Analize gratuite pentru depistarea bolii cronice de rinichi, de la 1 iulie
0Două teste de laborator prin care este depistată boala cronică de rinichi au fost incluse de la 1 iulie în lista analizelor la care are gratuitate populația adultă, prin noul Contract-cadru de acordare a a serviciilor medicale.
Este vorba despre un test care măsoară rata de filtrare glomerulară estimată - (RFGe) și celălalt care măsoară raportul alumină-creatinină în urină (RACu).
Noul Contract Cadru de acordare a serviciilor medicale și normele de aplicare subsecvente prevăd decontarea investigațiilor la recomandarea medicilor specialiști de medicina familiei, a medicilor nefrologi și a altor specialități clinice, precum diabet, nutriție și boli metabolice, cardiologie, medicină internă.
Pe baza biletului de trimitere de la medicul specialist de familie sau cu altă specialitate clinică, precum nefrologie, diabet, nutriție și boli metabolice, cardiologie, medicină internă, se vor putea efectua gratuit dozajele privind rata de filtrare glomerulară estimată și raportul alumină-creatinină urinară.
Peste 10% din populația României trăiește cu boală cronică de rinichi, BCR, o afecțiune care prezintă simptome abia ȋn stadiile avansate. Principalii factori de risc ai BCR sunt bolile cardiovasculare, hipertensiunea și diabetul zaharat.
Din cauza lipsei de simptome în etapele inițiale ale bolii, pacienții își primesc diagnosticul abia în stadiile avansate, când deja poate fi prea târziu ca evoluția bolii să fie încetinită și există complicații cardiovasculare și renale.
Unu din 10 pacienți depistat timpuriu
Doar 1 din 10 persoane cu boală cronică de rinichi este diagnosticată în stadiile timpurii, când progresia bolii poate fi încetinită.
„Prin decontarea celor două analize am făcut un pas deosebit de important în prioritizarea Bolii Cronice de Rinichi la nivelul întregului sistem de sănătate, oferind o șansă la o viață mai lungă și mai bună pentru pacienții care trăiesc cu această afecțiune. Facem, de asemenea, apel, în special la persoanele cu vârsta de peste 40 ani și la pacienții cu boli cardiovasculare, hipertensiune, diabet zaharat să vorbească cu medicul lor de familie sau cel curant pentru a le fi recomandate gratuit cele două analize necesare pentru diagnosticul bolii cronice de rinichi: rata de filtrare glomerulară estimată și raportul alumină-creatinină în urină. Astfel ne asigurăm că toți cei care trăiesc cu acest diagnostic beneficiază devreme de intervențiile medicale de care au nevoie pentru o viață mai bună, pe termen lung!”, a declarat prof. dr. Ina Kacso, Președintele Societății Române de Nefrologie.
„Medicul de familie este primul contact al pacienților atunci când au probleme de sănătate, dar și cel care ȋi îndrumă ȋn procesul de prevenție și depistare precoce a unor afecțiuni cronice grave. Ne bazăm pe sprijinul autorităților pentru a ne oferi cât mai multe instrumente care să ne ajute ȋn misiunea noastră de a ne menține pacienții sănătoși și de a minimiza riscurile unor afecțiuni suplimentare. Ȋn cazul BCR, am primit, începând cu data de 1 iulie, un instrument valoros, și anume decontarea a două analize vitale pentru depistarea timpurie a bolii, care ne permite să intervenim devreme în evoluția acestei boli, care are un impact devastator asupra vieții pacienților noștri. Putem în acest fel să ne protejăm și mai mult pacienții împotriva unor boli cu impact negativ major asupra stării lor de sănătate, așa cum e boala cronică de rinichi”, a spus, la rândul lui, dr. Dina Mergeani, președintele Societății Naționale de Medicina Familiei.
Boala cronică de rinichi a fost a 10-a cauză de mortalitate din lume, în 2022, iar până în 2040 este estimat că va deveni a 5-a cauză de mortalitate
Boala cronică de rinichi afectează aproape 850 de milioane de oameni din întreaga lume, cu 80% mai mult decât numărul celor care suferă de diabet și de 10 ori mai mult decât cei care suferă de cancer.