Cazare la hotel pentru studenți, cu piscină și sală de fitness. Cât plătesc lunar cei care nu au prins loc la cămin
Studenții din Constanța care nu au prins un loc în căminele universitare au la dispoziție, în acest an, o alternativă mai puțin obișnuită: cazarea la hotel în Mamaia. Mai multe unități de cazare au pregătit pachete pentru studenți, cu tarife care pornesc de la aproximativ 2.000 de lei pe lună.

Locurile din căminele studențești s-au ocupat rapid, iar tinerii care nu au prins un loc sunt nevoiți să caute alternative pentru anul universitar care începe în această toamnă. Pe lângă varianta unei chirii, aceștia pot opta pentru cazarea pe termen lung în hotelurile din stațiunea Mamaia.
Una dintre unitățile care au pregătit astfel de oferte pune la dispoziție camere twin, cu două paturi individuale. Prețul este de 200 de euro pe lună pentru fiecare student. În cazul în care camera este ocupată de o singură persoană, tariful ajunge la 320 de euro pe lună, potrivit Click!.
Piscină, sală de fitness și saună
Pachetul nu se rezumă, însă, la cazare. Studenții beneficiază de acces sau reduceri la mai multe facilități ale hotelului, printre care sala de sport, piscina, sauna și serviciile de masaj.
Accesul la sala de sport costă 180 de lei pe lună, iar o zi la piscină este tarifată la 100 de lei. Pentru cei care vor să mănânce la restaurantul hotelului există și un meniu destinat studenților, la prețul de 55 de lei.
În total, hotelurile din Mamaia au pregătit aproximativ 200 de locuri pentru studenți.




















































