"Când puşcă ăştia în lac, se ridică apa cât biserica"

La Sarichioi, datorită manevrelor militare româno- americane de la poligonul militar 6 Martie -Sălcioara, ruşii lipoveni cred că sunt "lăsaţi de izbelişte" . Pe lângă noi se ridică,

La Sarichioi, datorită manevrelor militare româno- americane de la poligonul militar 6 Martie -Sălcioara, ruşii lipoveni cred că sunt "lăsaţi de izbelişte" .

Pe lângă noi se ridică, brusc, un pui de vânt, umflă praful lipovenesc şi-l duce în trenă către centrul comunei. "Când puşcă ăştia în lacul Razelm, se ridică apa cât biserica", zice moşul, schiţând cu palma ţinută la orizontală un nivel închipuit numai de el. Cum stă aşa, cu picioarele înfipte nesigur în asfalt, puţin ridicat pe vârful botforilor, Ţiganor Averian pare înalt cât biserica din spatele lui. Suntem la Sarichioi: dincolo de Sarichioi mai este doar nimic şi apă.

Bătrânul descrie precis, ca un indicator rutier nemţesc: "Uite-atâta se ridică apa, nu mai sus". Măsura tuturor lucrurilor la Averian este biserica. Dacă la împuşcăturile din poligonul militar 6 Martie-Sălcioara, apa lacului Razelm ar urca mai sus de turle, ar spăla doar extratereştri şi sateliţi de cercetare - chestii lipsite de noimă pentru oamenii din comună.

"Atâţia ani cu ruşii, şi-acum cu americanii…"

Anul ăsta, Averian împlineşte 80, dar parcă ar fi trăit 200 - moşul ar aştepta şi azi un istoric să-i aproximeze vârsta cu o metodă ştiinţifică de lucru: într-o dimineaţă, s-a culcat sub ruşi şi s-a trezit azi sub americani. Ţiganor Averian devine un hâtru când vine vorba de istorie, de istorici. "Sâna (fiule-n.n.), la Sarichioi au fost atâta timp ruşii şi-acum uite c-au apărut brusc americanii - în poligonul de la 6 Martie-Sălcioara.

Asta să fie istoria? Acu', că s-au întors vremile cu curu-n sus, acu' că nu mai este comunismul, că televizorul e politică şi nimeni nu mai înţelege nimic, că la poligonul 6 Martie-Sălcioara se trage al dracului cu tunul american, iar altădat' trăgea rusul cu Katiuşa, pe unde-o fi acum istoria asta?". Istoria lui Averian, însă, a început la Sarichioi şi tot aici se va mântui: peste nişte ani, o să vină ăştia, istoricii, şi o să-i dezgroape oasele şi se vor întreba ca proştii unde-i Averian. "Peste tot", răbufneşte moşul...

"Eu sunt din ruşi lipoveni, mama a fost Palagheia, iar tata a fost Simeon Ţâganov, era plugar, îşi luase şi maşină de treierat din Germania, era gospodar. Ne rostuisem, am fost chiaburi în comună", zice Averian. Bătrânul se necăjeşte puţin cu furtunul de la un butoiaş, baba îi bodogăne de pe cuibarul raţelor că iar a băut, că e vineri, că e zi sfântă şi tu, măi omule, tot bei, azi nu mănânci carne, doar cartofi copţi şi morcovi.

Vinul reîncepe să curgă, este încă tulbure, doar ochii lui Averian se menţin înguşti, limpezi, lăcrămoşi: "Când a fost colectivizarea în sat, i-au luat lu' tata tot ce-a avut. I-au luat viaţa, a venit tata plângând acasă, cu biciul în mână. Eu cred că l-au şi bătut. Zicea <> . Pe vremea aceea, era şef la colectivă unul, Terente: ăsta era lipovean, era comunist, bătea la oameni şi cu bătaia mergea treaba la colhoz."

Ultimul fântânar din Sarichioi

Dacă-l întreabă cineva unde locuieşte, "mujâcul" Averian zice că el locuieşte "pe strada Colectivului". Strada aceea are alt nume, dar aşa a apucat el, Averian, cu "strada Colectivului": primăvara coboară malul Razelmului spre curţile oamenilor şi pleznesc mugurii cu mici explozii care anunţă viaţa, vara trec pe uliţă fetele satului spre margine, cu pieliţa obrazului împrumutată de prin caişi ("Jaf din copaci, domnule, frumos jaf"), iar iarna, strada asta a Colectivului devine o groapă cu noroaie care ar fi îngreunat chiar şi marşul Armatei Roşii către Bucureşti.

Pe strada Colectivului a stat înfiptă, mult timp, gospodăria de partid. Acolo a construit el, moş Averian, o fântână pentru însetaţi, la 35 de metri adâncime. "Bună apă, domn'le!", îşi aminteşte el, cu un soi de stupoare - adică strada aceea putea să aibă, domn'le, în măruntaiele ei prăfoase, o apă atât de bună că ar fi hrănit şi grădinile Edenului! E greu de înţeles cum galopează istoria aceasta atât de repede în Sarichioi. Un înţeles intim al lucrurilor ar putea exista, dar Ţiganor Averian, se ştie, măsoară totul în biserici, nu în judecăţi.

Sasna Mihail Fedea, primarul comunei Sarichioi: "Orice foc de armă se resimte cel mai mult aici la noi, în localitate"

" Nu ştiu cât de receptivi ar fi domnii de la Bucureşti sau din alte părţi dacă lângă dânşii, în miezul nopţii,
s-ar auzi bubuituri şi alte minuni, sau cât de bucuroşi ar fi în postura pescarilor care nu pot să iasă la pescuit în perimetrul din zona poligonului, pentru că în acea zi se execută trageri…

Nu sunt militar de carieră, dar atâta cât cunosc în urma stagiului militar, orice foc de armă produce un anumit zgomot, care se resimte în Sarichioi cel mai mult, fiind o localitate situată aproximativ în faţa poligonului… Eu cred că, până la urma urmei, dacă vor fi ignoraţi în continuare, cetăţenii localităţii Sarichioi se vor revolta pe chestia poligonului militar…

Ţinând cont că e vorba, totuşi, de o comunitate până la urmă predominantă de ruşi, cred că faptul că ne-ndepărtăm de Rusia, ne apropiem foarte mult de NATO, face la un moment dat ca aceşti oameni, care au provenit de pe meleagurile ruseşti, să se simtă lăsaţi de izbelişte…"

Galerie Foto de Traian George Horia