Esenţialul săptămânii | adevarul.ro

Esenţialul săptămânii

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Cifre 52% din populaţia României este racordată la sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, iar 79% din apele uzate sunt neepurate sau epurate necorespunzător, a anunţat Ministerul

Cifre

52% din populaţia României este racordată la sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, iar 79% din apele uzate sunt neepurate sau epurate necorespunzător, a anunţat Ministerul Mediului.


Pedeapsă cu executare pentru Mischie

image

ÎNCHISOARE

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj, Nicolae Mischie, a fost condamnat, luni, de Judecătoria Deva la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, instigare la fals intelectual, instigare la fals material şi pentru efectuarea de lucrări de reparare fără autorizaţie de construcţie a clădirilor reprezentând monumente istorice. Mischie îşi poate exercita dreptul la recurs în termen de zece zile.

Copii vânduţi şi diplome false

image

NEBUNIE. Câţiva părinţi au încercat să-şi vândă copiii, în vârstă de şapte ani, pentru trafic de organe. Procurorii băcăuani au arestat două persoane care urmau să primească 12.000 de euro după ce şi-au dat acordul în faţa notarului pentru prelevarea unui rinichi de la fiecare copil. În Capitală, cinci persoane sunt acuzate că au eliberat 15.000 de diplome false şi foi matricole. Un dosar fals de absolvent costa 3.500 de euro.

La noi

Românii renunţă la excursii şi călătorii în timpul crizei

PROTOCOL. Ministerul Administraţiei şi Internelor va încheia în curând un protocol cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici şi cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, care va permite ca fiecare notar să aibă acces la datele de identificare şi să verifice cărţile de identitate ale persoanelor care încheie tranzacţii în notariate.

image

„Acest lucru va face imposibilă o acţiune de înşelăciune prin utilizarea de date de identitate false“, a declarat Dan Nica (foto), ministrul Administraţiei şi Internelor.

SONDAJ. Românii renunţă mai întâi la excursii şi călătorii în cazul în care criza le afectează veniturile. Potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center şi Media XPRIMM, 60,9% dintre români ar reduce din bugetul alocat pentru excursii şi călătorii (foto mare, dreapta), următoarele pe lista de economii fiind obiectele de lux, ieşirile în oraş, hainele şi investiţiile.

Ultimul capitol la care românii ar tăia din cheltuieli este mâncarea. 50,6% dintre respondenţi ar cumpăra aceleaşi produse ca şi până acum, dar în cantităţi mai mici, iar 31,3% dintre respondenţi susţin că nu îşi vor schimba comportamentul de consum.

image

SCUMPIRI. Începând de vineri, taxele de emitere a permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare auto s-au majorat. Taxa pentru emiterea unui permis de conducere s-a modificat, de la 50 de lei la 68 de lei, iar cea pentru un certificat de înmatriculare este de 37 de lei, de la 30 de lei.

În lume

Haos pe aeroporturi: milioane de bagaje rătăcite anul trecut


DONAŢII. În perioada în care era senator, Barack Obama a primit donaţii în valoare de 101.332 de dolari de la AIG, cea mai mare companie de asigurări din lume, a dezvăluit un grup de investigaţii din Washington.

image

Preşedintele american a declarat luni că va folosi toate mijloacele legale pentru a împiedica gigantul asigurărilor AIG, salvat de la faliment cu fonduri publice, să plătească bonusuri de 165 milioane de dolari pentru directorii săi.

PIERDERI. Companiile americane din întreaga lume au rătăcit 42 de milioane de bagaje în 2007 (foto mare, dreapta) şi au pierdut peste un milion din acestea fără să le mai găsească, anunţă organizaţia The Air Transport Users Council (AUC).

Grupul relevă că pasagerii nu primesc compensaţiile cuvenite, iar cei care nu prezintă chitanţe pentru obiectele pierdute nu obţin despăgubiri. Conform AUC, în 2007 au fost rătăcite 42 de milioane de bagaje, faţă de 34 de milioane în 2006 şi 30 de milioane în 2005.

image

AVERTISMENT. Serviciile secrete americane au informat autorităţile de la Ankara că reţeaua islamistă al-Qaeda ar putea organiza atentate împotriva unor ţinte străine din Turcia. 15 presupuşi membri ai reţelei, specializaţi în fabricarea de bombe, au intrat în Turcia, în ianuarie şi februarie, vizând sediile misiunilor diplomatice, iar un membru al-Qaeda venit din Norvegia ar coordona atacurile împotriva avioanelor americane şi israeliene din Turcia, susţin serviciile secrete americane, citate de ziarul turc „Milliyet“.

Reportofon

image
image

Eu îmi cunosc foarte bine copilul (...) sunt convins că ştie ce are de făcut, am crescut-o eu. Fiica mea este mult mai deşteaptă decât o credeţi, e totuşi un copil care a terminat în Statele Unite (...) vorbeşte foarte bine o limbă străină.

image



Traian Băsescu, preşedintele României

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite