Kievul duce războiul acasă la ruși. Cum încearcă Ucraina să forțeze Moscova să accepte încetarea focului

Ucraina și-a schimbat în ultimele luni strategia de război și încearcă să mute o parte tot mai importantă a confruntării pe teritoriul Federației Ruse. Loviturile asupra rafinăriilor, depozitelor, infrastructurii militare și liniilor logistice au devenit tot mai frecvente și mai îndepărtate de front, iar Kievul a demonstrat că poate atinge obiective aflate la mii de kilometri de teritoriul ucrainean. Miza nu este doar distrugerea unor obiective militare sau economice, ci și menținerea inițiativei și creșterea presiunii asupra Moscovei pentru a accepta o încetare a focului. Comandorul în rezervă Sandu Valentin Mateiu și generalul în rezervă Virgil Bălăceanu explică pentru „Adevărul” de ce Ucraina își asumă riscul unor atacuri tot mai ample în interiorul Rusiei, ce efecte au produs deja acestea și în ce măsură pot influența evoluția războiului.

Imagine de pe canalul Telegram Sirena, care pare să arate un avion militar în flăcări. FOTO: AP

Timp de mai bine de 3 ani, principala imagine a războiului din Ucraina a fost cea a confruntării de-a lungul unei linii a frontului de peste 1000 kilometri. Rusia a încercat să avanseze în est, iar Ucraina să oprească înaintarea și să își păstreze pozițiile. În paralel, ambele tabere au folosit atacurile cu rachete și drone împotriva infrastructurii aflate în spatele frontului.

În ultimele luni, însă, capacitatea Ucrainei de a lovi la mare distanță a crescut considerabil. Kievul a început să vizeze sistematic obiective aflate în interiorul Rusiei, de la rafinării și depozite de combustibil până la infrastructură logistică și instalații militare.

Campania a căpătat o nouă amploare după 26 iunie, când președintele Volodimir Zelenski a anunțat o campanie de 40 zile de lovituri în adâncimea teritoriului rus, cu scopul declarat de a crește presiunea asupra Moscovei și de a o determina să negocieze.

Serviciul de Securitate al Ucrainei a raportat în această perioadă cel puțin 100 de lovituri reușite pe teritoriul Rusiei. Una dintre cele mai îndepărtate ținte a fost o rafinărie din Omsk, aflată la aproximativ 2.700 kilometri de teritoriul controlat de Ucraina.

Dimensiunea geografică a atacurilor schimbă astfel una dintre premisele de bază ale războiului. Rusia nu mai poate considera că obiectivele economice și industriale aflate departe de linia frontului sunt automat în afara razei de acțiune a armelor ucrainene.

„Acum, nicio rafinărie rusească nu mai este în afara razei de acțiune a armelor ucrainene", a explicat Volodimir Zelenski.

De ce lovește Ucraina în Rusia

Potrivit lui Sandu Valentin Mateiu, campania de lovituri face parte dintr-o strategie construită pe trei direcții. Prima este stabilizarea frontului, unde problema resursei umane rămâne una dintre vulnerabilitățile Kievului. A doua este apărarea teritoriului ucrainean, în condițiile în care există un deficit de interceptori, în special împotriva rachetelor balistice. A treia direcție este lovirea Rusiei în profunzime.

„Cred că, în clipa de față, strategia ucrainenilor este pe trei planuri. În primul rând, stabilizează frontul, iar aici au probleme cu oamenii. Ministrul Fedorov vorbea chiar, după ce a dimensionat problema, despre mobilizare. Al doilea plan este apărarea teritoriului, iar aici sunt probleme cu interceptorii, mai ales împotriva atacurilor balistice. Al treilea este să lovească în Rusia. Aici au o strategie diversificată, pe care, în sfârșit, o pot implementa, pentru că multă vreme nu au avut mijloacele necesare. Acum caută și alte mijloace, pe lângă drone, care să poată lovi", a explicat Sandu Valentin Mateiu.

Generalul Virgil Bălăceanu vede însă în aceste atacuri și o miză strategică mai largă. Ucraina încearcă să demonstreze Rusiei că are capacitatea de a lovi la distanță și, prin urmare, că poate crea o amenințare directă pentru teritoriul rus.

„Principalul obiectiv este să se ajungă la încetarea focului, eventual la un armistițiu. Demonstrezi adversarului că ai capabilități de lovire, îți menții inițiativa într-un război, iar toate acțiunile letale sunt, în viziunea ta, de apărare. În felul acesta, îi demonstrezi că el nu deține inițiativa și că nu el stabilește condițiile. Ucrainenii vor încetarea focului și, la distanță, nu cred că se gândesc serios la un acord de pace, în sensul în care realizează că lucrurile acestea sunt foarte dificile", a explicat Virgil Bălăceanu.

Combustibilul, punctul vulnerabil al Rusiei

Una dintre cele mai importante ținte ale campaniei ucrainene a devenit sectorul energetic. Rafinăriile sunt importante atât pentru economia Rusiei, cât și pentru mașina sa de război. Atacurile asupra lor pot reduce disponibilitatea carburanților, pot perturba logistica militară și pot genera probleme pe piața internă. În opinia lui Sandu Valentin Mateiu, campania împotriva rafinăriilor este până acum unul dintre cele mai clare succese ale Ucrainei.

„Eu vorbesc, în primul rând, despre elementul esențial al economiei, sectorul energetic, și au reușit. Campania împotriva rafinăriilor este un succes. Dincolo de faptul că afectează mașina de război, afectează și economia și are impact la nivelul populației. În felul acesta, fără să ucidă ruși, pentru că aceasta este o cerință a războiului pe care îl duc ucrainenii, ei trebuie să fie morali în ceea ce fac. Practic, duc războiul acasă la ruși", a subliniat comandorul în rezervă.

Generalul Virgil Bălăceanu consideră că efectul economic al atacurilor a devenit deja suficient de important pentru a constitui o amenințare strategică la adresa Moscovei.

„Capacitatea de lovire la distanță și, dacă ți-o menții, reprezintă și o amenințare. La ora actuală, loviturile la distanță ale ucrainenilor reprezintă o amenințare pentru Federația Rusă. Au declanșat deja o criză a combustibililor pe care rușii până acum nu au reușit să o rezolve. Și-au asumat un asemenea risc, care crește în mod constant, odată cu intensificarea loviturilor. Acestea sunt din ce în ce mai ample și vizează mult mai multe ținte. Asta în condițiile în care capabilitățile de apărare antiaeriană ale ucrainenilor au scăzut considerabil, mai ales în privința rachetelor Patriot și a capabilităților de contracarare a rachetelor balistice și hipersonice. Este asumarea unui risc strategic, dar au realizat că numai astfel pot să determine Rusia să se gândească în mod real la o încetare a focului", a subliniat generalul în rezervă.

Datele prezentate în material indică amploarea efectelor asupra sectorului petrolier rus. Potrivit unei analize ACLED, numărul atacurilor asupra instalațiilor petroliere rusești a crescut de la 3 în primul an al războiului la 13 în al doilea, pentru ca în al patrulea an să depășească 130.

În iulie, rafinarea petrolului în Rusia a coborât la cel mai redus nivel din ultimii peste douăzeci de ani, iar Moscova a fost nevoită să apeleze la importuri de carburanți din Kazahstan, India, Japonia și Maroc. În Crimeea, penuria de benzină a devenit vizibilă pentru populație.

Ucraina lovește și logistica militară

Pe lângă efectele economice, Kievul încearcă să afecteze infrastructura care susține operațiunile militare rusești. Loviturile asupra depozitelor, bazelor și rutelor logistice aflate în spatele frontului pot îngreuna aprovizionarea trupelor și pot obliga Rusia să își mute resursele mai departe de linia de contact.

Sandu Valentin Mateiu face însă o distincție între efectele obținute asupra sectorului energetic și cele asupra industriei militare. În cazul producției de rachete, de exemplu, nu există deocamdată indicii clare privind o diminuare semnificativă a producției ruse.

„Un alt element este lovirea industriei militare rusești. Și aici rezultatul este parțial. Nu se vede încă o diminuare a numărului de rachete pe care Rusia le construiește. Este și greu, foarte probabil, dar, oricum, obiectivele militare sunt multiple. Vorbim, în primul rând, de complexe militare, de cele aflate în spatele frontului, iar apoi de tot ceea ce ține de front și de logistica acestuia. Unul dintre marile succese ale Ucrainei este faptul că a reușit să lovească logistica în proximitatea frontului", a subliniat analistul.

Rusia își redistribuie apărarea antiaeriană

Un alt efect al extinderii atacurilor ucrainene este presiunea asupra sistemului rusesc de apărare antiaeriană. Rusia trebuie să aleagă ce obiective protejează și ce regiuni pot rămâne mai slab apărate.

Potrivit lui Mateiu, unele sisteme au fost retrase inclusiv din zona arctică și mutate către Moscova și alte mari orașe. Decizia arată dificultatea de a proteja un teritoriu atât de vast în fața unei amenințări care poate apărea la mii de kilometri distanță.

„Da, există aceste mișcări. Inițial s-a văzut că, din anumite zone ale Rusiei, de exemplu din zona arctică, au fost luate sistemele de apărare antiaeriană, chiar și cele care apărau anumite baze strategice ale rușilor. Au fost mutate. Numai că și aici apar probleme legate de funcționalitatea sistemului în ansamblu. Moscova și celelalte mari orașe sunt prioritare, pentru că, în fond, Kremlinului îi este teamă de orașele mari. Deja se plâng civilii ruși și patronii ruși că obiectivele lor economice nu sunt apărate", a explicat Sandu Valentin Mateiu.

Vulnerabilitatea este importantă tocmai pentru că Rusia trebuie să protejeze simultan centrele politice, bazele militare, infrastructura energetică și industria de apărare. Fiecare sistem mutat către Moscova lasă potențial descoperit un alt obiectiv.

Rusia avansează în Donbas

Loviturile asupra teritoriului rus nu trebuie confundate cu o schimbare a situației de pe front. Rusia continuă să exercite presiune în Donbas și să obțină progrese teritoriale, ceea ce explică în parte nevoia Kievului de a deschide o nouă direcție de presiune.

Virgil Bălăceanu avertizează însă că nu poate fi stabilită automat o legătură între ofensiva rusă din Donbas și intensificarea atacurilor ucrainene în Rusia.

„Rusia are succes în Donbas. N-am mai văzut ultimele informații cu privire la [neclar]. Au început să retragă, să evacueze cetățenii și din Krasnodar. Într-un anumit fel, ucrainenii se așteptau la așa ceva. Să nu avem o situație de creștere a ritmului unei ofensive în Donbas. Deocamdată, nu putem face o legătură directă. Vom vedea după aceea", a explicat Virgil Bălăceanu, fost şef al Brigăzii Multinaționale din Sud-Estul Europei.

În aceste condiții, strategia Kievului pare să urmărească mai degrabă schimbarea costurilor războiului decât obținerea imediată a unei victorii militare decisive. Dacă Rusia poate menține presiunea pe front, Ucraina încearcă să creeze o presiune paralelă asupra economiei, logisticii și infrastructurii ruse.

De ce a ezitat Occidentul să permită atacurile în Rusia

Extinderea loviturilor ucrainene ridică inevitabil problema întârzierii cu care Occidentul a permis folosirea anumitor arme împotriva unor ținte aflate pe teritoriul Rusiei.

Sandu Valentin Mateiu consideră că principala explicație a fost teama de escaladare, în special de un eventual răspuns nuclear al Moscovei.

„Aici nu putem să judecăm post factum. Dar trebuie să vedem liderii occidentali, cât și cum au luat aceste decizii. Și aici, în primul rând, a fost opțiunea privind reținerea. De ce? Pentru că a fost teamă, în primul rând, de un răspuns nuclear al Rusiei. Rusia a folosit foarte bine acest instrument de descurajare, faptul că are armă nucleară și că ar fi dispusă să o folosească. Dar, încet-încet, pe măsură ce lucrurile au evoluat, Rusia nu a folosit arma și a folosit prea mult retorica. Fără acțiuni, da, se decredibilizează", a subliniat analistul.

Virgil Bălăceanu are o evaluare mai tranșantă. Generalul, fost reprezentant al României la Comandamentul NATO de la Bruxelles, consideră că Occidentul a greșit într-o anumită măsură prin întârzierea permisiunii, dar subliniază că, în fazele inițiale ale războiului, Ucraina nici nu dispunea de capabilitățile occidentale necesare pentru asemenea lovituri.

„Într-un anumit fel, da. Dar să plecăm de la ideea că nici nu aveau capabilități occidentale la vremea respectivă și că acestea le-au fost create ucrainenilor. Dacă vorbim de rachetele ATACMS, pentru care americanii au dat aprobare foarte târziu, vorbim de o adâncime de 300 de kilometri. Deci poți lovi la 300 kilometri. Este o lovitură în adâncimea operativă. De regulă, asemenea lovituri le folosești împotriva infrastructurii militare de sprijin a frontului. Ori aici vorbim de lovituri în adâncime care să afecteze, și s-a reușit acest lucru, sistemul de producție și de depozitare a combustibililor”, subliniază generalul.