Judeţ cu judeţ:Oraşul Scorniceşti organizează azi a XVI-a ediţie a Sărbătorii Pâinii | adevarul.ro

Judeţ cu judeţ:Oraşul Scorniceşti organizează azi a XVI-a ediţie a Sărbătorii Pâinii

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Spitalul de Urgenţă Iaşi va primi 200 de unităţi de plasmă de la Centrul de Transfuzii Sangvine Brăila. În judeţul Vaslui, zeci de hectare de culturi agricole au fost distruse de porcii mistreţi, care nu mai găsesc hrană în păduri din cauza secetei. Un copil de doi ani din Botoşani a ajuns, miercuri seară, la Spitalul de Pediatrie după ce şi-a turnat sodă caustică pe faţă.

ALBA. Astăzi, în parcarea fostei policlinici din cartierul Cetate, din Alba Iulia, se deschide din nou piaţa volantă. Producătorii din judeţ vor putea fi găsiţi între orele 8.00 şi 18.00.

ARAD. Începând de ieri se execută lucrări de reparaţii la carosabil pe varianta de ocolire sud. Traficul va fi deviat, timp de o săptămână, pe vechiul traseu: pod rutier Micalaca, str. Cetăţii, str. Adam Guttenbrun, str. Ana Ipătescu.

ARGEŞ. Sub Mănăstirea Bascovele, din Comuna Drăganu, a fost decoperit, miercuri, un cimitir datând din perioada 1700-1800. Săpăturile au fost executate pentru lucrări de consolidare şi restaurare a mănăstirii.

BACĂU. Ieri, în doar trei ore, poliţiştii de la Circulaţia Rutieră au aplicat peste 50 de  amenzi, în valoare totală de 400.000 de lei, majoritatea pentru depăşirea vitezei legale.

BIHOR. În şedinţa de luni a Consiliului Local Oradea va fi supusă aprobării reducerea posturilor din Primărie de la 968 la 733. Dintre acestea, aproximativ 200 sunt posturi vacante, doar 29 fiind ocupate.

BISTRIŢA-NĂSĂUD. Ambulatoriul Spitalului Judeţean are din nou, de ieri, cabinet de alergologie şi imunologie clinică. Acesta se află în incinta policlinicii de pe Strada Gării din Bistriţa.

BOTOŞANI. Un copil de doi ani din Botoşani a ajuns la Spitalul de Pediatrie, miercuri seară, după ce şi-a turnat sodă caustică pe faţă. Copilul ar putea rămâne orb, pentru că substanţa i-a atins ochii.

BRAŞOV. În primele şapte luni ale anului, numărul solicitărilor de interceptări telefonice făcute de anchetatori la Tribunalul Braşov a crescut cu peste 30% faţă de întreg anul 2008. Până acum au fost înregistrate 110 astfel de solicitări.

BRĂILA. Municipalitatea a respins graficul trimis de Centrala Termoelectrică Brăila cu termenele de finalizare a lucrărilor care se desfăşoară în oraş, cerând ca acestea să fie terminate până la 1 noiembrie.

BUZĂU. Satele Beciu şi Balta Tocila, unde trăiesc peste 700 de oameni, primesc, de ieri, apă menajeră transportată cu cisterna de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. În zonă nu a plouat de peste patru luni şi fântânile au secat.

CARAŞ-SEVERIN. Aproximativ 30% din instituţiile de învătământ din judeţ nu deţin autorizaţie sanitară de funcţionare. Cele mai multe probleme sunt întâlnite în mediul rural.

CĂLĂRAŞI. Consiliul Judeţean a aprobat alocarea a 350.000 de lei pentru igienizarea secţiilor „Maternitate“ şi „Nou-Născuţi“ din Spitalul Judeţean de Urgenţă. Costurile totale ale lucrărilor au fost estimate la patru milioane de lei.

CLUJ. Angajaţii Centrului Regional de Transfuzie Sangvină Cluj au declanşat, ieri, o grevă spontană. Cadrele medicale au protestat din cauză că salariile le-au fost diminuate pe luna iulie şi nu au fost echivalate cu ale celorlaţi angajaţi din sistemul sanitar.

CONSTANŢA. Un elicopter al echipei Flying Bulls va face o demonstraţie de acrobaţie mâine, de la ora 14.00, pe Lacul Siutghiol. Duminică, la ora 11.30, elicopterul se va lua la întrecere cu o barcă Nar Tech, de mare viteză.

COVASNA. Primăria Bodoc a solicitat, ieri, Ministerului Agriculturii, autorizaţia de a împuşca un urs care coboară în satul Zălan, unde a ucis mai multe animale şi i-a speriat pe localnici.

DÂMBOVIŢA. Cea mai mare parcare din Târgovişte, situată la 300 de metri de centrul municipiului, este închisă două zile pentru asfaltare. Lucrările de amenajare a parcării au demarat în urmă cu o lună.

DOLJ. Consilierii locali din Craiova au refuzat, ieri, să voteze diminuarea cu 30% a indemnizaţiei pe care o primesc şi obligativitatea de a-şi plăti facturile la mobil.  Aceştia susţin că economiile ar acoperi doar costurile hârtiei igienice din Primărie.

GALAŢI. Tribunalul Galaţi a prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare eliberat pe numele poliţistului Toader Teodoru. La începutul lunii, poliţistul a ucis un consătean cu şase focuri de armă, din cauză că victima asculta muzică cu sonorul la maxim.

GIURGIU. Patru adolescenţi cu vârste cuprinse între 16 şi 17 ani sunt cercetaţi de poliţişti după ce au furat autoturismul unui bărbat din comuna Răsuceni, pentru a se plimba. După patru ore, minorii au dus maşina înapoi.

GORJ. O nouă ediţie a Festivalului „Gena Bârsan“ va avea loc astăzi la Târgu-Cărbuneşti, de zilele oraşului. La manifestare vor participa 15 tarafuri lăutăreşti tradiţionale din ţară care respectă tradiţia şi autenticitatea cântecului şi portului popular.

HARGHITA. Consiliul Local Miercurea-Ciuc a alocat 140.000 de lei din bugetul local pentru acordarea unui sprijin financiar către Parohia Romano-Catolică Szent Ágoston, Parohia Reformată şi Parohia Evanghelică – Luterană.

HUNEDOARA. Peste 30 de angajaţi ai SMURD Uricani, Simeria şi Ilia, reprezentând 40% din personalul din judeţ, vor intra în concediu fără plată din luna septembrie. Unităţile SMURD din judeţ sunt finanţate de 47 de primării. Doar 11 dintre acestea şi-au achitat contribuţia la zi, celelalte acumulând datorii faţă de asociaţia Salvital în valoare totală  de 615.000 de lei.

IALOMIŢA. Lucrările la noul bloc al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, situat în zona Nordului din municipiul Slobozia, vor fi finalizate până la sfârşitul anului. Blocul va asigura 84 de locuinţe pentru tineri.

IAŞI. Spitalul de Urgenţă Iaşi va primi 200 de unităţi de plasmă de la Centrul de Transfuzii Sangvine Brăila. Donaţia a fost făcută în urma accidentului de la Scânteia, când spitalul nu a avut suficient sânge şi plasmă pentru tratarea răniţilor.

ILFOV. În iulie, în judeţ s-au construit cu aproximativ 5% mai puţine case faţă de luna precedentă. Comparativ cu anul trecut, scăderea este de 22%.

MARAMUREŞ. Lucrările de montare a telegondolei de la Borşa încep săptămâna viitoare. Telegondola şi o nouă pârtie olimpică, la care se lucrează de câteva luni, vor fi inaugurate la începutul iernii.

MEHEDINŢI. Porturile Severin, Orşova, Gruia, Tisoviţa şi Şviniţa ar putea fi  preluate de administraţiile publice locale. Consiliile locale au la dispoziţie 30 de zile pentru a-şi exprima opţiunea de preluare a porturilor mici.

MUREŞ. Pentru lucrările la unităţile de învăţământ din judeţ sunt necesare 83,8 milioane de lei. Din această sumă s-au primit de la Ministerul Educaţiei, până în prezent, 2,2 milioane de lei.

NEAMŢ. Edilii municipiului Roman au demarat lucrările la proiectul de construire a noului sediu pentru Muzeul de Ştiinţe ale Naturii, după ce fostul imobil a fost retrocedat vechilor proprietari. Noua clădire este situată lângă Parcul Municipal.

OLT. Oraşul Scorniceşti organizează, azi, a XVI-a ediţie a Sărbătorii Pâinii. Organizatorii au pregătit o expoziţie de produse de panificaţie şi un program susţinut de ansambluri folclorice.

PRAHOVA. Şase societăţi comerciale din judeţ vor disponibiliza, în septembrie, aproape 500 de salariaţi. Luna aceasta, alţi 800 de angajaţii au rămas fără un loc de muncă.

SĂLAJ. Două noi spaţii de joacă au fost date în folosinţă ieri, în Cartierul Libertăţii şi în Parcul „Ciuperca“ din municipiul Zalău. Fondurile necesare, în valoare de 10.000 de lei, au fost asigurate din redirecţionarea procentului de 2% din impozitul pe venit către Asociaţia Centrul de Voluntariat, care s-a ocupat de amenajare.

SATU MARE. Expoziţia „XXL Dino Park“, amenajată în parcarea Real din municipiul Satu Mare, este deschisă azi între orele 15.00 şi 21.00, iar sâmbătă şi duminică de la ora 11.00 până la ora 21.00.

SIBIU. Proba de obstacole a fazei naţionale a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă a avut loc ieri, la Baza Pompierul din cartierul Ştrand. Participanţii au trebuit să urce pe panouri înalte de doi metri, să meargă pe bârnă şi să conecteze furtunuri la sursa de apă, totul contratimp.

SUCEAVA. Pentru că nu mai sunt bani pentru carburant, aproximativ 300 de automobile aparţinând de Inspectoratului Judeţean de Poliţie au fost trase pe dreapta, intervenindu-se doar în cazul în care sunt sesizări la numărul 112.

TELEORMAN. Expoziţia fotodocumentară „Oraşe dunărene din Bulgaria şi România“ s-a deschis, ieri, la Muzeul Judeţean din Alexandria. Aceasta va fi deschisă până la 15 septembrie, de luni până vineri, între orele 9.00 şi 17.00.

TIMIŞ. Poliţiştii de la Rutieră au reţinut, ieri, 12 permise de conducere, majoritatea pentru nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerile de cale ferată. Amenzile aplicate au fost în valoare totală de aproape 12.000 de lei.

TULCEA. Consiliul Local Tulcea intenţionează să crească taxele şi impozitele locale cu aproximativ 20%. Majorările vor fi supuse aprobării în următoarea şedinţă, la finele lunii septembrie.

VASLUI. Zeci de hectare de culturi agricole din judeţ au fost distruse de porcii mistreţi, care nu mai găsesc hrană în păduri din cauza secetei. Anul acesta pot fi împuşcaţi 180 de mistreţi.

VÂLCEA. Aproximativ 65.000 de oameni sunt înscrişi pe listele de beneficiari ai ajutoarelor alimentare oferite de Uniunea Europeană. Fiecare va primi 4,5 kilograme de zahăr şi 16 kilograme de făină.

VRANCEA. 224 de apartamente ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe din Focşani vor fi vândute către chiriaşi. Autorităţile locale aşteaptă decizia Guvernului de a trece locuinţele în domeniul privat al statului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite