Braşov '87, începutul sfârşitului pentru dictatorul din Carpaţi

1987. Anul oficial al "perestroicii", la ruşi, şi al revoltei de la Braşov, la români. Anul sosirii lui Gorbaciov, la Bucureşti, cu un mesaj clar. Şi anul unei întâlniri cruciale, la

1987. Anul oficial al "perestroicii", la ruşi, şi al revoltei de la Braşov, la români. Anul sosirii lui Gorbaciov, la Bucureşti, cu un mesaj clar. Şi anul unei întâlniri cruciale, la Berlin, a şefilor statelor Tratatului de la Varşovia.

Anul când, se pare, a început numărătoarea inversă a anilor comunismului din blocul sovietic. Şi un an însemnat pentru românii învăţaţi să îndure multe.

Pentru că, la mijlocul verii, din ordin de sus, a fost dărâmată Biserica Sf. Vineri -Hereasca, un simbol al credinţei. Din acel moment, pentru Nicolae Ceauşescu şi regimul său dictatorial a început sfârşitul.

Disperare. Aceasta era, la începutul anului 1987, starea de spirit a românilor. Pe fondul nemulţumirii generale cauzate de restricţiile economice, începând cu luna februarie, pe teritoriul României au avut loc mai multe manifestaţii de protest.

Apogeul nemulţumirilor a fost atins, în noiembrie, la Braşov. Atmosfera era din ce în ce mai apăsătoare, mai încordată, mai dramatică, în oraşul care, în anii `50, purta un nume de tristă amintire - Stalin, iar pe vremuri se numea Cronstad, "oraşul Coroanei".

"Ne mor copiii de foame"!

Salarii mici, muncă multă, înfometare, sărăcie. Mizerie, frig, întuneric. Pe lângă fondul de salarii nesatisfăcător şi retribuţiile reduse, lipsa alimentelor, a energiei electrice şi termice, a apei potabile, precum şi scumpirea utilităţilor, dar, mai ales, foamea şi frigul creaseră o stare crescândă de indignare şi o acumulare de tensiune din ce în ce mai mare printre muncitorii braşoveni.

Ce a fost, de fapt, atunci? Sau, mai degrabă, ce s-a văzut? Pe scurt, revolta anticomunistă de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, s-a declanşat la Întreprinderea de Autocamioane Braşov, printr-o grevă începută în data de 14 noiembrie. Noaptea, la schimbul III. Şi continuată a doua zi, dimineaţa, cu un marş, până în centrul oraşului, în faţa Comitetului Judeţean al PCR.

Muncitorilor de la Autocamioane li s-au alăturat alte coloane de la Tractorul Braşov şi de pe alte platforme industriale. S-a strigat: "Vrem pâine, lapte, carne, ouă - Ne mor copiii de foame!", "Vrem pâine fără cartelă", "Vrem mâncare la copii", "Vrem lumină şi căldură", "Hoţii", "Ajunge, nu mai vrem să fim minţiţi", "Vrem duminicile înapoi".

Refuzul autorităţilor comuniste de a dialoga cu demonstranţii a provocat luarea cu asalt a sediului comunist de către mulţimea adunată în centrul Braşovului. Portretul dictatorului Ceauşescu a fost doborât de pe frontispiciul clădirii şi incendiat. S-a intrat în sediu şi, în unele birouri ale ştabilor "de partid şi de stat", s-au găsit caşcaval, pepsi, portocale. Delicatesuri pe care, atunci, românii, le vedeau doar la televizor.

La telejurnal. A urmat intervenţia brutală a trupelor speciale de Miliţie şi Securitate. Arestări, torturi, deportări. Accidente şi morţi suspecte. Iniţial, se anunţase pedeapsa capitală pentru răzvrătiţi. Lui Ceauşescu îi era frică de arestări, la vedere, şi crime politice, pe faţă.

Răzgândirea dictatorului

Sub presiunea opiniei publice mondiale, "justiţia politică" a regimului Ceauşescu a revenit asupra pedepsei capitale. În urma unui proces înscenat, un număr de 61 de muncitori au fost deportaţi în diverse oraşe ale ţării (unii fiind obligaţi să divorţeze).

După '90, majoritatea celor deportaţi s-au reîntors în Braşov. Despre unul singur dintre cei 61 de muncitori deportaţi, Vasile Vieru, se ştie că a decedat la Bârlad, în septembrie 1988. Cu siguranţă - după câte se va vedea în episodul următor - au mai fost şi alţii morţi acasă în urma anchetelor.

De la Inspectoratul General al Miliţiei (IGM) la "Cercetări Penale". Acolo unde era "stabilimentul torturii", condus de Vasile Gheorghe şi Stănică Tudor. Un adevărat bastion al "poliţiei politice". Pe cord deschis.

Revolta, prin ochii albaştri ai STASI

Serviciile secrete din ţările lagărului socialist nu au stat cu braţele încrucişate. Prin mijloace specifice, "securităţile frăţeşti" din Germania, Polonia, Bulgaria, Rusia (URSS) - mai ales, ştiau ce se întâmplă în România.

Rapoartele STASI, de pildă, unele reproduse de istoricul Stejărel Olaru în cartea "STASI şi Securitatea", relatau, cu lux de amănunte, ceea ce, peste ani, au povestit şi membrii "Asociaţiei Braşov '87", cu diverse ocazii.

Într-un document "secret confidenţial" STASI, din 25 nov. 1987, codificat "VVS-T-B7/6-16/87", se spune: "Referitor la evenimentele petrecute în centrul industrial Braşov la 15.11.1987, din informaţiile contradictorii, doar condiţionat verificabile, primite de la ambasadele ţărilor strâns frăţeşti, corpul diplomatic şi schimbul de păreri cu persoana de contact (n.r. - informator al STASI) din RSR, precum şi din observaţiile şi convorbirile noastre de la Braşov, rezultă: "Câteva sute de angajaţi ai Uzinei de Autocamioane au refuzat să participe la alegeri.

Cauzele - salariile restante şi, pe de altă parte, vânzarea alimentelor de bază raţionalizate (…) Membrii conducerii de partid şi de stat s-au retras, în ziua alegerilor, de la convorbiri cu muncitorii (…) Grupul de demonstranţi format din circa două-trei sute de angajaţi a crescut repede numeric (…)

La apropierea de centrul oraşului au apărut pe neaşteptate panouri cu revendicări: <> , <> . Miliţia nu a intervenit deloc". După câte veţi afla în episodul următor, Securitatea a intervenit din plin. Şi cu asupra de măsură.

"Scânteia", presa străină şi o telegramă din Braşov

Presa de la Bucureşti nu a suflat o vorbă despre evenimentele de la Braşov. În schimb, presa internaţională s-a năpustit asupra regimului Ceauşescu şi a dictatorului de la Bucureşti numit, de pildă, de presa spaniolă "Somoza din Carpaţi".

Prima reacţie oficială dată publicităţii în "Scânteia", organul central al CC al PCR, a avut loc pe 3 decembrie 1987, când a fost publicată o telegramă de autocritică a noii conduceri a Uzinei de Autocamioane Braşov. O uzină care a intrat în istoria mişcărilor anticomuniste.