În România există şapte pensii de peste 10 mii lei | adevarul.ro

În România există şapte pensii de peste 10 mii lei

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cea mai mare pensie plătită în România este de 13.609 lei, de aproape 40 de ori mai mare decât o pensie medie şi, datorită majorării cu o treime din 2008, va ajunge la aproape 18.000 lei,

Cea mai mare pensie plătită în România este de 13.609 lei, de aproape 40 de ori mai mare decât o pensie medie şi, datorită majorării cu o treime din 2008, va ajunge la aproape 18.000 lei, în timp ce pensia medie va creşte cu 100 lei, potrivit datelor furnizate agenţiei NewsIn de Casa Naţională de Pensii.

Pensii foarte mari, însemnând peste 2.000 lei, primesc doar 1.187 de persoane. De la 1 ianuarie anul viitor, datorită majorării punctului de pensie de la 31% la 37,5% din salariul mediu brut, aceştia vor avea creşteri substanţiale ale pensiilor.

Pensia de 2.000 lei va creşte cu peste 860 lei de la începutul lui 2008, iar una de 7.500 lei va fi suplimentată cu 2.250 lei. În acelaşi timp, proporţional cu valoarea pensiei medii de 365 lei, cea mai mare parte a pensiilor va fi majorată cu aproximativ 100 lei.

În condiţiile în care în România sunt peste 5,5 milioane de pensionari (4,6 milioane în sistemul public, restul fiind agricultori), care beneficiază în medie de 365 lei lunar, un clasament al Casei Naţională de Pensii arată că există şapte pensionari în ţară, care încasează peste 10.000 lei (3.200 euro). Aceştia vor avea, din 2008, pensiile majorate cu 3.000 până la 4.100 lei, pe lună.

Conform aceleaşi surse, doar 95 mii de persoane, însemnând unul din 57 de pensionari, beneficiază de sume lunare care depăşesc 900 lei.

Pe de altă parte, categoria pensionarilor care au lucrat în agricultură, în jur de un milion, au pensii mult mai mici decât persoanele asigurate în sistemul public. Pensia medie a agricultorilor se ridică la 140 lei lunar.

Odată cu intrarea în vigoare anul viitor a legii modificate a pensiilor, valoarea majorată a punctului de pensie va fi de 568 lei faţă de 396 lei, în prezent. Valoarea punctului de pensie urmează să ajungă la 747 lei, în 2009.

Top articole

Partenerii noștri