Impingatorul "Pitesti" a luat foc in Portul Drobeta | adevarul.ro

Impingatorul "Pitesti" a luat foc in Portul Drobeta

Publicat:
Ultima actualizare:
0

O catastrofa de proportii a fost evitata in Portul Drobeta-Tr. Severin, dupa ce ieri dimineata, in jurul orei 5, impingatorul "Pitesti", apartinand societatii NFR Drobeta-Tr. Severin, aflat in dana de

O catastrofa de proportii a fost evitata in Portul Drobeta-Tr. Severin, dupa ce ieri dimineata, in jurul orei 5, impingatorul "Pitesti", apartinand societatii NFR Drobeta-Tr. Severin, aflat in dana de reparatie, a luat foc. Pe nava, conform regulamentelor, se aflau unul dintre mecanici si un marinar. Acestia au fost primii care au observat ca in sala motoarelor a izbucnit un incendiu. Din cauza curentilor de aer, focul s-a intetit pana cand nava sa ajunga in locul unde pompierii se pregateau sa lichideze incendiul. In acest timp, autospecialele pompierilor s-au indreptat in cea mai mare viteza spre Simian. Fumul gros si gazele degajate in urma arderii motorinei si a celor doua tone de ulei de la motoarele navei au facut ca interventia pompierilor sa fie si mai dificila. Incendiul a fost stins de-abia dupa sapte ore de operatiuni sustinute ale pompierilor. "Important este ca Dunarea nu a fost poluata, nici o pata de motorina neajungand in apa. Pentru noi, cel mai greu a fost pana am scos impingatorul din port, deoarece, daca s-ar fi produs vreo explozie, puteau lua foc si alte vapoare si poate nava s-ar fi scufundat", a declarat col. Ion Plesu, seful pompierilor militari mehedinteni. Demn de remarcat este faptul ca ultimul incendiu la o nava a fost inregistrat de pompierii din Mehedinti in anul 1982, cand acelasi impingator "Pitesti" a luat foc in timp ce se afla la reparatii in Portul Orsova. Un al doilea incendiu a distrus aproape complet nava in 1986, la Giurgiu. O comisie speciala s-a deplasat la Simian, pentru a evalua pagubele produse de cel de-al treilea incendiu, care a distrus impingatorul "Pitesti". Conform primelor evaluari, focul a fost provocat de un scurtcircuit la instalatia electrica din sala motoarelor. Foto: D. BOTA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite