Coronavirus în România. Muftiatul Cultului Musulman ia măsuri. Iusuf Muurat: „Am închis toate moscheile din ţară”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muftiul Iusuf Muurat, Imagine: Adevărul
Muftiul Iusuf Muurat, Imagine: Adevărul

Muftiatul Cultului Musulman din România a decis ca, începând cu data de13 martie, să se suspende temporar desfăşurarea rugăciunii specifice zilei de vineri la toate lăcaşurile de cult din ţară. Decizia a fost luată în urma extinderii rapide a COVID-19.

Totodată, muftiul Iusuf Muurat a făcut un apel ca toate femeile cu care s-a întâlnit în 8 martie senatorul Vergil Chiţac, confirmat cu coronavirus, să se autoizoleze.

„De când a apărut acest virus, am făcut apel să respectăm deciziile luate de autorităţi, să ne conformăm acestor decizii. Azi am închis toate moscheile din ţară, deşi vineri la noi e zi sfântă”, a declarat la Digi24 muftiul cultului musulman din România, Iusuf Muurat.

El a adăugat că a făcut un apel ca toate femeile cu care s-a întâlnit în 8 martie senatorul Vergil Chiţac, confirmat cu coronavirus, să se autoizoleze.

„Dorinţa noastră este de a preveni extinderea COVID-19 în rândul enoriaşilor noştri, având în vedere că sunt şi persoane de vârsta a treia care participă la aceste slujbe. De asemenea, astfel venim în sprijinul autorităţilor centrale şi locale, făcând apel încă o dată la enoriaşi să respecte şi să se conformeze cu deciziile care se iau atât pe plan local, cât şi national” anunţă Muftiatul Cultului Musulman din România.

Muftiatul adaugă că va anunţa reînceperea slujbelor în cadrul lăcaşurilor de cult, în funcţie de evoluţia situaţiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite