Caleidoscop
Bush Si bin Laden, in magazinele de jucarii Un fabricant de jucarii din Connecticut s-a gandit sa faca bani, folosindu-se de imaginea personalitatilor aflate in centrul atentiei dupa atentatele din
Bush Si bin Laden, in magazinele de jucarii Un fabricant de jucarii din Connecticut s-a gandit sa faca bani, folosindu-se de imaginea personalitatilor aflate in centrul atentiei dupa atentatele din 11 septembrie. Astfel, el a produs o serie de jucarii cu chipul presedintelui american George W. Bush, cu cel al teroristului Osama bin Laden, premierului britanic Tony Blair si fostului primar al New York-ului, Rudolph Giuliani. Viata fostului rege afgan - in pericol Fostul rege afgan, Zaher Shah, revenit saptamana trecuta in tara dupa aproape 30 de ani de exil la Roma, s-ar putea afla in pericol, existand informatii potrivit carora un grup de ucigasi care se vor da drept ziaristi pregatesc un atentat impotriva sa, a declarat, ieri, o sursa din cadrul trupelor britanice din Afganistan, citata de Associated Press. Sursa citata aminteste ca in acelasi fel a fost ucis liderul Aliantei Nordului, Ahmad Shah Massud. Ex-suveranul afgan a mai avut o "intalnire" la Roma cu un "ziarist ucigas", care i-a aplicat cateva lovituri de cutit, dar atunci pe fostul rege l-a salvat tabachera din buzunarul interior al sacoului. Nunta insangerata in Pakistan Trei persoane, din care doi copii, au fost ucise si alte 40 ranite, duminica, intr-un atac cu grenada comis de necunoscuti, in timpul unei ceremonii de nunta, in apropiere de Peshawar, in nord-estul Pakistanului. Politia a deschis imediat o ancheta asupra atacului care a avut loc la Shamkani, la zece kilometri nord de Peshawar. Investigatorii au inlaturat ipoteza unui "act terorist". Seful politiei regionale a vizitat locul incidentului, la putin timp dupa producerea atacului, in timp ce ranitii erau transportati la spital. Editie electronica a celei mai vechi enciclopedii din lume Enciclopedia Yongle, cea mai veche si cea mai mare din lume - 11.095 de volume, realizata intre 1403 si 1407 -, va fi transpusa pe suport electronic, in cadrul unui proiect al Bibliotecii Nationale a Chinei. Enciclopedia dateaza din timpul dinastiei Ming si este cu trei secole mai batrana decat cea a lui Denis Diderot. Multe dintre volumele Yongle au fost distruse in razboaiele cu "cele opt puteri" din secolul XIX - Marea Britanie, Franta, Japonia, Germania, Rusia, SUA, Italia si Imperiul austro-ungar. O alta parte sunt raspandite in lume. Biblioteca Nationala a Chinei conserva 221 de volume, dintre care 60 se afla pe insula Taiwan. Padma Lakshmi, tot mai cautata de regizori Top-modelul indian Padma Lakshmi primeste tot mai multe oferte pentru a juca in filme produse in Statele Unite sau India. Deocamdata, ea a fost cooptata in productia hollywoodiana "Boom", care prezinta povestea a trei supermodele care pun la cale furtul unor diamante.





















































