Dictatura lu' Gogu | adevarul.ro

Dictatura lu' Gogu

Publicat:
Ultima actualizare:
0

De cand s-a dat HG-eu ca administratorii de bloc au putere de lege, la noi in F4 s-a instaurat dictatura lu' nea Gogu. La inceput, crezuram ca s-a constipat la cap, cum il mai apuca pe el cand

De cand s-a dat HG-eu ca administratorii de bloc au putere de lege, la noi in F4 s-a instaurat dictatura lu' nea Gogu. La inceput, crezuram ca s-a constipat la cap, cum il mai apuca pe el cand primeste factura de la RADET. Trei zile, n-a coborat nici la table, care-s moartea lui. Ingrijorati, a patra zi l-am strigat la geam. Apare coana Bica, nevasta-sa: "Excelenta sa nu poate fi deranjata", zice asta. "E-n dormitor, face guvernu'". Si-acum imi pare rau c-am ras. Pe seara a facut sedinta extraordinara de comitet. "Din clipa asta, io pentru voi sunt domnu' presedinte Stamate, iar voi pentru mine sunteti niste nimica". Si ne-a prezentat "Cabinetu'": coana Bica - premier, Fane instalatoru - la Industrii, Nuti de spala scarile - Ministeru' Mediului, Rica militianu' - la Interne. "Pe tine Sile", imi zice, "am vrut sa te pun la Externe, ca stii bulgara televizata, da' te-ai hlizit ca bou' si te-am mazilit". Asa mi-a facut. La 4 dimineata - bubuituri in usa. Deschid - patru insi cu pungi pe cap, gaurite cat sa se benocleze prin ele. Stersesera unde scria "The Alimentara" si scrisesera "Garda de Bloc". "In numele Administratiei, esti arestat", zice unu' de sub punga, si ma umfla. Am stat in spalatorie o saptamana. La inceput a fost greu, ca eram singur cu niste izmene uitate pe sarma, da' la sfarsit a fost de belea. Cica nici in subsol nu mai era loc, dupa esuarea unei lovituri de scara. Apoi s-a infiintat Tribunalul Locatarului. Vin o data acasa - gasesc citatie pe clanta, ca sa ma prezint in dormitorul de judecata de la ap.13. Rai de tot, domne: mi-au dat o luna de subsol, pentru c-am trantit usa la lift, acu' vreo cinci ani, intr-o vineri. Scapam cu doo saptamani, da' tanti Vica de sub mine si-a adus aminte ca-n ziua aia am pus si aspiratoru', "la ora 14:27, sa nu pot io sa ma concentrez la somn, care nenorocitii astea mai merge si incaltati pa parchetu' gol si daca nu le-as fi zis sa sa dascalte sau sa-l scoata dracu'". Dupa aia, a venit perchezitia. L-am asteptat pe nea Gogu cum am stiut noi mai bine. Degeaba: a gasit in spatele sifonierului un fir de praf aproape intreg. "Iti zic io ce-i aici", zice nea Gogu. "E co-ci-na!". La recensamantul caloriferelor a fost jale. M-a gasit cu juma' de element in plus si de atunci platesc doua intretineri si un fond de rulment, luna de luna. Acum e doua dimineata si peste F4 al nostru s-a lasat linistea. De fapt, e liniste tot timpu'; umblam toti ca stafiile, sa nu ne simta urechea lu' Gogu. asta e-n stare sa... Ia stati! Cre' ca aud pasi... Uhhh! A fost cat pe ce. De data asta a intrat peste vecinu'.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite