Amenințările lui Putin la adresa Europei: anatomia unei mari înșelătorii
0Amenințările repetate ale președintelui rus Vladimir Putin la adresa Europei se bazează pe o presupunere esențială: că adversarul nu va verifica realitatea din spatele declarațiilor. În acest fel, insecuritatea Europei este transformată într-o proiecție artificială de forță, scrie într-o analiză în Kyiv Post, Orhan Dragaš expert sârb în domeniul securității și relațiilor internaționale și directorul Institutului Internațional de Securitate, cu sediul la Belgrad.
Pentru mulți europeni, anul 2025 a creat un sentiment de deja-vu. Imaginile luptelor din apropierea orașului Harkov și din regiunea Donețk au reaprins temeri vechi: ar putea Rusia să meargă mai departe după Ucraina, spre Berlin, Paris sau Varșovia?
Televiziunile de stat ruse și titlurile alarmiste din presa occidentală au contribuit la acest climat de anxietate. S-a trecut însă cu vederea un fapt esențial: în februarie 2022, Kremlinul promitea o „operațiune militară specială” de câteva zile și o cucerire rapidă a Kievului. Patru ani mai târziu, armata rusă încearcă cu dificultate să avanseze în estul Ucrainei, în timp ce își apără propriul teritoriu de atacuri cu drone.
Limbajul folosit de Putin pentru a amenința Europa este, în esență, același pe care l-a folosit față de Ucraina în 2021. Diferența este de percepție. Atunci, Europa a considerat amenințările un bluff. Astăzi, ele sunt tratate adesea ca o evoluție inevitabilă. În ambele cazuri, evaluarea a fost eronată: prima dată a fost subestimată realitatea, iar acum este supraestimată ficțiunea.
Realitatea de pe câmpul de luptă
Rusia poartă de patru ani un război de uzură împotriva unei singure țări – Ucraina. Nu împotriva NATO, nu împotriva Uniunii Europene, nu împotriva unui continent. Luptele se desfășoară în estul Ucrainei, cu pierderi mari, mobilizări masive, improvizație și o dependență tot mai mare de represiune internă și de sprijin extern din partea Iranului și Coreei de Nord.
Aceasta nu este imaginea unei armate pregătite să mărșăluiască spre capitalele Europei Occidentale. Este imaginea unui stat care încearcă să evite o înfrângere într-un conflict pe care l-a inițiat.
Cu toate acestea, slăbiciunile militare ale Rusiei nu par să reducă percepția amenințării în Europa. Dimpotrivă, cu cât situația Rusiei pe front este mai dificilă, cu atât discursul său devine mai agresiv. Pentru regimurile autoritare, aceasta este o logică veche: atunci când puterea reală scade, retorica trebuie să crească, notează analistul sârb.
Un bluff strategic
Rusia nu a reușit să învingă Ucraina după patru ani de război. Cu toate acestea, Moscova încearcă să convingă că ar fi capabilă să se confrunte militar cu întreaga Europă. Analiștii spun că nu este vorba de o strategie coerentă, ci de un bluff care funcționează doar dacă nu este examinat atent.
O privire asupra datelor de bază ridică semne serioase de întrebare.
Din punct de vedere demografic, Rusia are aproximativ 145 de milioane de locuitori. Uniunea Europeană, fără Regatul Unit, are peste 440 de milioane. Incluzând Marea Britanie, Norvegia și alte state europene din afara UE, populația Europei ajunge la aproximativ 500 de milioane. Această diferență este esențială pentru capacitatea de a susține un conflict de lungă durată.
Discrepanța economică este și mai mare. Produsul intern brut al Rusiei este estimat la aproximativ 2.200 de miliarde de dolari, în timp ce economia Uniunii Europene depășește 17.000 de miliarde. Incluzând Regatul Unit, raportul se apropie de nouă la unu. Războaiele moderne sunt câștigate de industrie, logistică și finanțe, nu de discursuri.
Capacități militare comparate
Cheltuielile militare reflectă aceeași diferență. În 2024, Rusia a alocat aproximativ 110–120 de miliarde de dolari pentru apărare. Statele europene, la un loc, au cheltuit peste 690 de miliarde. Chiar și fără sprijinul SUA, Europa dispune de o capacitate militară semnificativ mai mare.
Forțele armate ruse numără aproximativ 1,3–1,5 milioane de militari activi și mobilizați. Armatele europene, fără Statele Unite, depășesc 1,8 milioane, iar incluzând Regatul Unit și alți membri NATO, peste două milioane. În plus, forțele europene nu sunt epuizate de ani de război continuu.
În aer, Rusia a pierdut sute de aeronave în Ucraina, în timp ce principalele forțe aeriene europene dispun, cumulat, de mai multe avioane și elicoptere, cu o capacitate industrială superioară de întreținere și înlocuire.
Pe mare, diferența este și mai clară. Flotele europene însumează peste 2.000 de nave, față de aproximativ 420 ale Rusiei. Europa are mai multe portavioane operaționale; Rusia are unul singur, aflat frecvent în reparații.
Forțele terestre nu schimbă concluzia. Rusia a pierdut o mare parte din tancurile cu care a intrat în război, în timp ce Europa dispune de un număr mai mare de blindate moderne și de o bază industrială solidă.
Factorul adesea ignorat: Ucraina
Un element esențial este Ucraina însăși. După trei ani de război intens, Ucraina a devenit una dintre cele mai experimentate armate din Europa, cu sute de mii de soldați instruiți în luptă modernă, producție proprie de drone și muniție și capacitatea de a adapta rapid tehnologia occidentală. Această forță a rezistat Rusiei timp de ani de zile.
Analiștii spun că tocmai de aceea Kremlinul recurge tot mai des la retorică nucleară. Armele nucleare nu sunt un instrument realist de cucerire a Europei, ci un mijloc de descurajare și intimidare. Cu cât puterea convențională a Rusiei slăbește, cu atât amenințarea nucleară devine mai vocală, susține Orhan Dragaš.
O problemă de percepție
Amenințările lui Putin funcționează nu pentru că ar reflecta realitatea militară, ci pentru că Europa își subestimează propriile capacități. Un continent cu resurse demografice, economice și militare superioare acționează adesea cu reținere, după decenii în care securitatea a fost externalizată.
Teama este alimentată și de un factor psihologic: societăți obișnuite cu pacea și prosperitatea tind să perceapă amenințările într-o cheie disproporționată. În același timp, politicienii pot folosi frica pentru a justifica decizii dificile sau costuri mai mari.
În cele din urmă, spun analiștii, cea mai mare „armă” a lui Putin nu este armata sau arsenalul nuclear, ci capacitatea de a transforma nesiguranța altora într-o aparență de forță.
Pentru Europa, soluția ar putea fi una simplă: o evaluare calmă a realității și a propriilor resurse. Odată ce această diferență dintre mit și fapt este recunoscută, amenințarea își pierde din putere, conchide analistul sârb.
Se încarcă comentariile...
