Cacofonie în stil european

Coordonarea franco-germană este importantă pentru reacţia UE la criza financiară mondială.

Obiectivul esenţial al reuniunii celor patru ţări europene membre ale G8, la Elysée, este cât se poate de clar: să pună punct cacofoniei europene care a caracterizat în această săptămână reacţia Uniunii la criza financiară mondială. Strânşi în jurul lui Nicolas Sarkozy, care acţionează la fel cum a făcut-o în cazul războiului din Georgia, adică în calitate de preşedinte al UE, Angela Merkel, Gordon Brown, Silvio Berlusconi şi alţi oficiali europeni ar trebui măcar să se pună de acord asupra unui limbaj comun.

Până în acest moment, au acţionat cum au crezut de cuviinţă, separat, lăsând impresia că fiecare e interesat doar de ţara sa, un demers de rău augur pentru o Europă cu pretenţii de primă putere economică a lumii. Fiecare dintre ei s-a arătat mai degrabă preocupat să-şi salveze băncile şi să-şi protejeze propriii depunători, fără să se sinchisească şi de parteneri. Evident, cu riscul de a le crea probleme suplimentare, aşa cum au făcut-o deja irlandezii, care au anunţat că statul va garanta ansamblul depozitelor, atrăgând instantaneu capitalurile britanice.

Tentativa franceză de a crea, preluând o idee a olandezilor, un fond european de garantare de 300 de miliarde de euro, după modelul planului de 700 de miliarde propus de Paulson în Statele Unite, a fost înăbuşită în faşă de Angela Merkel, cu sprijinul Băncii Centrale Europene. Chiar dacă Parisul a dat imediat înapoi, episodul este încă o dovadă a existenţei unor diferende fundamentale în cadrul UE. Germanii, care au reuşit să restabilească echilibrul în conturile lor publice, se tem că acest tip de fond va fi alimentat cu ajutorul tiparniţei de bani. Nu sunt împotrivă ca Bruxelles-ul să stabilească unele reguli comune pentru pieţele financiare, dar refuză cu îndârjire tot ce ar aduce şi de departe cu o direcţie comună a economiei. Aşa cum, imediat după adoptarea

Tratatului de la Maastricht, în 1992, au respins fără drept de apel ideea unui guvern economic european. În concluzie, aceste neînţelegeri între Paris şi Berlin evidenţiază cât de importantă este o coordonare franco-germană, dacă Europa îşi doreşte să acţioneze concertat. Nicolas Sarkozy a avut eleganţa - sau abilitatea - de a cita din discursul Angelei Merkel, la Toulon, săptămâna trecută. Dar cuvintele, oricât ar fi ele de frumoase, nu înlocuiesc nici concertarea coerentă, nici voinţa reală de înţelegere, care transcende interesele pe termen scurt.

“Le Monde” 3 octombrie 2008