O româncă din Italia și-a drogat iubitul și l-a jefuit de bijuterii de peste 30.000 de euro
0O româncă în vârstă de 32 de ani a fost condamnată în primă instanță la cinci ani de închisoare în Italia, fiind acuzată că și-a adormit cu somnifere iubitul, un bijutier din Treviso, pentru a fura cheile seifului și a da o lovitură de peste 30.000 de euro.

Totul s-ar fi petrecut pe 3 noiembrie 2013, într-o seară care ar fi trebuit să fie liniștită. Băutura consumată de bijutier, în vârstă de 69 de ani la momentul faptei, conținea o doză puternică de somnifer, lăsându-l inconștient, relatează Treviso Today.
După ce s-a asigurat că partenerul său nu mai poate reacționa, femeia ar fi luat telecomanda alarmei magazinului de pe Strada San Zeno și cheile seifului, pentru ca mai târziu să poată comite jaful.
Proces după 13 ani
După 13 ani de investigații și amânări, cauzate inclusiv de pandemia de Covid și de un accident suferit de judecătorul inițial, procesul s-a încheiat marți, 10 februarie. C.A.D., românca de 32 de ani, apărată de avocata Alessandra Rech, a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru jaf calificat.
D.D., o rudă a inculpatei, a fost achitată, pentru că nu a comis fapta, în timp ce A.D., tatăl femeii și presupusul executor al jafului, este de negăsit.
Filmul jafului
Jaful ar fi avut loc la ora 2:05, când românca și tatăl ei ar fi pătruns în magazin și ar fi sustras bijuterii și obiecte de aur în valoare de peste 30.000 de euro, inclusiv un colier estimat la câteva zeci de mii de euro. Conform anchetatorilor, femeia a acționat cu sânge rece, pregătindu-i băutura partenerului, așteptând ca sedativul să își facă efectul și luând apoi tot ce era necesar pentru a finaliza lovitura.
Seiful gol a fost descoperit abia după câteva zile, atunci când bijutierul a încercat să îl deschidă. De aici au început investigațiile și un parcurs judiciar lung și complicat, cu numeroase amânări.























































