Bănescu, despre homosexualitate: „Nu va fi niciodată acceptată în creștinismul ortodox. Chiar dacă ești Papă, nu poți să negi Scriptura”

0
Publicat:

„Lucrul despre care vorbim este nefiresc. Homosexualitatea nu va fi niciodată acceptată în creștinismul ortodox, cel puțin”, a spus Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, care a făcut referire și la ultimele luări de poziție ale Suvernului Pontif despre acest subiect.

Homosexualitatea, considerată de Biserică un păcat FOTO Shutterstock
Homosexualitatea, considerată de Biserică un păcat FOTO Shutterstock

În decembrie, Papa Francisc a spus că autorizează binecuvântarea cuplurilor de același sex, însă a subliniat că nu trebuie confundat acest aspect cu cel al căsătoriei propriu-zise, prin efectuarea liturghiei, între persoane homosexuale, scrie euronews.ro.

O astfel de atitudine a fost o premieră în cadrul Bisericii Catolice.

„Sexul nu e păcat„

"Pornografia este o maladie, pur și simplu. Dragostea, plăcerea sexuală, cum a spus Papa, sunt lucruri care fac parte din natura umană. Bineînțeles că sexul nu e păcat, bineînțeles că relațiile trupești nu constituie un păcat între oamenii care au o anumită ordine în viața lor, care iubesc, care sunt iubiți(...)

Este un gest personal, pe care Papa și l-a asumat. E vorba de o binecuvântare extraliturgică, deci nu are legătură cu liturghia, nu se oficiază căsătoria acestor persoane. O binecuvântare, pe care eu am interpretat-o ca un semn de îngăduință pentru aceste persoane pe care Papa cred că dorește să le atragă mai aproape de Biserică, dar nu pentru a rămâne în aceeași situație. Chiar dacă ești Papă, nu poți să negi Scriptura. Homosexualitatea rămâne un păcat”, a explicat Vasile Bănescu.

 „Asta nu ține de modernizare„

Totodată, acesta a precizat că „homosexualitatea nu va fi niciodată acceptată în creștinismul ortodox, cel puțin. Cred că nu creștinismul catolic pune problema acceptării homosexualității, ci societățile în care acest creștinism există. Sunt societăți saturate de secularism, societăți în care ordinea morală nu mai este cea care era cândva. Asta nu ține de modernizare. Există tot felul de remarci, că Biserica ortodoxă nu se modernizează odată. Păi cum să modernizezi Evanghelia? Cum să modernizezi tradiția creștină?”.

Hotărâre istorică a Papei Francisc. Preoții catolici, autorizați să oficieze binecuvântări pentru cuplurile de același sex

Într-o mișcare istorică, Vaticanul a anunțat pe 18 decembrie 2023, printr-o hotărâre aprobată de Papa Francisc, că preoții romano-catolici sunt autorizați să oficieze binecuvântările pentru cuplurile de același sex.

Această decizie deschide noi perspective în cadrul Bisericii Catolice, reprezentând o abordare mai incluzivă și empatică față de comunitatea LGBTQ+, potrivit Agerpres.

Un document publicat de Biroul doctrinal de la Vatican precizează că astfel de binecuvântări nu ar legitima situațiile neregulamentare, ci ar fi un semn ca Dumnezeu îi iubește pe toți. Conform noului document, preoții catolici ar trebui să decidă de la caz la caz şi "nu ar trebui să împiedice sau să interzică apropierea Bisericii de oameni în orice situație în care aceștia ar putea căuta ajutorul lui Dumnezeu printr-o simplă binecuvântare".

Papa a spus, în luna octombrie, că orice cerere de binecuvântare ar trebui tratată cu „caritate pastorală".

„Nu putem fi judecători care doar neagă, resping și exclud", a explicat Suveranul Pontif.

Papa Francisc a adăugat totuși că Biserica nu va recunoaște căsătoria între persoane de același sex, considerând în continuare că relațiile între persoane de același sex sunt „în mod obiectiv păcătoase".

Binecuvântarea este, în Biserica Catolică, o rugăciune sau o rugăminte, de obicei rostită de un preot, prin care se cere ca Dumnezeu să privească favorabil persoana sau persoanele care sunt binecuvântate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite