Distanța dintre blocuri: pericolul ascuns care îți fură lumina, aerul, liniștea și banii. Cum ignoră autoritățile legea
0Cât de aproape e prea aproape? Distanța dintre clădiri – un detaliu tehnic sau o problemă de sănătate publică? Tu știi cum stai? Când vine vorba de casele și blocurile în care trăim, nu doar finisajele sau suprafața contează. Distanța dintre clădiri este un element-cheie al calității locuirii, cu efecte directe asupra sănătății, confortului și siguranței.
InfoCons și Ordinul Arhitecților din România atrag atenția, în campania „10 lucruri de care trebuie să știi dacă vrei să locuiești sănătos”, că distanța prea mică între clădiri poate transforma visul unei locuințe într-un coșmar.
În acest articol vei afla de ce distanța dintre clădiri contează pentru sănătatea și siguranța ta, ce riscuri implică locuirea prea aproape de vecini, cum funcționează legea și derogările urbanistice, care sunt problemele de sistem și ce măsuri poți lua pentru a te proteja.
De ce contează cu adevărat distanțele dintre clădiri
Nu e doar o chestiune de urbanism sau de estetică. Este vorba de lumină naturală, aer curat, intimitate, dar și de siguranță la incendiu și cutremur.
Un apartament aflat la doar doi metri de blocul vecin rămâne întunecat chiar și la prânz. În lipsa circulației aerului, apar mucegaiul și disconfortul termic. Și, nu în ultimul rând, ferestrele „lipite” de cele ale vecinului transformă viața personală într-un spectacol public.
Pe forumuri, oamenii povestesc că, abia după ce s-au mutat, au descoperit lipsa luminii și a aerului, zgomotul sau alte „vicii ascunse”, deși credeau că au făcut o investiție bună.
Distanța corectă între clădiri = sănătate, siguranță și investiție bună
Când alegi o locuință, nu te uita doar la finisaje sau la suprafața apartamentului, atrage atenția campania InfoCons și OAR. Întreabă-te:
- „Am lumină naturală suficientă?”
- „Pot aerisi eficient?”
- „Îmi păstrez intimitatea?”
- „Sunt în siguranță?”
Iată ce riști dacă locuiești prea aproape de vecini:
- Lumina naturală – lipsa expunerii la soare afectează sănătatea și starea de bine.
- Aerul curat – ventilația insuficientă duce la costuri mai mari pentru climatizare și crește riscul de mucegai.
- Intimitatea – vecinii devin spectatori permanenți ai vieții tale.
- Siguranța – distanțele prea mici cresc riscul propagării incendiilor și îngreunează intervențiile de urgență.
- Valoarea locuinței – apartamentele fără lumină naturală și cu ferestre spre ziduri se vând mai greu și mai ieftin.
Un arhitect citat într-o dezbatere urbanistică a punctat: „O clădire prost amplasată e o condamnare pe viață. Nu doar pentru cei care locuiesc acolo, ci și pentru întreaga comunitate”. Acest mesaj subliniază cât de importantă este distanța corectă între clădiri pentru calitatea vieții și pentru valoarea unei investiții imobiliare.
Distanța dintre clădiri: legea și realitatea – reguli clare vs. derogări abuzive
Codul civil și Regulamentul General de Urbanism stabilesc clar: distanța dintre două clădiri trebuie să fie cel puțin egală cu înălțimea celei mai înalte dintre ele (H), dar nu mai mică de 3 metri. Asta înseamnă că, pentru un bloc de 20 de metri, distanța minimă ar trebui să fie tot 20 de metri, în caz contrar este vorba despre o construcție ilegală.
În practică însă, regulile sunt adesea „ocolite” prin derogări urbanistice – PUZ-uri și PUD-uri aprobate de consiliile locale. Oficial, aceste derogări ar trebui să fie excepții justificate prin interes public; neoficial, ele devin instrumente prin care dezvoltatorii își maximizează profitul, iar autoritățile locale închid ochii. Rezultatul: blocuri ridicate „legal”, dar în mod evident imoral, la doar câțiva pași de ferestrele oamenilor.
La toate acestea se adaugă lipsa controlului real. Inspectoratele de stat în construcții recunosc că nu au resurse pentru a verifica fiecare șantier. Odată ce clădirea e ridicată, chiar dacă au existat abateri, demolările sunt rarisime. În cel mai bun caz, se dau amenzi.
Rezultatul? Apar cartiere sufocate, cu blocuri „lipite” unele de altele, fără lumină, fără aer și fără intimitate. Pe forumuri, oamenii își varsă frustrările: „La primărie mi-au spus că totul e legal, că există PUZ aprobat. Dar legal pentru cine? Pentru noi, locatarii, e o condamnare pe viață”.
Problema este amplificată și de lipsa de unitate dintre locatari. Atâta timp cât oamenii așteaptă ca „alții” să se lupte pentru drepturile lor, sistemul va continua să mizeze pe pasivitate și pe resemnare.
Distanța insuficientă între clădiri: când vecinătatea devine sufocantă
Chiar și clădirile noi, cu finisaje moderne și promisiuni atractive, pot ascunde surprize neplăcute: camere care nu văd niciodată soarele, ferestre care dau direct în zidul vecin, lipsa aerului și intimitatea compromisă. Fenomenul nu afectează doar marile orașe – dezvoltările imobiliare recente au ajuns și în orașele medii sau mici, precum Râmnicu Vâlcea, Pitești, Sibiu, Ploiești, Oradea sau Baia Mare, unde blocuri apar la distanțe infime unele de altele, sufocând locuințele existente.
Forumurile sunt pline de plângeri, iar în lipsa acordului vecinilor sau a intervenției autorităților, locatarii se confruntă cu abuzuri și practici ilegale, adesea imposibil de contestat. În zonele istorice, densitatea ridicată și excepțiile urbanistice sunt uneori folosite pentru a justifica astfel de nereguli. Exemplele care au ajuns în instanță, precum Apahida (Cluj) sau București, Mamaia sau Sinaia, Cluj Napoca sau Timișoara, arată că atunci când autorizațiile nu respectă legea, cetățenii pot obține suspendarea sau anularea lor.
Aceste situații evidențiază că problema nu ține doar de legea în sine, ci de aplicarea regulilor urbanistice și de capacitatea comunităților de a interveni, altfel calitatea vieții rămâne compromisă.
O problemă de sistem în urbanism și distanța dintre clădiri
Avocații, ca și alți specialiști, atrag atenția că majoritatea neregulilor apar în contextul PUZ-urilor și PUD-urilor sau al avizelor emise eronat ori expirate. „De multe ori, problemele ies la iveală abia după ce construcția este finalizată. În acel moment, sancțiunile sunt minime, iar demolarea rămâne o raritate”, explică un avocat din Baroul București.
Tocmai de aceea nu putem vorbi despre o listă fixă de „orașe vinovate”: cazurile sunt punctuale, dar frecvente și prezente la nivel național.
Ce pot face cetățenii pentru a proteja distanța dintre clădiri
Specialiștii recomandă locuitorilor să fie vigilenți încă din faza de proiect și să depună sesizări la primărie sau la Inspectoratul de Stat în Construcții dacă observă nereguli.
Există precedente în instanță unde autorizațiile de construire au fost suspendate tocmai pentru că nu respectau legea – un semnal că acțiunea comunitară și presiunea civică pot da rezultate.
Când statul se spală pe mâini, cumpărătorul rămâne singur
Situația devine cu atât mai revoltătoare cu cât România are un întreg arsenal legislativ și instituțional menit să reglementeze construcțiile: Cod civil, Regulament General de Urbanism, Planuri Urbanistice Generale, Planuri Zonale, inspectorate în construcții, comisii tehnice, arhitecți-șefi, primării. Teoretic, nimic nu ar trebui să scape. Practic, scapă aproape tot.
Rezultatul? Cumpărătorul este lăsat să-și facă singur dreptate, să descifreze legi complicate și să verifice autorizații opace, deși tocmai statul ar trebui să fie garantul legalității și al echilibrului urbanistic.
Este o realitate absurdă într-un stat care se proclamă democratic și se laudă cu instituții de control. În loc să protejeze cetățeanul, sistemul îi pasează responsabilitatea și riscurile, lăsând loc pentru abuzuri și compromisuri care, în final, se răsfrâng asupra calității vieții de zi cu zi.
Concluzie: distanța dintre clădiri – o problemă națională pe umerii cetățenilor
Distanța dintre clădiri nu este un detaliu tehnic, ci o chestiune de sănătate publică, siguranță și respect pentru comunitate. Ceea ce pare un caz izolat – un bloc ridicat prea aproape de altul, un apartament fără lumină sau o casă sufocată de construcția vecină – este, de fapt, o realitate generalizată, prezentă atât în marile metropole, cât și în orașele mai mici.
Legile există, dar nu sunt aplicate. Instituțiile, deși plătite să ne protejeze, își fac treaba doar pe jumătate. Astfel, responsabilitatea rămâne pe umerii cetățenilor, care trebuie să fie atenți, să întrebe, să verifice și să ceară transparență. Campaniile de informare sunt utile, dar insuficiente fără implementare reală și un control ferm din partea statului.
Respectarea distanțelor dintre clădiri nu este un moft birocratic, ci o garanție că locuința ta va rămâne sănătoasă, sigură și valoroasă în timp.
Problema este reală, dar nu fără soluții – informarea, verificarea actelor și implicarea comunitară pot face diferența, așa cum reamintește campania InfoCons și OAR: „Tu știi cum stai?”.
Se încarcă comentariile...
