De la ce s-ar fi îmbolnăvit copiii internați cu botulism în Timișoara

0
Publicat:

Este alertă la Timișoara acolo unde 11 copii cu vârste între 3 și 7 ani au fost internați la spitalul de boli infecțioase cu botulism.

Copiii sunt internați la Timișoara FOTO: arhivă
Copiii sunt internați la Timișoara FOTO: arhivă

Din cei 11 copii internați cu botulism, doi se află în stare gravă, spun medicii.

Copiii vin din două familii de asistenți maternali și sunt bănuieli că s-au îmbolnăvit de la cârnații primiți de sărbători, când au fost la colindat, scrie Digi24.ro.

Simptomele au fost resimțite pe 9 ianuarie, când doi dintre copiii aflați în plasament, de 5 și 9 ani, au fost duși la spital. Fiind internați la Lugoj cu diagnosticul de gastro-enterocolită.

 „În 15 ianuarie, au fost externați cu recomandare de tratament, însă au continuat anumite simptome, respectiv privirea fixă și pleoapa căzută, care existau și când se aflau în spital. Și copiii au fost externați practic cu aceste probleme”, potrivit Smarandei Marcu, purtător de cuvânt al DGASPC Timiș.

Ulterior, alți doi copii, de la altă familie de asistenți maternali din aceeași localitate, au început să aibă simptome. Astfel că toți ce 11 copii, din cele 2 familii, au fost duși la Spitalul „Victor Babeș”, din Timișoara.

 „3 au necesitat doar lăsare la domiciliu, dar 8 au necesitat internare în spital, două cazuri fiind critice, unul necesitând terapie intensivă”, a menționat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.

Direcția de Sănătate Publică Timișoara a declanșat o anchetă de proporții și încearcă să identifice cauzele infecției.

„Botulismul este o intoxicaţie severă cauzată de toxina botulinică produsă de bacteriile Clostridium botulinum. Această toxină poate afecta sistemul nervos, provocând paralizie musculară şi, în cazuri extreme, punând în pericol viaţa pacientului. Printre simptomele ce pot apărea se numără: slăbiciune musculară, dificultăţi de respiraţie, vedere înceţoşată, dificultăţi în înghiţire, fenomene digestive şi chiar paralizie. Bacteria care produce boala nu se dezvoltă decât în condiţii de anaerobioză din alimente (în absenţa oxigenului)”, precizează într-un comunicat de presă, reprezentanții Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite