus, reformatorul sașilor din Transilvania, a venit cu o tiparniță din Germania și a tipărit lucrările reformatoare ale lui Luther, care, bineînțeles, s-au răspândit ca focul.

La Mediaș am înțeles că a fost marea lor întâlnire, în care au decis asta.

Da, acolo s-au stabilit lucrurile, dar Reforma a pornit din Brașov, pentru că Honterus era în Brașov. Primul demers, care nu a avut succes, a fost la Sibiu, pe la 1516-1517, dar nu venise Johannes Honterus încă înapoi acasă. Și, odată ce a venit la Brașov, de la Brașov s-a răspândit Reforma.

Care sunt elementele cele mai valoroase ale bisericii, cele care îi atrag pe turiști?

Avem, în primul rând, în clopotniță un clopot din 1509, care este cel mai vechi artefact care se găsește la noi în biserică. După aceea urmează altarul bisericii, din 1650. Iar următoarea piesă de referință este orga.

Este funcțională?

Este funcțională. Este considerată a fi sora mai mică a renumitei orgi de la Biserica Neagră din Brașov.

A fost făcută de un ucenic al constructorului orgii din Brașov. Dacă îmi amintesc bine, se numea Karl Schneider. Și are un sunet foarte special.

Iar, nu în ultimul rând, avem sus, la etajul întâi, o expoziție dedicată Fugii Lolelor.

Știu că este renumit orașul pentru acest festival. Care este originea lui?

Legenda spune că fiica unui tăbăcar din Agnita – Agnita a fost renumită timp de secole pentru confecționarea de încălțăminte, până și părinții mei au lucrat la „Ursula” – în momentul în care au năvălit odată turcii, s-a îmbrăcat într-un costum de zdrențe, și-a pus o mască fioroasă pe față, a luat o talangă și un bici și a făcut o hărmălaie atât de mare, încât i-a speriat pe turci. Au fugit și nu au mai cotropit Agnita. Asta spune legenda. Acum, în fiecare an, în ultima duminică din luna ianuarie, se organizează Fuga Lolelor. Și aici suntem într-o mică rivalitate cu Fuga Lolelor din Cincu, care se desfășoară puțin altfel. Și sărbătoarea aceasta semnalizează că primăvara nu mai este departe. Cumva speriem iarna, să plece odată.

Mai vreau să vă întreb despre comunitatea evanghelică sau germană din Agnita. Mai există astăzi?

Da, mai există. În Agnita sunt înscrise în Parohia Evanghelică Agnita 130 de suflete, cum se spune. Iar în împrejurimi mai sunt încă 160 de suflete, care sunt păstorite de doamna preoteasă Bettina Kenst.

Și vin la slujbă?

Vin la slujbă. În fiecare duminică poate ai 15-20 de persoane, care sunt decanii de vârstă ai parohiei. Dar când sunt sărbători sau când este vară, biserica se cam umple.

1/12

Orasul Agnita Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (12) jpg

Cum a reușit comunitatea de aici să-și renoveze biserica, în timp ce în alte sate este mai dificil?

Trebuie să porniți de la premisa că în acele sate și în acele comunități nu mai este niciun sas, niciun enoriaș de confesiune evanghelică.

Iar în Germania, sașii sunt organizați în niște asociații. În germană se numesc Heimatortsgemeinschaften, deci asociații ale satului natal sau ale orașului natal. Și acolo depinde de puterea financiară sau de spiritul comunitar al fiecărei localități.

Ei sprijină parohia pentru întreținerea cimitirului, pentru întreținerea bisericii sau pentru cofinanțarea aceea de 2% din proiectul european. S-au făcut demersuri și s-au depus eforturi mari ca să se adune această sumă de bani și să poată începe proiectul.

În anii '90 au început să plece în masă din Agnita oamenii în Germania?

Se vorbește despre un exod al sașilor din Transilvania în momentul în care a căzut Cortina de Fier. Populația etnică germană s-a redus cu două treimi. Toată lumea a crezut că se întorc comuniștii înapoi sau că asta este numai o chestie periodică și se va închide iarăși Cortina de Fier și nu se vor mai putea bucura de libertate.

După Al Doilea Război Mondial, sau chiar după Primul Război Mondial, sașii s-au simțit cumva nedreptățiți și au început să părăsească România.

Păi, au fost nedreptățiți la fel ca toată lumea. Prin reforma agrară, prin naționalizare. Bineînțeles că și-au pierdut proprietățile, și-au pierdut casele, dar asta a fost în cursul naționalizării generale.

De exemplu, o mare parte au fost deportați în Siberia, au fost deportați și în Bărăgan. Erau cei cu vârste între 16 și 45 de ani... Au spus: „Mâine dimineață vă adunați toți în piața principală a orașului”, și au fost încărcați în vagoane și duși în Siberia. Iar mulți, când s-au întors din Siberia, au crezut că ajung în România și s-au trezit în Germania.

Cred că unii au vrut ei să meargă direct în Germania.

Da, dar cei mai mulți au vrut să se întoarcă acasă.

A revenit acasă după 36 de ani

Ernst Markel este unul dintre sașii care au ales să se întoarcă în România. După 36 de ani trăiți în Germania, s-a întors în Agnita și lucrează ca paracliser al Bisericii Evanghelice. El a relatat pentru Adevărul de ce a plecat, de ce a revenit și cum se schimbă, odată cu vârsta, lucrurile pe care oamenii le consideră importante. Și istoria familiei sale este legată și de deportările sașilor după Al Doilea Război Mondial.

„Părinții mei au fost deportați în Siberia. Bunicul a luptat de partea germană, în SS, așa era. Iar bunica a fost deportată și ea. Acolo s-au cunoscut și, la întoarcere, au venit cu mama mea, născută în Siberia”, a spus Ernst Markel.

Ernest Markel Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

ADEVĂRUL: Ați stat 36 de ani în Germania și v-ați întors?

Ernst Markel: Am stat 36 de ani în Germania și m-am întors, m-am repatriat, fiindcă am obținut un post ca paracliser la biserică. Am lăsat Germania și m-am întors după 36 de ani.

Și sunteți pensionar?

Din păcate, am rămas șomer în Germania, pentru că situația nu mai este ca acum 36 de ani, când am emigrat. S-au schimbat multe și în Germania. Am rămas șomer, din păcate, și am primit oferta de la doamna preot pentru acest post.

Sunt născut aici, în oraș. Chiar casa este la vreo 100 de metri, după colț. Având avantajul că mai avem casa aici, m-am hotărât să mă repatriez.

Dar cu ce gânduri ați plecat atunci? Și cum de nu ați renunțat la casă?

Când am plecat aveam alte idealuri, alte ambiții. Să ne construim un viitor pentru copii. Gândeam noi că este mai bine acolo.

Și acum, la vârsta asta, stai și te gândești ce este mai important. Bine, în Germania am avut noi lupta noastră, cum se zice. Acum am venit să mă regăsesc.

Acum nu mai sunt atât de importante lucrurile materiale, partea financiară. Acum ne bucurăm că suntem sănătoși. Sufletește, cred că este mai important.

1/12

Orasul Agnita Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (23) jpg

Cum era comunitatea săsească din Agnita înainte de 1990?

Era o comunitate mare aici, în Agnita. De Crăciun, de exemplu, cred că erau 300 și ceva de persoane care veneau la biserică. Emigrarea a început deja de la începutul anilor '80.

Statul german plătea pentru familiile de origine germană o anumită sumă, iar cei care plecau trebuiau să renunțe la toate bunurile: casă, pământuri, totul.

Iar după Revoluție au putut să le revendice?

S-au putut revendica după Revoluție. Unii au revendicat, alții nu. Eu am plecat în 1990 și nu am vândut casa.

Cartierul este un cartier istoric, deci casele sunt monumente istorice. Nu au voie să fie dărâmate. Chiar dacă una cade, fațada trebuie păstrată și întreținută, pentru că tot cartierul este un cartier istoric.

Mai vin sașii plecați din Agnita să vadă orașul?

Sunt mulți oameni plecați de aici, din oraș. Au plecat poate chiar din anii '80 și mai vin acum să vadă casele părintești, să mai vadă biserica, școala unde au mers.

Vin și vizitează, mai ales în perioada de vară. Biserica are și niște camere pentru turiști, chiar lângă casa parohială.

Vin și stau și vizitează orașul natal. Vin din toate colțurile lumii. Au fost și din Japonia, din Asia.