Funeriu, după rezultatele testului de logică pentru directorii de școli: „Să vezi ce nasoală e realitatea” | adevarul.ro

Funeriu, după rezultatele testului de logică pentru directorii de școli: „Să vezi ce nasoală e realitatea”

Publicat:
0
1 live

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, propune schimbarea radicală a modului în care sunt aleși directorii de școli, după ce aproximativ 30% dintre candidați au picat testul de logică. Acesta vrea un sistem bazat pe preselecție, două luni de formare profesională și un concurs pentru intrarea într-un corp al experților în management școlar.

Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu Foto: arhivă, adevărul

Într-o postare pe Facebook, Daniel Funeriu a criticat actuala procedură de selecție, pe care o consideră greșită, și a susținut că problemele sistemului sunt rezultatul mai multor ani de neglijență.

„Procedura selecției pentru directorii de școală e profund greșită (nu, nu ministrul actual e vinovat, ci ani și ani de nepăsare)”, a scris fostul ministru pe FB.

Acesta a atras atenția că numărul candidaților este mai mic decât cel al posturilor disponibile, situație care ar putea duce la apariția a două categorii de directori: cei care câștigă concursurile și cei numiți direct.

„Sunt mai puțini candidați decât posturi, deci vom avea două tipuri de directori: cei cu concurs și cei numiți din pix”, a explicat Funeriu.

O altă problemă identificată de fostul ministru este faptul că aproximativ 30% dintre candidați nu au reușit să obțină nota 6 la testul de logică.

În opinia sa, procedura actuală pune accentul pe eliminarea candidaților, în loc să urmărească pregătirea acestora pentru funcțiile de conducere.

„Ca de obicei la noi, procedura e punitivă în loc să fie formativă: alegem dintr-o cohortă formată «la ghici» pe tot felul de «platforme» obscure [...] în loc să formăm, cu calm, oameni pentru aceste funcții esențiale”, a scris Daniel Funeriu.

Cum vrea Daniel Funeriu să fie aleși directorii de școli

Fostul ministru propune un sistem organizat în trei etape: preselecția candidaților, formarea profesională și selecția pentru intrarea într-un corp al experților în management școlar.

Prima etapă: preselecția candidaților

În prima etapă, fiecare inspectorat școlar județean ar urma să alcătuiască o listă cu un număr de candidați de aproximativ trei ori mai mare decât necesarul de directori.

„La nivelul fiecărui ISJ se constituie o listă de candidați reprezentând aproximativ triplul necesarului județean, rezultând un bazin național de circa 30.000 de persoane preselecționate”, a explicat Funeriu.

Potrivit acestuia, inspectorii școlari generali ar trebui să aibă responsabilitatea identificării unui număr suficient de candidați. Profesorii ar urma să își exprime opțiunile privind școlile în care doresc să ocupe funcții de conducere și să precizeze dacă preferă unități din mediul urban, rural sau ambele.

Fostul ministru susține că selecția ar trebui să le ofere o șansă și cadrelor didactice tinere, chiar dacă acestea nu au obținut toate gradele didactice.

Criteriile ar urma să pună accentul pe calitățile de lider, dinamism, dedicare și autoritate profesională.

A doua etapă: două luni de formare profesională

După preselecție, cele aproximativ 30.000 de persoane ar urma să participe la un program de formare în management școlar, cu o durată de două luni, finanțat din fonduri europene.

Daniel Funeriu consideră că pregătirea viitorilor directori trebuie să reprezinte o etapă esențială a procesului, nu o simplă formalitate.

„Concursul pentru directori nu trebuie conceput ca un filtru punitiv, ci ca o oportunitate formativă. Obiectivul strategic este construirea unui corp profesional de elită, în care apartenența să reprezinte o distincție profesională reală”, a transmis fostul ministru.

Acesta a precizat că un asemenea sistem nu poate fi construit într-un singur ciclu de selecție, ci presupune un efort susținut, care ar trebui început cât mai curând.

A treia etapă: concurs pentru intrarea în corpul experților

După finalizarea programului de pregătire, candidații ar urma să susțină un concurs de intrare în corpul experților în management școlar, organizat centralizat.

Examenul ar include trei probe distincte: un test de cunoștințe generale, similar celui susținut recent, o probă privind managementul școlar în mediul urban și o probă dedicată mediului rural.

Un fost ministru al Educației intervine în scandalul doctoratelor: „Este pentru excelență, nu pentru spor”

Daniel Funeriu consideră că este necesară diferențierea competențelor în funcție de mediul în care urmează să lucreze viitorii directori, deoarece școlile urbane și cele rurale se confruntă cu provocări diferite.

„În urma concursului, candidații declarați admiși sunt abilitați pentru mediul urban, rural sau ambele. Numărul membrilor corpului experților: aproximativ 20.000 la nivel național”, a explicat acesta.

Procedura ar urma să fie reluată în fiecare an, pentru admiterea unor noi membri. În schimb, persoanele deja incluse în corpul experților ar trebui să treacă printr-un proces de revalidare o dată la patru ani.

Concursurile pentru directori ar fi organizate în fiecare școală

După constituirea corpului experților, concursurile pentru ocuparea funcțiilor de director ar urma să fie organizate de consiliile de administrație ale unităților de învățământ.

Fostul ministru susține că procedurile trebuie să fie publice și transparente, iar apartenența la corpul experților ar trebui să garanteze un nivel minim de competență al candidaților.

În opinia sa, această condiție ar reduce riscurile de favoritism la nivel local, fără să le poată elimina complet.

„Noul guvern va avea de ales: să continue un concurs care e, în esența sa, greșit sau să aplice algoritmul de mai sus, cu consecința că vom avea directori numiți din pix încă 6 luni, dar după aceea vom avea directori legitimi”, a scris Daniel Funeriu.

Fostul ministru a admis că prima aplicare a sistemului nu ar fi perfectă, dar a susținut că procedura ar putea fi îmbunătățită pe parcurs.

Ce le răspunde candidaților care au criticat testul de logică

Pe lângă propunerea de reformă, Daniel Funeriu a răspuns mai multor critici formulate după testul de logică susținut de candidații la funcțiile de director. Una dintre nemulțumiri a fost că examenul i-ar fi favorizat pe cei care au cunoștințe de matematică. Fostul ministru a respins acest argument și a susținut că subiectele presupuneau doar cunoștințe elementare de aritmetică.

„Deci învățați puțină matematică, în loc să vă lăudați că sunteți bâtă la aritmetică. În plus, e fals: cel mai greu calcul era (4/5 - 3/4) × 100. Pentru restul nu era nevoie de «matematică» (de fapt, era aritmetică de clasa a IV-a), era nevoie doar de un oarecare simț al realității”, a spus Funeriu.

O altă critică a vizat timpul acordat rezolvării subiectelor. Fostul ministru a considerat că cele 30 de minute au fost suficiente.

„A fost prea puțin timp”: ridicol. 30 de minute erau suficiente”, a afirmat acesta.

În privința celor care au susținut că testul nu evalua abilitățile necesare unui director, Funeriu a precizat că proba avea un scop diferit de cel al evaluării competențelor manageriale.

Directoarea unui colegiu de top din București susține că nota 10 nu garantează succesul: „Sunt elevi care în școală erau de 7, 8 și care sunt acum foarte bine”

„Corect, nu le testează și nici nu trebuia să le testeze, pentru că le testează celelalte probe. Acest examen testează abilitățile de om cât de cât rațional”, a scris fostul ministru.

Acesta a ironizat și argumentul potrivit căruia pătrățelele care trebuiau hașurate în foaia de examen ar fi fost prea mari, comparând situația cu ratarea unui penalty în copilărie din cauza dimensiunii porții. De asemenea, a respins nemulțumirea privind lipsa unei foi de ciornă.

„Examenul testa dacă ai cap, nu dacă ai hârtie”, a transmis Daniel Funeriu.

Daniel Funeriu pune sub semnul întrebării criteriile pentru un „liceu bun”

Fostul ministru a comentat și faptul că printre candidații care nu au promovat testul s-au numărat directori ai unor licee considerate performante. 

„Au picat directori de la licee bune: Ce naiba e ăla „liceu bun”? E un liceu în care ultima medie la intrare e 9,62 și media la Bac, patru ani mai târziu, e 9,55, un liceu bun? Deci un liceu în care media de ieșire e mai mică decât media de intrare e un liceu bun? Dați-mi cei mai buni 30 de copii din România și fac, cu ei, un liceu bun la mine în bucătărie”, a spus Funeriu.

În finalul mesajului, acesta revenit la rezultatele testului de logică. 

„Poate sunt nasol, nu zic, dar să vezi ce nasoală e realitatea când oamenii care nu sunt capabili de asemenea examene aleg profesorii care predau copilului tău”, a concluzionat fostul ministru al Educației.

La nivel național, din cei 6.841 de candidați înscriși și validați, 4.615 au promovat prima probă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director de școli, respectiv proba de competențe, obținând cel puțin nota 6,00.

Proba a avut caracter eliminatoriu, iar promovarea ei le-a permis candidaților să acceadă la etapa următoare. Rata de promovare a fost de 69,05%, iar media notelor a fost de 6,45. În București, aproximativ două treimi dintre candidați au trecut de această probă.

Top articole

Partenerii noștri