Cui cer ajutor românii când viața îi pune la încercare. Aproape 90% au aceeași primă alegere STUDIU
Familia rămâne principalul sprijin al românilor în situațiile dificile, fie că este vorba despre probleme financiare sau de sănătate. Aproape 90% dintre respondenți spun că ar apela în primul rând la membrii familiei într-un astfel de moment, în timp ce doar 6% s-ar baza pe ajutorul prietenilor, potrivit celei de-a doua ediții a Barometrului Percepției Bunăstării Românilor, realizat de IRES pentru ABS – Alianța pentru BunăStare, platformă inițiată de UNSAR.

Conform datelor studiului, 88% dintre români indică familia drept prima opțiune de sprijin în cazul unei probleme urgente, procent similar celui înregistrat anul trecut. Prietenii sunt menționați de aproximativ 6% dintre respondenți, în timp ce instituțiile, autoritățile și alte forme de sprijin sunt indicate de ponderi mult mai mici.
Relațiile apropiate rămân și domeniul vieții de care românii sunt cei mai mulțumiți, obținând un scor de 9,1 din 10, similar celui din ediția precedentă a barometrului.
Românii socializează mai des cu familia și prietenii
Studiul indică și o creștere a frecvenței întâlnirilor și activităților sociale. Aproximativ 24% dintre români spun că se întâlnesc cu familia și prietenii sau participă la activități sociale de câteva ori pe săptămână, față de 16% anul trecut. Alți aproape 12% socializează zilnic, comparativ cu 10% în ediția precedentă.
Astfel, aproximativ 36% dintre respondenți au astfel de interacțiuni cel puțin de câteva ori pe săptămână, față de 26% în 2025. În același timp, ponderea celor care spun că nu participă niciodată la asemenea activități a scăzut de la 8% la 4%.
În ceea ce privește autonomia personală, aproape 49% dintre participanții la studiu afirmă că simt întotdeauna că au control asupra deciziilor importante din propria viață, în creștere față de 47% anul trecut. Alți 24% spun că resimt adesea acest lucru.
Reprezentanții UNSAR subliniază că relațiile de încredere și sprijinul celor apropiați au un rol esențial în bunăstarea populației, dar că solidaritatea familială trebuie completată de soluții de protecție financiară, precum asigurările de viață și de sănătate.
„Rezultatele arată astfel că, în pofida presiunilor economice şi sociale resimţite de populaţie, relaţiile apropiate şi interacţiunea socială continuă să funcţioneze ca factori importanţi de echilibru”, se precizează în comunicat.
Barometrul Percepției Bunăstării Românilor urmărește evoluția percepției populației asupra principalelor aspecte care influențează calitatea vieții, de la relațiile personale și autonomie până la sănătate, educație și siguranță financiară.
Despre ABS – Alianța pentru BunăStare și UNSAR
ABS este o platformă colaborativă care reunește companii, organizații, instituții publice și experți pentru a promova măsuri preventive și a îmbunătăți calitatea vieții în România.
Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 23 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional, potrivit site-ului.




















































