Autorizaţie ilegală pentru hotelul de lux construit de un milionar în centrul Timişoarei. Verdictul este dat de Inspectoratul de Stat în Construcţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şantierul hotelului pentru care ISC reclamă eliberarea unei autorizaţii ilegale FOTO Daniel Dancea
Şantierul hotelului pentru care ISC reclamă eliberarea unei autorizaţii ilegale FOTO Daniel Dancea

Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), forul administrativ suprem în materie de disciplină în construcţii, reclamă ilegalitatea unei autorizaţii de construcţie emise de Primăria Timişoara pentru un hotel de patru stele pe care firma milionarului timişorean Darius Jumanca îl construieşte în centrul Timişoarei. ISC i-a solicitat Prefecturii Timiş iniţierea unei acţiuni pentru anularea autorizaţiei de construcţie.

Metaltim, firma lui Darius Jumanca, unul din cei mai bogaţi timişoreni, construieşte în Piaţa Sfântul Gheorghe nr. 2,3 şi 4, pe locul unor clădiri aflate în paragină, un hotel de patru stele după modelul Iosefin Residence, investiţie în cadrul căreia aceeaşi firmă a transformat o ruină într-un hotel de patru stele. Proiectul din Sfântul Gheorge este, însă, în centrul unui scandal uriaş după ce Inspectoratul de Stat în Construcţii a solicitat anularea autorizaţiei de construcţie pentru că „a fost emisă cu nerespectarea prevederilor legale”.

Totul a început în primăvara acestui an, când Primăria Timişoara a emis ultima autorizaţie de construire şi au început lucrările de construcţie a hotelului. Reprezentanţii asociaţiei de locatari de pe strada Florimound Mercy nr. 2, învecinaţi cu şantierul, au reclamat o serie de nereguli pentru care au cerut oprirea şantierului.

Lista lungă de nereguli invocate de vecini

Primul motiv pentru care s-a solicitat anularea autorizaţiei de construire din 1 aprilie 2016: lipsa acordului vecinilor, care a fost solicitat prin Certificatul de Urbanism din 8 aprilie 2015. „Schimbarea destinaţiei spaţiilor de la cea de locuire la cea de servicii, respectiv servicii hoteliere este evident făcută fără acordul nostru”, au reclamat vecinii într-o sesizare transmisă autorităţilor statului.

Emiterea Certificatului de Urbanism din 2015, în baza unui Plan Urbanistic de Detaliu nevalabil este un alt motiv pentru care vecinii au solicitat anularea autorizaţiei de construire. Mai exact, reprezentanţii Asociaţiei de Locatari de la Mercy nr.2 au arătat că PUD-ul din 2003 cuprindea două parcele (Piaţa Sf. Gheorghe 2 şi 3), cea de-a treia parcelă (Piaţa Sf. Gheorghe nr.4), care deserveşte accesul spre parcarea subterană a hotelului nefăcând obiectul PUD-ului din 2003, întrucât terenul de 127 mp a fost concesionat de la primărie abia în 2008.

De altfel, acuzaţiile asociaţiei de locatari au mers mai departe, arătând că, inclusiv concesionarea acestei suprafeţe de teren, aflată în domeniul public al Municipiului Timişoara, s-a făcut ilegal. Argumentul este art. 13 al Legii 50/1991: „Terenurile aparţinând domeniului public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se pot concesiona numai în vederea realizării de construcţii sau de obiective de uz şi/sau de interes public, cu respectarea documentaţiilor de urbanism aprobate potrivit legii”. Accesul în parcara hotelului construit de Jumanca, susţin reprezentanţii asociaţiei de locatari, nu este o lucrare de interes public. În plus, arată aceeaşi sesizare, pe teren nu s-ar fi putut emite autorizaţie pentru că este mai mic de 150 de mp, suprafaţa minimă pentru a fi un lot construibil.

Santier Hotel Timisoara FOTO Daniel Dancea

Bucăţi de cărămidă căzute în curtea vecinilor care susţin că nu li s-a cerut acordul pentru proiectul cu care se învecinează FOTO Daniel Dancea

O altă neregulă invocată de asociaţia de locatari vecină hotelului construit de Jumanca este neconcordanţa dintre avizul Inspectoratului de Stat în Construcţii şi Autorizaţia de Construire care prevede: lucrări de reabilitare şi refuncţionalizare, extindere imobil în regim de înălţime P+2 E + M+S+P+4E+M, constând în : realizare parcaj subteran cu acces din str. A. Pacha, luminator peste curtea interioară şi amenajare sala de conferinţă în mansarda corpului S+P+4E+M. Schimbare destinaţie spaţii din servicii în servicii hoteliere. ZonaA.

Demolarea clădirilor vechi fără o autorizare de demolare în acest sens, este o altă neregulă pe care reprezentanţii Asociaţiei de Locarati de pe Mercy nr.2 au reclamat-o. „Vă solicităm ca pe baza controlului pe care îl veţi face, atât pe şantier, cât şi la instituţia emitentă a autorizaţiei de construire,  să sistaţi lucrările începute pâna la intrarea în legalitate”, se arată în sesizarea transmisă Inspectoratului de Stat în Construcţii.
Probleme descoperite de Inspectoratul de Stat în Construcţii

Un document intrat în posesia „Adevărul” arată că în urma unui control la Primăria Timişoara, finalizat în 30 august cu un proces-verbal, s-au descoperit mai multe nereguli pentru care Inspectoratul de Stat în Construcţii cere anularea autorizaţiei de construire. Atfel, printr-o adresă transmisă Prefecturii Timiş, Inspectoratul de Stat în Construcţii solicită iniţierea unei acţiuni în instanţă pentru anularea autorizaţiei de construcţie emisă ilegal.


Imagine de pe şantierul hotelului construit în Piaţa Sfântu Gheorghe din Timişoara FOTO Daniel Dancea

Documentul intrat în posesia „Adevărul” arată câteva dintre neregulile descoperite de ISC în emiterea autorizaţiei pentru hotelul din Piaţa Sfântu Gheorghe. Inspectorii ISC arată că terenul concesionat de primărie firmei Metaltim, în 2008, putea fi concesionat fără licitaţie în vederea extinderii unei construcţii pe terenuri alăturate, dar firma nu a respectat termenele de începere a lucrărilor prevăzut de lege şi stabilit în contractul de concesiune. „Nu s-a prezentat dovada solicitării emiterii autorizaţiei de construire şi începere a construcţiei în termen de cel mult un an de la data obţinerii actului de concesionare de către SC Metaltim SA”, se arată în actul de control al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Instituţia de Control a mai arătat că primăria a emis pentru investiţia din centrul Timişoarei trei autorizaţii de construire. Una în 2010, una în 2013 şi alta în 2016. ISC susţine că „nu a fost prezentată dovada de începere a lucrărilor de construcţii în perioada de valabilitate a autorizaţiei de construcţie din 2013”. Inspectoratul de Stat în Construcţii a mai constatat: „inadvertenţe între procentul de ocupare al terenului şi coeficientul de utilizare al terenului”, „nu este respectată planşa de reglementări urbanistice”, „nu s-a prezentat studiu de însorire”, „proiectul de rezistenţă nu este corelat cu planşele de arhitectură”, „nu sunt ştampilate toate piesele scrise din documentaţia martor cu cu ştampila vizat spre neschimbare”.

Santier Hotel Timisoara FOTO Daniel Dancea

Prefectul acuză o pasare a responsabilităţii

Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a confirmat pentru „Adevărul” adresa primită din partea Inspectoratului de Stat în Construcţii, dar susţine că decizia de a solicita anularea autorizaţiei în instanţă va fi luată după consultarea cu Serviciul Juridic, dacă se va ajunge la concluzia că se poate obţine în instanţă anularea documentului.  „Eu am constatat că acest inspectorat are foarte multe sesizări pe acest domeniu. Dacă voi decide atacarea în contencios a autorizaţiei de construcţie, iar dacă instanţa nu îmi va da dreptate, cine va plăti cheltuieli de judecată? Vedeţi dumneavoastră? Inspectoratul de Stat în Construcţii nu îşi asumă atacarea autorizaţiei de construcţie. Ei constată un anumit lucru despre care consideră că este ilegal şi dacă merg în instanţă eu cum mă apăr?”, se întreabă prefectul Mircea Băcală.

Prefectul de Timiş, Mircea Băcală a declarat că înainte de analizarea documentului la nivelul Prefecturii se va face o adresă către Primăria Timişoara pentru a vedea punctul de vedere al primăriei. Primarul Nicolae Robu a spus că nu ştie detalii despre solicitarea ISC, dar a spus că proiectul din Piaţa Sfântu Gheorghe era unul promiţător. „Nu deranjează pe nimeni când o clădire e în paragină, doar dacă e cumva afectat un individ că îi cade o tencuială. Atunci e revoltat. Până atunci nimeni nu are nicio problemă. Vecinii sunt foarte mulţumiţi să fie paragină în jurul lor. Când se apucă cineva să facă, şi cred că acolo e un proiect frumos pentru că e acelaşi investitor care a făcut Iosefin Residence, care arată pur şi simplu superb, se aplică regula: nicio faptă bună să nu scape nepedepsită”, a declarat primarul Nicolae Robu. 

Ce spune investitorul

Contactat pentru un punct de vedere, omul de afaceri Darius Jumanca a declarat că nu ştie de o solicitare de anulare a autorizaţiei, dar în opinia sa, tot ce s-a făcut până acum în proiect este legal. „Lucrăm de ani de zile pentru proiectul ăsta. S-au făcut o grămadă de proiecte, de studii. Sunt nişte vecini care reclamă. Au solicitat şi în instanţă anularea autorizaţiei pentru că nu li s-a cerut acordul”, a declarat Darius Jumanca potrivit căruia sistarea lucrărilor ar putea afecta siguranţa clădirilor din jur.

„Sunt clădiri istorice. Lucrarea este începută. Cine îşi asumă responsabilitatea dacă se opreşte această lucrare. Atâta timp cât lucrăm şi respectăm acel proiect, ne asumăm noi responsabilitatea de a consolida şi a pune în siguranţă clădirile din jur. În momentul în care sistăm această lucrare, cineva trebuie să îşi asume responsabilitatea dacă se întâmplă ceva. Avem toate finanţările, nu ne-am oprit deloc din lucru. Părerea mea este că e rea-voinţă. Oricine doreşte sistarea lucrării doreşte sistarea reconstruirii clădirilor istorice din Timişoara. Înseamnă că sunt doar vorbe tot ce se spune despre refacerea clădirilor istorice”, a declarat Darius Jumanca.

Unul argument forte în al omului de afaceri şi al echipei de proiect din jurul investiţiei, în favoarea unor lucrări de calitate în Piaţa Sfântul Gheorghe, este Hotel Iosefin Residence (foto jos) , proiect în cadrul căruia o clădire din Piaţa Sinaia, aflată în paragină, a fost transformată într-un hotel de patru stele. „Uitaţi-vă să vedeţi ce scor avem pe Booking. Acelaşi lucru vrem să îl facem şi aici. Dacă nu suntem lăsaţi, înseamnă că nu se doreşte sau poate sunt alte interese ale unor persoane care sunt deranjate dacă se construieşte un hotel sau nu sunt de acord cu reabilitarea clădirilor istorice. Eu nu ştiu de solicitarea Inspectoratului de Stat în Construcţii”, a declarat Darius Jumanca. 



Citeşte şi:

FOTO Unul dintre milionarii Timişoarei construieşte un hotel de lux în Piaţa Sf.Gheorghe

Piaţa Sf.Gheorghe FOTO Ştefan Both
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite