Hotărâre istorică a Papei Francisc. Preoții catolici, autorizați să oficieze binecuvântări pentru cuplurile de același sex

0
Publicat:

Într-o mișcare istorică, Vaticanul a anunțat azi, printr-o hotărâre aprobată de Papa Francisc, că preoții romano-catolici sunt autorizați să oficieze binecuvântările pentru cuplurile de același sex.

Cuplurile gay vor putea primi binecuvântarea preoților catolici
Cuplurile gay vor putea primi binecuvântarea preoților catolici FOTO EPA-EFE / Dan Himbrechts

Această decizie deschide noi perspective în cadrul Bisericii Catolice, reprezentând o abordare mai incluzivă și empatică față de comunitatea LGBTQ+, potrivit Agerpres.

Un document publicat de Biroul doctrinal de la Vatican precizează că astfel de binecuvântări nu ar legitima situațiile neregulamentare, ci ar fi un semn ca Dumnezeu îi iubește pe toți. Conform noului document, preoții catolici ar trebui să decidă de la caz la caz şi "nu ar trebui să împiedice sau să interzică apropierea Bisericii de oameni în orice situație în care aceștia ar putea căuta ajutorul lui Dumnezeu printr-o simplă binecuvântare".

Papa a spus, în luna octombrie, că orice cerere de binecuvântare ar trebui tratată cu „caritate pastorală".

„Nu putem fi judecători care doar neagă, resping și exclud", a explicat Suveranul Pontif.

Papa Francisc a adăugat totuși că Biserica nu va recunoaște căsătoria între persoane de același sex, considerând în continuare că relațiile între persoane de același sex sunt „în mod obiectiv păcătoase".

Binecuvântarea este, în Biserica Catolică, o rugăciune sau o rugăminte, de obicei rostită de un preot, prin care se cere ca Dumnezeu să privească favorabil persoana sau persoanele care sunt binecuvântate.

Chiar dacă răspunsul suveranului pare o schimbare semnificativă de ton, trebuie amintit că, în primăvara anului 2021, același papă a aprobat un decret al biroului doctrinar al Vaticanului care interzicea preoților să binecuvânteze uniunile între persoane de același sex.

La acel moment s-a subliniat faptul că astfel de parteneriate sunt păcătoase și, prin urmare, nu pot fi binecuvântate. La începutul acestui an, când Papa Francisc a spus că homosexualitatea nu este o crimă, a vorbit totuși despre ea ca fiind un păcat.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite