Cercul vicios

Mulţi au interpretat de-a lungul timpului ieşirile publice ale preşedintelui Băsescu mai mult ca pe o cauză decât ca pe un efect. Prin aceste ieşiri, preşedintele doreşte să genereze mai

Mulţi au interpretat de-a lungul timpului ieşirile publice ale preşedintelui Băsescu mai mult ca pe o cauză decât ca pe un efect. Prin aceste ieşiri, preşedintele doreşte să genereze mai multă popularitate pentru propria persoană. Nu sunt un naiv. Politicienii au nevoie de imagine. Ajung să se hrănească cu ea. Realitatea îi obligă să fie populari şi credibili.
Totuşi acele discursuri publice ale preşedintelui care pun pe jar instituţiile pot fi văzute şi din cealaltă perspectivă: ele sunt efecte, şi nu cauze. Preşedintele intervine cu mesaje publice atunci când instituţiile nu funcţionează sau atunci când comunicarea instituţională este deficitară. Aceste mesaje, considerate de presă explozive, pentru că de multe ori conţin cuvinte "tari" precum mafie, interese, reglare de conturi, sunt semnele unor disfuncţionalităţi instituţionale. Ar trebui să bănuim că, înainte de a ieşi cu aceste mesaje publice, preşedintele îşi epuizează toate celelalte mijloace constituţionale prin care mediază între instituţii sau transmite avertismente prin canale non-publice, dar reglementate.
Presa nu s-a plictisit deloc anul trecut şi pare că nu va lâncezi pe parcursul actualului mandat prezidenţial. Ieşirile preşedintelui au savoarea lor, ţin audienţa cu sufletul la gură, dau naştere la dezbateri şi interpretări, în funcţie de partea baricadei de care se situează analiştii. Ultimul discurs de la M.A.I. sau conferinţa de presă la întoarcerea din Ucraina au fost asemenea prilejuri. Ele s-au produs după o perioadă de suspectă tăcere a mai marelui din dealul Cotroceni, în condiţiile în care scena politică a fost tulburată de noi dezvăluiri despre relaţia zbuciumată între premier şi justiţie. După discurs, amicii şi inamicii preşedintelui au declarat la unison că a sosit timpul nominalizărilor. Mulţi au început să-l asemene pe Traian Băsescu cu fostul preşedinte. Că ar fi la fel de evaziv. Că aruncă fumigene şi creează confuzie în rândul publicului. Că arată cu degetul şi totuşi nu e clar despre cine e vorba.
Această revoltă e de înţeles şi prin prisma aşteptărilor ridicate pe care le-a alimentat chiar preşedintele în ieşirile sale publice. Mai tot timpul cei care îl ascultă au senzaţia că acesta este discursul decisiv, în care va pronunţa nume, funcţii, fapte, ore şi zile. Dacă nu o face, înseamnă oare că Traian Băsescu nu are aceste informaţii şi se comportă ca un simplu analist care încearcă să explice lumea complexă în care trăim? Cum de multe ori lasă să se înţeleagă însuşi preşedintele, dimineaţa, când noi ceilalţi citim presa la o cafea, domnia sa are acces la alt tip de informaţie. O bună parte furnizată de serviciile secrete. Numai o persoană inocentă ar putea să-şi imagineze că a doua zi preşedintele va ieşi în conferinţă de presă, să ne facă sinteza rapoartelor secrete pe care tocmai le-a citit. Dacă ar face aceasta, ar pune în pericol în primul rând furnizorii de informaţie. Dacă nu, chiar siguranţa naţională. În orice caz, Traian Băsescu s-ar discredita în calitatea sa de preşedinte.
Înţelegând acestea, preşedintele preferă să folosească lecturile sale şi probabil discuţiile pe care le are pe marginea acestor lecturi cu diverse persoane informate, aruncând indicii mai mult sau mai puţin transparente despre acţiuni, instituţii şi uneori chiar persoane. Cui se adresează aceste mesaje criptate despre grupuri de interese sau trusturi de presă aflate sub influenţa lor? În primul rând mass-media şi analiştilor care, ştiind să citească printre rânduri, pot transmite mai departe mesajul publicului larg, mai pe înţelesul omului de rând. O audienţă secundară pentru aceste mesaje sunt persoanele sau instituţiile în cauză, dar şi alţii care nu sunt vizaţi de discursuri. Mesajul implicit este: eu ştiu şi voi ştiţi de acum înainte că eu ştiu.
Dacă al doilea tip de audienţă se presupune că va intra în trepidaţie, pentru că împărtăşeşte tacit cu preşedintele nişte fapte sau acţiuni, primul tip de audienţă poate distorsiona mesajele. Preşedintele însuşi atrage atenţia în ultimele sale discursuri că grupurile de interese nelegitime folosesc unele mijloace de informare în masă sau comentatori politici pentru a se apăra sau ascunde ori pentru a plăti poliţe adversarilor. Deşi presa ar trebui să fie un aliat al preşedintelui în decriptarea mesajelor (de pildă prin anchete care să urmărească indiciile date de acesta), presa poate deveni un filtru care să distorsioneze esenţa acestor mesaje în beneficiul celor care nu vor să apară informaţiile compromiţătoare. Pentru ca demersul lui Traian Băsescu să aibă succes, e nevoie de un "filtru" onest, care să slujească interesul public. Dar presa, chiar onestă fiind, e de obicei circumspectă faţă de discursurile politicienilor. Şi aşa şi trebuie să fie. Nu de puţine ori a fost intoxicată sau manipulată, furnizându-i-se informaţii false. Jurnaliştii români au fost trimişi nu o dată pe piste false tocmai pentru a se oculta realitatea. De ce ar avea încredere presa că preşedintele o trimite pe drumul cel bun, în direcţia corectă pentru investigarea unor acţiuni împotriva legii? La această întrebare ar trebui să răspundă chiar Traian Băsescu.

Sebastian Lăzăroiu
sociolog