„Cearșafuri pătate de sânge”. Experiența de coșmar pentru un român într-o destinație populară din Grecia: „Am făcut bagajele și am plecat” | adevarul.ro

Video „Cearșafuri pătate de sânge”. Experiența de coșmar pentru un român într-o destinație populară din Grecia: „Am făcut bagajele și am plecat”

Publicat:
0
1 live

Un român care a mers în vacanță în Halkidiki spune că experiența sa a fost atât de neplăcută, încât a decis să părăsească mai devreme cazarea pentru care a achitat 1.400 de euro. Printre problemele reclamate se numără lipsa curățeniei, lenjerii pătate și o scurgere înfundată care a dus la inundarea băii. 

Halkidiki este o peninsulă de vacanță preferată de români
Halkidiki este o destinație populară de vacanță FOTO: Shuterstock

Turistul și-a povestit experiența pe un forum dedicat vacanțelor în Grecia. Acesta i-a avertizat pe ceilalți români să fie atenți atunci când aleg o cazare și să nu se bazeze exclusiv pe notele afișate pe platformele de rezervări.

„Salutare tuturor, las și eu postarea asta aici ca să nu-și mai ia și alții țeapă. Nu vă luați după notele de 5 stele de pe Booking sau Airbnb, că sunt minciuni pe față. Am dat 1.400 de euro pe cazarea asta și ne-am ales doar cu nervi și concediul stricat”, a povestit românul.

Potrivit turistului român, cazarea din zona Pallini/Loutra, pe brațul Kassandra din Halkidiki, nu a corespuns deloc așteptărilor. 

Imagini cu Blue and Green Infinity de pe Booking
Imagini cu Blue and Green Infinity de pe Booking

„Pe scurt, ce am găsit acolo: Curățenie zero, cearșafuri pătate de sânge, prosoape pline de pete galbene, praf gros peste tot și păr rămas de la foștii clienți. Le-am cerut să schimbe lenjeriile și prosoapele, iar echipa lor a adus altele LA FEL de murdare și pătate”, a scris românul.

Mai mult, acesta susține că nici după ce a solicitat schimbarea lenjeriilor și a prosoapelor situația nu s-a îmbunătățit. „Le-am cerut să schimbe lenjeriile și prosoapele, iar echipa lor a adus altele LA FEL de murdare și pătate”, a spus românul.

„Scurgere înfundată la duș”

O altă problemă reclamată a fost legată de instalațiile sanitare. Românul afirmă că scurgerea de la duș era înfundată, iar apa refula rapid în baie.

„Scurgere înfundată la duș, după doar 20 de secunde de duș, refula de sub mașina de spălat și inunda toată baia până în bucătărie”, a relatat turistul.

În postarea sa, românul a criticat și atitudinea conducerii proprietății, care nu a încercat să remedieze problemele. 

„Atitudine de rahat din partea managementului”, a afirmat acesta.

Turistul a reclamat și starea drumului de acces până la vilă. „Drumul de acces până la vilă e groaznic, e varză totală, îți rupi mașina”, a mai scris românul.

Postarea turistului român Foto: FB
Postarea turistului român Foto: FB

„Ne-am făcut bagajele, le-am lăsat cheia și am plecat mai devreme”

În cele din urmă, românul susține că toate aceste probleme l-au făcut să renunțe la cazare înainte de finalul sejurului: și-a făcut bagajele, a lăsat cheia și a plecat.

„Până la urmă ne-am făcut bagajele, le-am lăsat cheia și am plecat mai devreme, cerându-ne banii înapoi pe nopțile rămase. Ocoliți-i dacă nu vreți să vă stricați concediul și banii”, a fost avertismentul românului.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite