Noul conducător de joc de la Casa Albă

Nu era un lider, precum unii pe la noi, care, pentru a deveni populari, îşi dau cu stângul în dreptul în faţa mingii de fotbal, îmbrăcaţi la costum.

În primăvara anului 2008, Barack Obama se lupta din greu pentru poziţia de candidat al democraţilor la Casa Albă cu adversara sa, Hillary Clinton.

După ce a pierdut alegerile primare în Texas şi Ohio, stafful său avea numai două luni pentru a face campanie în două state-cheie, Indiana şi North Carolina. „Aveam nevoie de un gen de promovare care să ne aducă mai aproape de pământ. Nu mai voiam discursuri de la tribună.

Baschetul a fost soluţia ideală”, declara David Axelrod, cel care a condus campania lui Obama. Şi fosta extremă a liceului Punahou din Hawaii a trecut la treabă.

A jucat de la egal la egal cu liceeni şi cu studenţi. Fie în meciuri trei la trei ca pe playgroundurile din Chicago, acolo unde potrivit spuselor sale şi-a călit psihicul, fie în meciuri cinci la cinci, pe Obama l-a furat plăcerea jocului. Aici a câştigat enorm.

Nu era un lider, precum unii pe la noi, care îşi dau cu stângul în dreptul în faţa mingii de fotbal, îmbrăcaţi la costum, pentru a deveni populari. Nu.

Fără a exagera adoptând stilul hip-hop al baschetbaliştilor, păstrând decenţa unui echipament old-school, Obama era însă în elementul său, era natural, era de acolo. Instantaneu au început să circule pe YouTube clipuri filmate de elevi şi studenţi al căror număr de vizionări creştea pe zi ce trecea.

Atacul online a fost un alt element-cheie. Coroborat cu baschetul l-a făcut pe Obama să câştige fluierând North Carolina şi a fost la un pas să-şi adjudece şi Indiana, oricum suficient pentru a ajunge în marea finală.

Şase luni mai târziu, Obama îl zdrobea pe McCain în aceste două state cu tradiţie în istoria baschetului american, gazde a două echipe universitare care au dat NBA-ului jucători de istorie: Tar Heels North Carolina pe Michael Jordan şi Hoosiers Indiana pe Isiah Thomas.

Baschetul nu l-a ajutat pe Obama numai în campania pentru preşedinţie. Baschetul l-a ajutat pe tânărul Barack să-şi călească şi să-şi modeleze caracterul.

„Erau o mână de oameni de culoare, majoritatea zilnic în sala de forţă sau jucători în devenire, care m-au învăţat o atitudine ce nu are nimic de-a face cu sportul”, scrie Obama despre partidele din tinereţe. „Respectul îl primeai prin ceea ce făceai tu, nu prin ceea ce era tatăl tău.

Puteai să spui orice despre adversarul tău ca să-l destabilizezi, dar trebuia să taci din gură dacă nu puteai să te măsori cu el. Şi nu îţi doreai să laşi pe nimeni să întrevadă emoţiile din interiorul tău – frică sau durere –, pur şi simplu nu trebuiau să vadă asta”, mai scrie Obama.

Pasiunea sa a determinat mulţi antrenori şi jucători să se implice pentru a-i face campanie. Spiritul lui Barack a cuprins întreaga lume baschetbalistică americană, iar în SUA baschetul este cel mai popular sport după fotbalul american.

Obama şi-a câştigat astfel postul de titular în inima unei naţii ahtiate după acest sport şi a devenit conducătorul de joc al celei mai puternice echipe din lume. Şi nu s-a dezis nici  în ziua alegerilor, când i-a provocat pe apropiaţii săi la tradiţionala partidă din ziua de vot.