„Cu moartea nu te joci!” Festivalul de Halloween de la Sighișoara, contestat de preoţi
A doua ediție a festivalului „Halloween în Cetate” a provocat nemulțumiri în rândul reprezentanților bisericilor istorice din Sighișoara, care au trimis o petiţie administraţiei locale.

Între 30 octombrie și 1 noiembrie, cetatea medievală din Sighișoara găzduiește instalații multimedia, iluminat arhitectural și animație stradală, în cadrul festivalului „Halloween în Cetate”. Manifestarea, organizată pentru al doilea an consecutiv, a stârnit opoziția reprezentanților mai multor culte religioase, care cer municipalității să țină cont de activitățile liturgice desfășurate în aceeași perioadă.
Nemulțumirile au fost prezentate într-o petiție depusă la Primăria Sighișoara de parohiile cultelor istorice din oraș. Semnatarii contestă includerea festivalului în calendarul cultural local și susțin că evenimentul nu este compatibil cu valorile lor creștine, dar provoacă și poluare fonică și vizuală, notează presa locală.
Ce reclamă preoţii
„Astfel de evenimente nu sunt compatibile cu credinţa noastră creştină, iar pe de-altă parte deranjează prin poluare optică şi mai ales fonică”, se arată în petiție.
Unul dintre motivele invocate este suprapunerea manifestărilor cu date importante pentru comunitățile religioase.
Pe 31 octombrie, comunitățile protestante comemorează începutul Reformei, asociat cu anul 1517, în timp ce pe 1 noiembrie, Biserica Romano-Catolică și alte biserici occidentale sărbătoresc Ziua Tuturor Sfinților. Pe 2 noiembrie, în tradiția catolică este marcată Pomenirea tuturor credincioșilor răposați, dedicată rugăciunilor pentru cei decedați.
În acest context, reprezentanții cultelor susțin că organizarea festivalului în această perioadă afectează participarea credincioșilor la slujbe și momentele de reculegere. În petiție, aceștia amintesc și de problemele întâmpinate anul trecut, la prima ediţie a festivalului, de credincioşii care au încercat să ajungă în cetate.
„Anul trecut, enoriaşi catolici şi evanghelici în vârstă au fost opriţi la barieră şi nu au putut urca în cetate şi participa la liturghiile destinate rugăciunilor pentru cei dragi lor mutaţi la viaţa veşnică”, se arată în document.
Haos la o petrecere de Halloween din Germania: mai mulţi participanţi au leşinat brusc și au ajuns la spitalSemnatarii spun că accesul restricționat și zgomotul produs de concerte le îngreunează activitatea religioasă și cer administrației locale să intervină pentru a proteja liniștea publică.
„Observăm faptul că - pas cu pas - suntem obstrucţionaţi să ne desfăşurăm activitatea noastră liturgică în Cetate, lucru pe care nici măcar regimul comunist şi autodeclarat ateist nu a îndrăznit să-l facă (…). Înaintaşii noştri aveau o vorbă: «cu moartea nu te joci!», iar «Halloween-ul» tocmai asta face”, mai susțin reprezentanții bisericilor în petiție.
Preoţii solicită ca evenimentele să fie organizate astfel încât să nu îi afecteze pe credincioșii „care vor să-şi plângă morţii în decenţă şi să se roage în linişte”, dar nici pe locuitorii cetății.
Documentul a fost semnat de reprezentanții tuturor celor șase biserici istorice din oraș: Biserica Evanghelică C.A., Biserica Unitariană, Biserica Reformată, Biserica Romano-Catolică, Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă Română.
Bruno Fröhlich, prim-preot al Parohiei Evanghelice C.A. Sighișoara, reclamă în special zgomotul concertelor organizate în piața cetății și efectele pe care acestea le-ar putea avea asupra clădirilor istorice şi cere ca manifestările să fie mutate într-un alt loc.
„Problema noastră, mă refer aici la cultele care au bisericile aici în Cetate, este că se suprapun concertele cu boxele date la maximum, vorbim de ziua în care credincioșii comemorează morții și vin la biserică, este un inconvenient concertele care se țin în piața cetății periclitează clădirile, e o poluare fonică extraordinară. Cred că aceste manifestări la care vin foarte mulți, ar trebui făcute într-un alt loc”, a spus el pentru ProTV.
Localnicii, împărțiți în privința festivalului
Festivalul „Halloween în Cetate” este organizat de Asociația „Drag de Sighișoara”, în parteneriat cu Visit Mureș. Programul din perioada 30 octombrie - 1 noiembrie cuprinde instalații multimedia, iluminat arhitectural și animație stradală, într-un eveniment pe care organizatorii îl descriu drept un „weekend spectaculos”.
Primarul Iulian Sârbu susține că festivalul contribuie la prelungirea sezonului turistic, iar cererea pentru cazare este ridicată.
„În acest moment, toate locurile de cazare din Sighișoara sunt ocupate. Ne bucurăm pentru că, prin acest mod, avem un sezon turistic extins, un lucru pe care ni l-am dorit cu toții”, a declarat primarul.
În timp ce reprezentanții bisericilor şi o parte dintre credincioşi cer schimbarea modului de organizare a evenimentului, unii localnici consideră că festivalul este important pentru economia locală și se opun anulării sale.
„Dacă tinerii preferă și mișcări sau evenimente din astea, de ce noi, generația mai în vârstă, sau cei care sunt după noi să fie împotrivă?”
„Chiar am fost supărați pe cei care nu au fost de acord, că nu a fost festival în Sighișoara. Nu se poate așa ceva. Păi, cu ce să faci propagandă la turism dacă tu nu faci, anulezi festivalul?”, au comentat două localnice.
Până una-alta, petiția se află la administrația locală, iar consilierii urmează să decidă dacă regulile privind organizarea festivalului vor fi modificate.




















































