Caz rar în justiție. Șofer implicat într-un accident mortal, cu o viteză peste limita legală, declarat nevinovat

0
Publicat:

Un angajat al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, trimis în judecată pentru ucidere din culpă pentru că a intrat cu mașina într-un autoturism care i-a ieșit în față, a fost declarat nevinovat de Tribunalul Militar Cluj.

Sentința a fost pronunțată de Tribunalul Militar Cluj Napoca FOTO Arhivă
Sentința a fost pronunțată de Tribunalul Militar Cluj Napoca FOTO Arhivă

Rechizitoriul arată că accidentul a avut loc în octombrie 2022, pe DN1 București-Oradea.

Subofițerul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), angajat la Depozitul 213 de Rezerve Proprii IGSU din Șinca-Veche (Brașov), circula pe DN1 la volanul unui autoturism Volkswagen (VW) Passat când victima, aflată la volanul unei mașini Skoda, i-a ieșit în față. Potrivit procurorului, mașina victimei se afla perpendicular pe drumul național, iar la un moment dat „a început manevra de intrare în trafic fără a se asigura corespunzător”.

Șoferul aflat la volanul mașinii VW Passat nu a mai putut evita impactul și a lovit mașina Skoda. „Din cauza impactului, autoturismul Skoda, al victimei, fiind lovit inițial în partea din față-stânga, a fost răsucit la aproximativ 360 de grade, iar autoturismul VW, după ce s-a lovit și la partea din spate stânga de autoturismul victimei, s-a mai deplasat câțiva zeci de metri, după care s-a oprit pe partea dreaptă, într-un imobil”, se mai arată în rechizitoriu.

Rezultatul expertizei

În urma accidentului, șoferul mașinii Skoda a murit, iar șoferul aflat la volanul autoturismului VW Passat a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă.

În decizia de trimitere în judecată s-a avut în vedere rezultatul expertizei potrivit căreia subofițerul IGSU, care a mai fost sancționat în trecut de două ori pentru conducere cu viteză, circula cu 80 km/h pe un tronson cu limită de 50 km/h.

„Accidentul putea fi evitat dacă conducătorul auto Skoda ar fi acordat prioritate de trecere auto VW Passat, care circula pe DN 1. Conducătorul auto VW Passat putea evita accidentul dacă ar fi circulat cu o viteză de circa 37 km/h”, sunt concluziile expertizei.

De ce a fost achitat subofițerul

Chiar dacă în astfel de situații vina este împărțită, Tribunalul Militar Cluj-Napoca l-a declarat nevinovat pe șoferul judecat pentru ucidere din culpă, judecătorul ajungând la concluzia că vina producerii accidentului de circulație „aparține exclusiv victimei care nu s-a asigurat corespunzător și nu a acordat prioritate de trecere inculpatului”.

Potrivit judecătorului care a dispus achitarea, „nu există nicio probă din care să rezulte că victima ar fi supraviețuit accidentului dacă inculpatul circula cu viteza legală, întreg raționamentul acuzării fiind fundamentat pe supoziții, considerații teoretice și pe ipoteze nedovedite”.

„Nu se poate reține existența unei legături de cauzalitate, în sensul legii penale, între depășirea vitezei legale de către inculpat și decesul victimei”, se arată în sentința Tribunalului Cluj, care nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite