Doi dintre românii răniţi în accidentul din Bulgaria şi internaţi la Floreasca au nevoie de ajutor psihologic. Alţi trei sunt încă la Terapie Intensivă

0
0
Accidentul din Bulgaria FOTO dariknews.bg bntnews.bg nova.bg
Accidentul din Bulgaria FOTO dariknews.bg bntnews.bg nova.bg

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că cei cinci pacienţi care au fost implicaţi în accidentul din Bulgaria sunt conştienţi şi cooperanţi, iar trei dintre ei sunt la Terapie intensivă. Ministrul a subliniat importanta acordării de sprijin psihologic, în contextul în care unii dintre aceştia au pierdut rude în accidentul din ţara vecină.

"Am stat de vorbă cu doi dintre pacienţi - nu cei care erau la Terapie Intensivă, ci cei care erau în secţia obişnuită - sunt mulţumiţi de modul în care au fost trataţi şi suntem împreună cu ei şi cu familiile lor, cu care deja au luat contactul, să rezolvăm orice probleme apar din punct de vedere medical sau administrativ. Starea este stabilă. (...) Unul dintre ei are leziuni minore. Trebuie totuşi reechilibraţi, nu numai din punct de vedere medical tradiţional, ci şi din punct de vedere psihologic. Atât psihologul spitalului a stat de vorbă cu ei, din câte ştiu eu, au fost văzuţi de un medic psihiatru, pentru că şocul este mare când se întâmplă un astfel de accident, mai ales că unii şi-au pierdut rude în acest accident, deci este o situaţie destul de sensibilă şi trebuie abordată cu profesionalism din toate punctele de vedere”, a declarat Alexandru Rafila, luni, la finalul vizitei sale la Spitalul Clinic de Urgenta Bucureşti - Floreasca. 

Ministrul a arătat că toţi pacienţii sunt conştienţi şi cooperanţi, arătând că unii dintre ei au şi alte afecţiuni care pot fi agravate de accidentul prin care au trecut. Acesta a explicat că la pacienţii care au nevoie de Terapie Intensivă pot oricând apărea complicaţii. 

Alexandru Rafila a mulţumit medicilor şi personalului SMURD care s-au implicat în gestionarea cazului.

Întrebat dacă se pune problema transferului la un alt spital, ministru a răspuns negativ.

De asemenea, întrebat dacă va fi nevoie de intervenţii chirurgicale în cazul celor cinci răniţi, ministrul a răspuns: "Pe măsură ce starea lor se stabilizează, colegii care sunt aici vor rezolva şi alte probleme care nu au necesitat intervenţie de urgenţă, e mai bine dacă poţi să eviţi momentul urgenţei, să faci intervenţia medicală la rece, cum spunem noi, pentru că pacientul este stabilizat şi colaborează şi în general succesul intervenţiei terapeutice este mai bun”. 

Potrivit ministrului, răniţii sunt din Timişoara, Slatina, Bucureşti şi din judeţul Prahova şi au vârste de peste 30 de ani.

Un accident grav a avut loc între un autocar înmatriculat în România şi o maşină din Olanda, în jurul orei 2.00, pe drumul către Veliko Tarnovo - Ruse, pe tronsonul dintre satele Kutsina şi Polikraishte, potrivit nova.bg. Cinci români răniţi în accidentul din Bulgaria au fost transportaţi cu elicoptere, la Spitalul Floreasca din Bucureşti. De asemenea, trei cetăţeni români au murit în acest accident.

În total, 25 de persoane călătoreau cu autocarul românesc. Cei doi şoferi au fost reţinuţi.

Ancheta va fi preluată de Serviciul Naţional de Investigaţii din Bulgaria.

Mai multe - Societate

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite