Când idolii promovează extremismul. Cum sunt atrași adolescenții în cercuri radicale

Muzica, admirația pentru un artist și dorința de a aparține unui grup pot deveni instrumente prin care adolescenții sunt atrași către ideologii extremiste. O investigație jurnalistică arată cum artiști care promovează mesaje neo-legionare sunt conectați la cluburi de antrenament fizic din România și Republica Moldova. Psihologul Olga Ghițac explică, pentru „Adevărul”, cum poate începe radicalizarea, de ce sunt unii tineri atrași de grupările care glorifică violența și ce pot face părinții atunci când observă schimbări îngrijorătoare.

Muzica și admirația pentru artiști pot influența valorile și comportamentele adolescenților. Foto: Pixabay

O investigație publicată recent de Context.ro arată cum muzica unor artiști precum Clasimetric, Cedry2k, Razie și MENSUR este folosită pentru promovarea mesajelor neo-legionare și a cluburilor de antrenament Radical Fight Club, asociate rețelei Radical Entourage.

Potrivit investigației, videoclipurile muzicale combină simboluri legionare, imagini de la antrenamente de arte marțiale și mesaje despre lupta împotriva unor presupuşi „dușmani”. Unele postări conțin inclusiv invitații de înscriere la antrenamente, prin mesaje private.

De ce pot deveni periculoase mesajele transmise de artiștii admirați

Psihologul Olga Ghițac explică, pentru „Adevărul”, că influența muzicii nu se limitează la versuri, ci este legată și de emoțiile pe care le provoacă și de relația pe care ascultătorii o construiesc cu artistul.

„Muzica are o capacitate extraordinară de a ajunge la emoțiile noastre. De multe ori, înainte să analizăm rațional un mesaj, îl simțim. Ritmul, repetiția, energia și emoția asociată unei melodii pot face ca anumite idei să devină familiare și, în timp, mai ușor de acceptat”, spune ea.

În adolescență, când identitatea este încă în formare, artistul preferat poate deveni un model de identificare. Tinerii pot prelua nu doar preferințele muzicale ale acestuia, ci și atitudinile și valorile promovate.

„Aici intervine un mecanism psihologic important: transferul admirației de la persoană către mesaj. Dacă admir un artist, dacă mă regăsesc în povestea lui și dacă simt că mă reprezintă, există riscul să accept mai puțin critic și ideile pe care le transmite”, adaugă psihologul.

Specialista atrage însă atenția că ascultarea muzicii cu mesaje agresive nu înseamnă automat că un adolescent va deveni violent: „Riscul apare atunci când mesajele extremiste sunt repetate, validate de un grup și integrate treptat în identitatea tânărului.”

Ce găsesc adolescenții în grupările care promovează forța și disciplina

În cazul Radical Fight Club, investigația Context.ro descrie o rețea de cluburi de antrenament în care sportul este asociat cu mesaje naționaliste radicale și cu pregătirea fizică pentru confruntarea cu adversarii ideologici.

Pentru a înțelege atracția unor asemenea comunități, Olga Ghițac propune o întrebare: „Ce găsește un adolescent într-un asemenea grup și nu găsește în altă parte a vieții lui?”

Răspunsul poate include acceptarea, prietenia, protecția, recunoașterea sau sentimentul că este important pentru ceilalți.

„Un grup care îi spune «Ești unul dintre noi», «Aici ești respectat», «Noi suntem puternici» îi poate oferi o identitate într-un moment în care el încă și-o construiește”, lămurește aceasta.

Psihologul precizează că disciplina și camaraderia nu reprezintă, în sine, probleme. Acestea se regăsesc și în sport sau în alte comunități sănătoase.

„Diferența apare atunci când apartenența este condiționată de supunere, când forța devine sinonimă cu agresivitatea și când grupul are nevoie de un dușman pentru a-și consolida identitatea”, crede ea.

Pentru tinerii care se simt respinși, nedreptățiți sau lipsiți de putere, explicațiile simple oferite de ideologiile extremiste pot deveni atrăgătoare, mai ales atunci când identifică un vinovat comun pentru frustrările personale.

Masculinitatea construită în jurul agresivității

Investigația Context.ro arată că unele dintre piesele promovate în această rețea glorifică lupta, rezistența fizică și un model de masculinitate opus imaginii bărbatului considerat slab sau sensibil.

Olga Ghițac spune că în practica psihoterapeutică întâlnește frecvent bărbați care au dificultăți în a-și exprima vulnerabilitatea, după ce au crescut cu mesaje precum „Băieții nu plâng” sau „Nu arăta că suferi”.

„Uneori, agresivitatea funcționează ca o apărare psihologică împotriva vulnerabilității. Este mai ușor să arăt furie decât să recunosc că mă simt respins. Este mai ușor să intimidez decât să spun că îmi este frică. Este mai ușor să pretind că sunt superior decât să mă confrunt cu sentimentul că nu sunt suficient de bun”, susține specialista.

Presiunea grupului poate determina un adolescent să își ascundă empatia sau îndoielile, dacă acestea sunt considerate semne de slăbiciune. Specialista subliniază însă că nu orice comportament agresiv ascunde nesiguranță.

„Un bărbat puternic nu este cel care nu simte frică, ci cel care poate să-și recunoască frica fără să aibă nevoie să-i rănească pe ceilalți pentru a se simți valoros”, adaugă ea.

Cum poate începe radicalizarea și care sunt semnalele de alarmă

Radicalizarea unui adolescent poate începe cu interesul pentru o melodie sau admirația față de un artist. Treptat, tânărul poate ajunge să urmărească mesajele acestuia, să intre în contact cu grupurile care îl susțin și, în unele cazuri, să adopte ideile extremiste promovate de acestea.

„Un mecanism important este normalizarea treptată. Ceea ce inițial părea șocant devine familiar prin expunere repetată și validare socială. Familiaritatea nu produce automat acceptare, dar poate contribui la diminuarea reacției de respingere, mai ales când mesajul este susținut de persoane importante pentru tânăr”, mai spune Olga Ghițac.

Ea amintește și de experimentul educațional „Al Treilea Val”, realizat în 1967 de profesorul american Ron Jones. Prin reguli, sloganuri și construirea unei identități colective, unii elevi au ajuns să manifeste comportamente autoritare și să îi supravegheze pe colegii care nu respectau regulile.

Experimentul nu a implicat muzică, dar este invocat de psiholog pentru a ilustra influența apartenenței și a conformismului asupra comportamentului.

În cazul adolescenților, semnalele care merită urmărite includ schimbări persistente ale discursului și comportamentului, justificarea agresiunii, intoleranța față de alte grupuri și retragerea din relațiile anterioare.

„Un semnal deosebit de îngrijorător apare atunci când adolescentul începe să considere că violența este legitimă pentru apărarea ideilor sale”, consideră specialista.

Niciunul dintre aceste comportamente, luat separat, nu dovedește însă existența unui proces de radicalizare.

Ce pot face părinții și profesorii

Atunci când un adolescent începe să admire personaje extremiste sau să folosească simboluri asociate acestora, reacția adulților poate influența felul în care evoluează situația.

„Primul lucru pe care l-aș recomanda părinților este să nu transforme imediat situația într-un război cu propriul copil”, continuă ea.

Psihologul recomandă conversații prin care părinții să înțeleagă ce îl atrage pe adolescent la un anumit artist, personaj sau grup. În același timp, limitele privind amenințările, discriminarea și violența trebuie să rămână clare: „Este foarte important să facem diferența dintre acceptarea copilului și acceptarea comportamentelor sale.”

Dacă un grup extremist reprezintă singurul mediu în care adolescentul se simte valorizat, interdicțiile nu rezolvă nevoia de apartenență. Relațiile de prietenie, activitățile sportive și comunitățile în care tânărul este acceptat pot constitui alternative.

În școli, specialista consideră necesare discuțiile despre manipulare, gândire critică și influența grupului, nu doar prezentarea unor reguli despre comportamentele permise sau interzise.

„Dacă apar amenințări concrete, planuri de agresiune sau acces la arme, situația trebuie tratată ca o problemă de siguranță, cu implicarea specialiștilor și, după caz, a autorităților”, mai spune ea. În celelalte situații, Olga Ghițac recomandă menținerea dialogului și intervenția psihologică timpurie, înainte ca izolarea adolescentului să se accentueze.