Judecată la kil

Vai de justiţia noastră! Suntem mai aproape de balamuc decât de normalitate cu împărţirea dreptăţii de robă, iar, acilea, la noi acasă, săraca zeiţă a dreptăţii mai are oleacă şi

Vai de justiţia noastră! Suntem mai aproape de balamuc decât de normalitate cu împărţirea dreptăţii de robă, iar, acilea, la noi acasă, săraca zeiţă a dreptăţii mai are oleacă şi dă ortu' popii. Ultima dovadă despre cât de groasă-i beleaua de prin tribunale este raportul privind starea justiţiei pe 2006, publicat în ziarul nostru de astăzi. Cifre, nu vorbe. Ascultaţi, luaţi la cunoştinţă, făceţi-vă semnul crucii şi rostiţi apoi cu evlavie: "Dumnezeu s-o odihnească în pace pe sărmana justiţie! C-a fost bună, mumăăăă, da' n-a ajutat-o nimeni!".

La ce altceva decât la moartea sistemului te poţi gândi când afli că pe capul unui judecător pot ajunge şi 2.400 de cauze într-un an. Nu e poantă, e al dracului de real: 2.400 de dosare! Iar pentru procurori este şi mai dihai: chiar şi 5.000 de cazuri pe cap! Vă daţi seama, mii de dosare! Adică, sute pe lună. Păi nici dacă le-am monta magistraţilor memorie suplimentară sau le-am ataşa echipe mixte de jurişti, magistraţi şi consilieri şcoliţi la Harvard, tot n-ar putea oamenii să dea de cap adevărului civil sau penal. Cum să te pregăteşti ca lumea, tu, judecător sau procuror în toată firea, în acest mediu cantitativ? Cum să confrunţi probele sau să faci joncţiuni de bună-credinţă care să-ţi lumineze mintea şi să-ţi dea şansa unei sentinţe făr' de păcat? Fireşte că n-ai cum să îţi faci meseria profesionist când te-a bătut Dumnezeu cu un sistem judecătoresc menit să lucreze la kil şi pe bandă rulantă. La ora actuală, pe rolul instanţelor de judecată din toată ţara se află nu mai puţin de două milioane de cauze. Cam aceeaşi este situaţia şi în cazul parchetelor.

Consecinţele se decontează, unde altundeva, decât acasă la mama Europa. Petenţii natali, tot mai dezamăgiţi de sentinţele justiţiei mioritice, fac apel la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În 2006, România a fost a doua ţară, după Rusia, ca număr de dosare aflate pe rolul CEDO. Tot în ritmul ăsta, se numără şi cauzele pierdute la Strasbourg. De plătit, evident, poporul scoate banul de la teşcherea. În rest, actorii publici îşi văd de cele lumeşti. Politicienii se sfâşie ca hienele în arena televizată, în numele justiţiei, prin provincie niscaiva procuroare în călduri intră în combinaţii interlope cu Stelică al lui Dragavei şi alte nume exotice de băieţi penali, iar ministrul justiţiei, Monica Macovei, exersează cu mare precizie rolul de arhanghel al dreptăţii faultat de toată lumea în sfânta misiune de a-i răpune pe marii corupţi. Deocamdată, n-a fost dovedit niciunul, dar mai e timp. Până prin 2015 încolo, cât mai înghite plebea gogoşi bune la hrănit sondaje, şi dă-i, şi luptă… Pe mormântul justiţiei, cum altfel? Dumnezeu s-o ierte, că n-a fost vina ei!