„Nu suntem pregătiți pentru război”. 6.000 de marinari, prinși de luni de zile în capcana strâmtorii Ormuz | adevarul.ro

„Nu suntem pregătiți pentru război”. 6.000 de marinari, prinși de luni de zile în capcana strâmtorii Ormuz

Război în Orientul Mijlociu
Publicat:
0
1 live

Războiul dintre SUA și Iran a blocat până la 20.000 de marinari, în majoritate din India și Filipine, fără ca vreunul dintre ei să știe când se va încheia acest coșmar.

Nave de marfă în strâmtoarea Ormuz
Nave de marfă în Strâmtoarea Ormuz/FOTO:Profimedia

Echipajul cuprins de panică al unei nave de marfă a transmis, pe 3 august, seara târziu, un semnal de urgență din poziția sa aflată în Strâmtoarea Ormuz. La aproximativ 20 de mile marine nord de coasta Omanului, cargobotul Minoan Pioneer a fost lovit de un proiectil neidentificat, ceea ce a provocat o pană de curent în sala mașinilor și un incendiu în zona de cazare a echipajului.

Membrii echipajului au încercat să stingă incendiul și au cerut ajutor de la navele aflate în apropiere. Când au reușit, in dimineața zilei următoare, să părăsească nava — aflată sub pavilion liberian și deținută de o companie grecească — și-au dat seama că al treilea ofițer mecanic lipsea. La câteva zile distanță, acesta încă nu a fost găsit.

Centrul United Kingdom Maritime Trade Operations anchetează incidentul, însă nu a confirmat oficial până acum originea proiectilului, deși analiștii companiei de informații maritime Windward au remarcat că atacurile cinetice anterioare produse exact în această zonă au avut origine iraniană, chiar dacă Teheranul neagă orice implicare.

În cele 24 de ore anterioare, alte două nave din regiune — un petrolier de mari dimensiuni și unul de dimensiuni medii — raportaseră incidente evitate la limită, scrie The Guardian.

Teroarea așteptării

Succesiunea de incidente readuce în atenție pericolul cu care se confruntă miile de marinari care rămân blocați în Golf, în condițiile în care războiul condus de SUA împotriva Iranului a ajuns în a șasea lună. Ceea ce ar fi trebuit să fie o călătorie obișnuită, atunci când au trecut prin strâmtoare și au intrat în Golf, în februarie, s-a transformat într-un lung și tensionat joc al așteptării.

Iranul a blocat, practic, această cale navigabilă, ținând captivi timp de săptămâni întregi 20.000 de marinari și provocându-le un impact psihologic considerabil. Un marinar blocat în Golf a povestit pentru The Guardian, în primele săptămâni ale conflictului, despre situația „imposibilă" în care se aflau el și echipajul său, situație care a contribuit, printre altele, la o cădere psihică suferită de un alt marinar.

Pe măsură ce războiul s-a prelungit, marinarii au devenit victime: 17 dintre ei au murit de la izbucnirea ostilităților, majoritatea în urma unor atacuri iraniene.

Echipajele blocate în strâmtoare și-au văzut de mai multe ori speranțele de a pleca reaprinse, pentru ca apoi acestea să fie spulberate. Atât încetarea focului din aprilie, cât și acordul de pace semnat în iunie de Washington și Teheran s-au destrămat la scurt timp după ce au fost anunțate.

6.000 de marinari blocați în Golf, la bordul a 500 de nave de toate tipurile

Câteva zeci de petroliere și nave pentru transportul gazelor au profitat de fereastra scurtă oferită de memorandumul de înțelegere — acordul de încetare a focului semnat de ambele părți — pentru a ieși din strâmtoare, însă nu toate au reușit să treacă la timp. Potrivit Organizației Maritime Internaționale (IMO) a ONU, mai sunt încă 6.000 de marinari blocați în Golf, la bordul a 500 de nave de toate tipurile.

„Trebuie să nu uităm că este vorba despre oameni nevinovați, instruiți să își facă meseria, nu instruiți pentru luptă, iar navele nu sunt pregătite să se apere împotriva rachetelor și dronelor", a declarat secretarul general al IMO, Arsenio Dominguez.

Pentru echipajele care așteaptă să poată ieși, situația seamănă cu „închisoarea", a declarat șeful uneia dintre uniunile sindicale din domeniul maritim din India. „Pentru cei aflați la bord, întrebarea care apare este: când se va termina asta? Incertitudinea generată de tensiunile geopolitice în curs le provoacă un stres considerabil", a spus Savio Ramos, secretar general al Maritime Union of India, organizație care reprezintă ofițerii din marina comercială.

Serviciile secrete americane avertizează: Schimbarea de regim din Cuba ar putea urma „scenariul” din Iran decât cel din Venezuela

„Este ca și cum ai pune pe cineva în închisoare și nu i-ai da libertatea de mișcare"

„Este ca și cum ai pune pe cineva în închisoare și nu i-ai da libertatea de mișcare", a adăugat Ramos, el însuși căpitan de petrolier, cu peste două decenii de experiență în transportul unor cantități mari de petrol pe glob. „Nu știi încotro te îndrepți, nu știi ce faci. După un timp, situația te macină."

Majoritatea navelor — cel puțin cele care au proprietari responsabili — primesc în mod regulat apă potabilă, alimente și alte bunuri, transportate cu ambarcațiuni mici de pe uscat, însă majoritatea echipajelor nu au nicio modalitate de a ieși dintr-o situație periculoasă.

Ramos a precizat că unii dintre membrii sindicatului care doreau să se întoarcă acasă au reușit acest lucru, cu condiția ca alți ofițeri superiori să fie dispuși să intre în regiune și să îi înlocuiască.

Au avut loc discuții, mediate de Oman, țară care, alături de Iran, se învecinează cu această cale navigabilă. Totuși, acordul propus de cele două state sugerează că Teheranul ar urma să controleze fluxul de trafic care intră în Golf. O astfel de soluție nu ar fi bine primită de proprietarii de nave și de industrie în general și ar reprezenta o abatere semnificativă de la libertatea de navigație de care beneficiau navele înainte de conflict.

Traficul continuă prin strâmtoare, deși la un nivel extrem de scăzut, de când ostilitățile și atacurile asupra navelor s-au reluat, după prăbușirea acordului de pace, notează The Guardian.

Potrivit analiștilor publicației din domeniul maritim Lloyd's List, doar 52 de nave fără legături cu Iranul au tranzitat strâmtoarea în săptămâna 27 iulie – 2 august, dintre care 60% au ieșit din canal, iar 40% au intrat.

În aceeași săptămână, alte 32 de nave legate de Iran au trecut prin strâmtoare. În total, aceste 84 de nave reprezintă puțin peste 10% din media de 700 de mișcări navale înregistrate săptămânal înainte de izbucnirea conflictului.

Aceasta înseamnă că 70 de petroliere și nave mari pentru transportul gazelor, deținute de companii importante care nu se află sub sancțiuni, sunt blocate în Golf încă din februarie, potrivit analizei Lloyd's List. Alte 65 de petroliere au intrat în regiune după anunțarea MOU, doar pentru a constata că nu mai pot ieși.

Iranul, aproape de un acord cu Omanul: Ce cerințe are pentru SUA privind Strâmtoarea Ormuz

Cei mai mulți marinari blocați sunt din India și Filipine

Nu este clar cum se împart marinarii blocați în funcție de naționalitate, însă cele mai numeroase grupuri sunt, cel mai probabil, cele din India și Filipine. India este al doilea cel mai mare furnizor global de marinari, cu 312.000 de persoane angajate în acest domeniu, după Filipine, care furnizează 460.000, potrivit celui mai recent raport global privind marinarii, realizat de asociațiile din domeniul transportului maritim Baltic and International Maritime Council și International Chamber of Shipping.

De la începutul războiului împotriva Iranului, ostilitățile s-au extins și în alte regiuni, printre care Marea Roșie și Irak. În plus, Rusia și Ucraina continuă să își atace reciproc navele în Marea Neagră, în cadrul unei escaladări a conflictului maritim în care, doar din iulie, au fost ucis 24 de marinari.

Acest lucru i-a determinat pe analiștii Lloyd's să numească luna iulie „una dintre cele mai mortale din istorie pentru marinarii comerciali".

Mulți din industria maritimă se tem că, pe măsură ce conflictul cu Iranul se prelungește și echipajele rămân blocate la bordul navelor într-o regiune periculoasă, tot mai puțini marinari vor fi dispuși să călătorească în zone periculoase — sau chiar să mai plece pe mare.

Șeful IMO, Dominguez, a atras atenția că, fără marinari, „90% din bunurile transportate pe mare nu vor mai putea ajunge la destinația finală, iar acest lucru ne va afecta pe toți".

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite