Judeţ cu judeţ: O casă de schimb valutar din Arad a fost jefuită, iar hoţii au furat seiful
0O casă de schimb valutar din Arad a fost jefuită, iar hoţii au furat seiful în care se aflau 39.000 de lei . Eurogara din Drobeta-Turnu Severin va fi inaugurată astăzi. Jandarmii din Fălticeni organizează o tabără pentru 49 de copii din satele lovite de inundaţii. Primăria Râmnicu Vâlcea şi Arhiepiscopia au decis demolarea bisericii Sfântul Gherasim, ridicată doar pe jumătate. Peste 5.000 de turişti au fost în weekend la pescu
ALBA. Numărul copiilor părăsiţi s-a dublat. În primele şase luni, au ajuns 72 de copii în centrele de plasament din judeţ. O treime dintre aceştia au fost daţi în îngrijire pentru că familiile nu au cu ce să-i întreţină.
ARAD. O casă de schimb valutar din Arad a fost jefuită în noaptea de sâmbătă spre duminică. Hoţii au furat seiful în care patronul casei spune că s-ar fi aflat 39.000 de lei şi au dat spargerea fără să fie surprinşi de camerele de supraveghere.
ARGEŞ. Memorialul „Petre Ţuţea". În comuna Boteni, unde s-a născut filosoful, s-a organizat ieri cea de-a doua ediţie a evenimentului, iar localnicii au asistat şi de un spectacol folcloric.
BACĂU. Primăria Oneşti are de recuperat 3,5 milioane de lei de la prostituatele şi cerşetorii care nu şi-au plătit amenzile.
BIHOR. Aproape 60 de tineri vin azi în zona Padiş pentru a participa la cursuri de perfecţionare pentru intervenţiile în situaţii de urgenţă. Ei iau parte la a 15-a ediţie a taberei MASH (Medical Adventure School în Holiday).
BISTRIŢA-NĂSĂUD. Gala rockului bistriţean. Cele mai titrate trupe din Bistriţa-Năsăud şi din judeţele limitrofe concertează astăzi în faţa casei de cultură din parcul municipal. Spectacolul va începe la ora 17.00.
BOTOŞANI. Două locomotive s-au lovit de traversele de beton puse pe calea ferată de şapte adolescenţi, în zona localităţii Bucecea. Copiii, cu vârste între 13 şi 17 ani, s-au ales cu dosare penale, iar părinţii lor au de plătit 10.000 de lei pentru reparaţii.
BRAŞOV. Oraşul Braşov va avea, din noiembrie, un nou sistem de încălzire centralizat, bazat pe gaz, al cărui cost de producţie nesubvenţionat va fi de 150 de lei per gigacalorie, faţă de 420 lei per gigacalorie cât este în prezent. Proiectul pus în aplicare de o firmă privată costă 20 de milioane de euro, din care se vor face şapte unităţi de producţie de energie.
BRĂILA. Angajări, în loc de concedieri. Consiliul Judeţean a anunţat că, în următoarele două săptămâni, va mai angaja 36 de funcţionari, pe lângă cei 406 care sunt deja pe statul de plată.
BUZĂU. Piaţă cu preţuri de producător. Societatea care administrează pieţele din Buzău preia azi în concesiune, de la Primărie, un teren de 20.000 de metri pătraţi pe care va amenaja o piaţă numai pentru producători.
CARAŞ-SEVERIN. Un tânăr de de 25 de ani din Oraviţa a folosit arma pentru a se apăra de prietenii cu care a băut. Constantin Imbri a avut o altercaţie cu doi tineri, la o petrecere, şi a tras un foc, deşi nu are permis de portarmă.
CĂLĂRAŞI. Codaşi la programul „Casa Verde". Judeţul este pe ultimul loc în ţară la depunerea proiectelor, întrucât doar şapte persoane s-au înscris pentru achiziţionarea instalaţiilor de producere a energiei solare.
CLUJ. Astăzi începe, la Cluj-Napoca, finala europeană a competiţiei studenţilor de la universităţile tehnice. Participă 26 de echipe din 15 ţări care vor prezenta proiecte şi soluţii din cele mai diverse domenii inginereşti.
CONSTANŢA. Ceasuri mai scumpe decât casele. La prezentarea Luxury Day, desfășurată ieri la Mamaia, modelele au purtat bijuterii cu diamante şi ceasuri exclusiviste, care costă chiar şi 150.000 de euro.
COVASNA. Copiii din Covasna meşteresc peste vară. Asociaţia Carpaţii Răsăriteni organizează, între 5 şi 31 august, un proiect în cadrul căruia copiii participă gratuit la ateliere de olărit, cusături tradiţionale, pictură şi înșirat mărgele.
DÂMBOVIŢA. Doi tineri au murit şi alţi trei au fost răniţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un stâlp în zona localităţii Crevedia. Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a produs din cauza vitezei.
DOLJ. Reabilitarea Muzeului de Artă din Craiova este contestată. Două dintre firmele care au participat la licitaţie au contestat rezultatul la Curtea de Apel Craiova. Proiectul de 8,5 milioane de euro va fi realizat în 44 de luni.
GALAŢI. Criza trimite acasă copiii căpşunarilor. Pentru a veni în sprijinul celor aproape o sută de elevi ai căror părinţi revin în ţară, Inspectoratul Şcolar va începe azi echivalarea studiilor făcute în străinătate pentru învăţământul preuniversitar.
GIURGIU. Consiliul Judeţean va restructura 65 de angajaţi şi va desfiinţa 77 de posturi vacante, pentru că nu s-au putut externaliza anumite servicii aşa cum a procedat Consiliul Local.
GORJ. Hoţi de fier vechi arestaţi. Şapte persoane au fost reţinute la Rovinari, iar administratorul şi gestionarul unui centru de colectare sunt cercetaţi pentru tăinuire. Poliţiştii au recuperat peste opt tone de fier vechi.
HARGHITA. Tribunalul Harghita va judeca azi legalitatea arestării preventive a 18 persoane acuzate de trafic de persoane. Reţinuţii sunt suspectaţi că au dus în Marea Britanie 181 de minori rromi, unii cu handicap, puşi să fure sau să cerşească.
HUNEDOARA. 15 ani de închisoare pentru viol şi incest. Cornel Moldovan (42 de ani) a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara după ce şi-a abuzat sexual fiica în vârstă de 14 ani, pe un câmp de la marginea localităţii Vulcan.
IALOMIŢA. Festivalul de la Amara va avea loc în acest weekend. Bugetul pentru cea de-a 43-a ediţie consecutivă este de 140.000 de lei, cu 20% mai mic decât în 2009. Holograf, Anda Adam şi Connect R se numără printre cei care vor cânta la festival.
IAŞI. Peste 400 de ieşeni riscă să facă ciroză. Toţi au hepatită C cronică, iar Casa de Asigurări de Sănătate nu are bani să le plătească tratamentul care costă 5.000 de lei pe lună.
ILFOV. Au început excursiile în jurul Bucureştiului. Sute de persoane s-au plimbat, ieri, la mănăstirile Căldăruşani, Balamuci, Pasărea, Cernica sau în Parcul Naţional Comana. O călătorie dus-întors costă 15 lei.
MARAMUREŞ. Băimărenii vor avea trei pieţe volante de unde îşi vor putea cumpăra, la sfârşit de săptămână, direct de la producători, produse ieftine.
MEHEDINŢI. Eurogara din Drobeta-Turnu Severin va fi inaugurată astăzi. Lucrările la staţia feroviară, începute în 2004, au fost finalizate cu 4 ani şi 4 luni întârziere faţă de termenul iniţial. Proiectul a costat 6 milioane de euro.
MUREŞ. Academia Muzicală şi-a deschis porţile. Până la 14 august, Sighişoara găzduieşte a XVII-a ediţie a festivalului la care sunt prezenţi reprezentanţi ai muzicii clasice din România, Germania, Spania, Elveţia şi Austria.
NEAMŢ. Un bărbat de 40 de ani, din localitatea Tămăşeni, a murit în timp ce dormea în bucătăria de vară. Ieri-dimineaţă, Romeo Constantin (21 de ani) a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina în bucătărie. În urma impactului, peretele şi autoturismul l-au strivit pe Daniel Gabor. Procurorii l-au reţinut pentru 24 de ore pe şofer.
OLT. A murit mămica obeză. Victoria Lăcătuşu, tânăra de 25 de ani şi de 240 de kilograme din comuna olteană Drăghiceni, a murit ieri la Spitalul de Urgenţă Craiova. Ea adusese pe lume, în februarie, o fetiţă de 2,9 kilograme.
PRAHOVA. 40 de tone de ciocolată i-au „îndulcit" pe urşi. Vânătorii le duc zilnic ciocolată, bomboane, dropsuri şi jeleuri urşilor gunoieri din Buşteni, iar tactica are succes, pentru că tot mai puţine animale mai vizitează tomberoanele.
SATU MARE. Au bătut recordul naţional la Flashmob. Elevii şcolii de dans Backstage din Satu Mare au dansat două ore fără oprire, sâmbătă seară, şi au doborât recordul deţinut de o echipă din Iaşi.
SĂLAJ. „Hunii" din trupa Vulturul Călatei au fost invitaţii speciali ai primei ediţii a Zilelor Daco-Romane, sărbătoare care a avut loc la castrul roman Porolissum de lângă Zalău. Alături de „dacii" şi „romanii" de la două trupe din Zalău şi Cluj, ei au participat la o serie de demonstraţii de luptă.
SIBIU. Copiii s-au întrecut la gătit în Biertan. Concursul a avut loc în ultima zi de la Transilvania Fest, iar micuţii bucătari au fost premiaţi cu cărţi de gătit şi cu ustensile pentru bucătărie.
SUCEAVA. Jandarmii din Fălticeni organizează o tabără pentru 49 de copii din satele lovite de inundaţii. În această săptămână, aceştia vor vizita muzeele din Fălticeni şi din împrejurimi şi vor urmări exerciţiile de pregătire ale jandarmilor.
TELEORMAN. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă găzduieşte, de azi până miercuri, pe stadionul Municipal din Alexandria, etapa interjudeţeană a concursului naţional al pompierilor profesionişti.
TIMIŞ. Zilele Culturii Evreieşti de la Timişoara s-au încheiat aseară cu un spectacol la Muzeul de Artă. Bănăţenii au avut parte de muzică, bufet, târg tradiţional şi filmul „Five Hours from Paris", în regia lui Leon Produvsky.
TULCEA. Aproape 5.000 de turişti au fost în weekend la pescuit în Delta Dunării. Pescarii amatori şi-au încercat norocul în zone precum Murighiol, Crişani, Sulina şi pe braţul Sfântu Gheorghe.
VASLUI. Reparaţii de 70 de milioane de lei la Spitalul Judeţean Vaslui. Banii provin din fonduri europene şi sunt destinaţi reabilitării şi modernizării a trei corpuri din spital. Se vor aduce mobilier şi aparatură medicală nouă.
VÂLCEA. Biserică demolată înainte de a fi înălţată. Primăria Râmnicu Vâlcea şi Arhiepiscopia au decis demolarea Bisericii Sfântul Gherasim, ridicată doar pe jumătate, deoarece clădirea nu mai corespunde standardelor de construcţie.
VRANCEA. Le-a sărit casa în aer. Doi pensionari din Focşani au fost răniţi, ieri, după ce butelia de gaz a explodat când bărbatul a încercat să aprindă aragazul. Casa a fost distrusă, iar cei doi bătrâni au fost internaţi cu arsuri.























































