Aproape jumătate dintre români au WC în fundul curții. Canalizarea, încă un lux în România

0
Publicat:

Doar 11,4 milioane de români, adică puțin peste 60%, din populația totală a țării, aveau locuințele conectate la sistemele de canalizare anul trecut, arată noi date publicate de Institutul Național de Statistică, relatează Agerpres.

Aproape jumătate din români au WC în curte FOTO financiarpress
Aproape jumătate din români au WC în curte FOTO financiarpress

Potrivit INS, acest lucru reprezintă, mai exact,  60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022.

De asemenea, populaţia conectată la sistemele de canalizare prevăzute cu staţii de epurare a fost de 11.176.443 persoane, reprezentând 58,7% din populaţia rezidentă a ţării, cu 114.011 persoane mai mult decât în anul 2022.

Creșterea a avut loc datorită rețelelor de canalizare nou construite, cât și a punerii în funcțiune a unor noi stații de epurare a apelor uzate.

Deși cifrele sunt mai mari, statisticile arată însă că aproape jumătate din populația rezidentă a țării încă nu are acces la sistemele de canalizare.

În ceea ce privește regiunile de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populaţiei conectate la sistemele de canalizare, în total populaţie rezidentă, s-a înregistrat în regiunea Bucureşti-Ilfov (95,4%), urmată de regiunea Centru (72,7%) şi Vest (71,9%).

La pol opus, gradul cel mai redus de racordare la sistemele de canalizare s-a înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (40,3%), Sud-Muntenia (41,8%) şi Sud-Vest Oltenia (51,7%).

Pe de altă parte, diferența între mediul urban și mediul rural este în continuare una astronomică. 

În anul 2023, în mediul urban, 9.828.927 persoane erau conectate la canalizare, adică 98,9% din populaţia rezidentă urbană a României.

Asta în timp ce, în mediul rural, un număr de doar 1.622.102 persoane au beneficiat de servicii de canalizare, adică 17,8% din populaţia rezidentă rurală a României.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite