Spitalul Floreasca: Răniţii accidentului din Bulgaria rămân în stare gravă

0
0
Foto: Nova TV
Foto: Nova TV

Pacienţii politraumatizaţi din accidentul rutier din Bulgaria se menţin în stare gravă, în acest moment fiind stabili din punct de vedere al funcţiilor vitale, anunţă Spitalul Floreasca într-un comunicat dat duminică.

Din cei 5 pacienţi internaţi la Spitalul Floreasca, 3 sunt în Secţia de Terapie Intensivă, necesitând măsuri specifice acestei secţii, iar 2  sunt internaţi în saloane postoperatorii (terapie intensivă intermediară), potrivit aceleiaşi surse.

Pacienţii sunt monitorizaţi permanent de echipe multidisciplinare compuse din medici de terapie intensivă, chirurgie generală, ortopedie, neurochirurgie, tratamentul fiind adaptat  în funcţie de evoluţia lor, inclusiv intervenţii chirurgicale în zilele care urmează.

Reamintim că în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1,30, un autocar înmatriculat în România, la bordul căruia se aflau 25 de pasageri, dintre care şapte cetăţeni turci, iar restul români, a fost implicat într-un accident rutier în Bulgaria. Accidentul s-a produs între satul Kutsina şi Polikraishte (regiunea Veliko Târnovo).

Cinci români au fost răniţi şi trei au murit. 

Patru elicoptere SMURD au fost trimise pentru a aduce răniţii români în ţară.

Mai multe - Evenimente

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite