Neamul lui Becali - corigent la limba romana
0Pentru promovare, varul lui Gigi Becali face presiuni la Inspectoratul Scolar
Virgil Becali, varul "celebrului" Gigi de la Steaua, a navalit, marti, in Inspectoratul Scolar al Capitalei pentru a le cere inspectorilor sa-i bage odrasla, ramasa corigenta, in examenul de capacitate. "Ajutati-ma! De la minister mi s-a spus sa vin la dumneavoastra ca sa dati un telefon la scoala sa-mi reexamineze baiatul. Daca nu intra acum in capacitate, nu mai gasesc loc la liceul unde vreau sa-l dau. A ramas corigent pentru ca face sport la Steaua", a spus dl. Virgil Becali inspectorului scolar general adjunct, Ligia Strasser. D-na Strasser i-a aruncat sub nas Regulamentul examenului de capacitate si a refuzat sa-i puna vreo pila. "Copilul meu trebuie sa intre neaparat in examenul de capacitate", insista disperat varul lui Gigi Becali. Vasilica Valentin Becali a ramas corigent la sfarsitul clasei a VIII-a la Limba si literatura romana. Numai la aceasta disciplina juniorul Becali a acumulat 19 absente, iar in total numarul orelor la care a chiulit depaseste 100, dupa cum ne-a spus diriginta lui Vasilica. "Dupa ce a lipsit foarte mult, Becali a venit in ultima saptamana la scoala, cu un ziar in mana, iar parintii cu rugaminti. Nu depinde de mine reexaminarea. Eu as fi de acord daca se accepta la nivel superior", spune directorul scolii unde invata Vasilica, d-na Teodora Pircalabu. Ramane sa vedem daca "puterea" numelui Becali va influenta incalcarea regulamentelor scolare, astfel incat Vasilica sa ajunga, din corigent, candidat la examenul de capacitate din iunie. Un elev in situatia lui Vasilica trebuie sa-si dea corigenta intre 12-14 a.c., iar dupa promovare poate participa la a doua sesiune a capacitatii.























































