Blocaj în cabinetele medicilor de familie. Cardul de sănătate ne îmbolnăvește de nervi

0
Publicat:

Sistemul informatic al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate este disfuncțional de o lungă perioadă, atrag atenția medicii de familie. Cardurile de sănătate nu pot fi verificate, iar la cabinete se formează cozi interminabile.

Pacienții trebuie să aștepte chiar și cu programare Foto. Arhivă
Pacienții trebuie să aștepte chiar și cu programare Foto. Arhivă

Înainte de a merge la medicul de familie, verificați-vă pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate calitatea de asigurat ca să vedeți dacă sistemul este funcțional sau nu. „Dacă vedeți că nu funcționează, așa cum se întâmplă practic de câteva săptămâni încoace în cea mai mare parte a timpului, e bine să știți că nu puteți beneficia de unele lucruri când mergeți la medic: nu se poate verifica dacă sunteți asigurat sau nu, prin urmare nu puteți beneficia de tot felul de servicii (trimiteri, rețete, internări sau alte servicii); nu vă puteți înscrie cu cardul de asigurat pe lista unui medic; nu puteți primi rețetă fracționată pe 3 luni. Toate consultațiile sunt prelungite și se formează cozi. Pentru toate acestea, puteți adresa «mulțumirile» dumneavoastră Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe adresa sa de contact sau chiar pe pagina acesteia de FB“, atrage atenția dr. Sandra Alexiu, medic de familie, președinta Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov.

Sistemul este depășit

Și Societatea Națională de Medicina Familiei, SNMF, semnalează că activitatea medicilor de familie este perturbată în cabinetele din toată țara din pricina faptului că Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI) mai mult stă decât merge.

Medicii subliniază că SIUI aparține în exclusivitate Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) ca și mentenanța acestuia, dar că este în mod evident depășit din punct de vedere al scopului pentru care a fost creat.  „Mai mult, acest sistem informatic perimat pune în pericol activitatea medicală la nivel naţional. Imposibilitatea interogării categoriei de asigurat afectează în mod direct accesul pacienților la servicii medicale în sistemul public de asigurări de sănătate în primul rând din cauza creșterii timpilor de așteptare. În mod asemănător, categoriile de asigurat eronate existente în sistem prejudiciază pacienții de drepturile lor firești ca asigurați ai sistemului public de sănătate“, se mai spune în comunicat.

Potrivit aceleiași surse, aceste disfuncții majore în verificarea categoriei de asigurat şi în eliberarea tuturor documentelor medicale din cadrul consultaţiilor „predispun medicii la erori ce le vor fi imputate ulterior chiar de către CNAS, deşi responsabilitatea nefuncţionării SIUI nu le aparţine“.

Totodată, disfuncționalitățile din sistem îi împiedică pe medici să valideze serviciile medicale acordate și să raporteze activitatea lunii anterioare.

Întrebată ce face dacă în aceste zile îi intră în cabinet un pacient care are nevoie de o rețetă, dar pe care nu-l poate valida în sistem ca fiind asigurat, dr. Daciana Toma a răspuns: „Îl cred pe cuvânt că este asigurat. Pentru că pe majoritatea îi știu. Îi scriu rețetă. Iar dacă mai târziu – după ce sistemul informatic va fi din nou funcțional – se va dovedi că pacientul nu era asigurat, voi plăti din buzunar. Îmi asum. Altă soluție nu am“.

Medicii de familie mai cer introducerea formularelor electronice în locul tipizatelor pe suport de hârtie precum și prevederea ca toate formularele, inclusiv toate tipurile de rețete, să fie doar în format electronic fără să mai fie necesară tipărirea lor în cabinete.

Ce spune CNAS

Într-un comunicat, CNAS admite că există disfuncționalități la nivelul SIUI în ceea ce privește aflarea calității de asigurat a unui pacient. „Începând cu data de 6 martie 2023, conducerea CNAS a solicitat dezvoltatorilor de soft, în baza contractelor de mentenanță încheiate cu aceștia, remedierea de urgenţă a problemelor care au condus la aceste disfuncţionalităţi. Până la remedierea situației, rugăm furnizorii de servicii medicale să verifice calitatea de asigurat în aplicațiile proprii şi nu în platforma informatică publică“, se mai arată în comunicat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite