Video Alina Inayeh, despre victoria democraților în SUA: Ce urmează pentru Donald Trump și politica externă americană
Alegerile din Statele Unite au redesenat echilibrul politic de la Washington, rezultatele scrutinului având implicații asupra raportului de forțe dintre republicani și democrați. Dincolo de miza internă, rezultatul ridică întrebări privind direcția politicii americane în următorii doi ani, inclusiv în domeniul relațiilor internaționale.

Alina Inayeh, fellow al German Marshall Fund (GMF) și director al Aspen Institute România, a fost invitata podcastului „Agenda Internațională”. Printre principalele teme abordate s-au numărat rezultatele alegerilor din Statele Unite, implicațiile acestora asupra politicii externe americane, precum și perspectivele relației bilaterale dintre Washington și București.
Alina Inayeh: „Este într-adevăr un val albastru”. Votul americanilor, un semnal împotriva administrației Trump
Rezultatele alegerilor din Statele Unite indică un avans al democraților atât la nivel federal, cât și la nivel statal, depășind estimările inițiale. Potrivit Alinei Inayeh, amploarea victoriei reflectă nemulțumirea electoratului față de administrația Donald Trump, în special din cauza creșterii costului vieții. Aceasta consideră că victoria democraților era anticipată de sondajele de opinie, însă rezultatele obținute la nivelul statelor americane conturează un succes electoral mai amplu decât se estima inițial.
„Nu sunt surprinsa, pentru că toate sondajele de opinie din ultimul timp indicau o victorie aproape sigură a democraților în ambele camere. Acum nu mă uit doar la Congresul Statelor Unite, ci mă uit și la ceea ce se întâmplă la nivel național, la nivel statal, de fapt. Și acolo este o victorie a democraților.
Deci este într-adevăr un val albastru, cum se și titrează de altfel, care merge atât la nivel federal, cât și la nivel statal și depășește, pe de o parte, așteptările unora și, pe de altă parte, sondajele de opinie de până acum. Sigur, rezultatele încă trebuie validate. Mai sunt încă state unde se numără buletinele de vot, de fapt voturile, nu buletinele, dar deocamdată ne uităm într-adevăr la o victorie și la nivel statal, și la nivel de Congres federal.”
Creșterea costului vieții, un factor decisiv în votul americanilor
În opinia sa, rezultatul scrutinului este determinat în primul rând de problemele economice resimțite de populație. Creșterea prețurilor la carburanți și efectele conflictului din Iran asupra economiei americane au alimentat nemulțumirea alegătorilor. Experta apreciază că votul a reprezentat mai degrabă o sancțiune la adresa președintelui Donald Trump decât o susținere directă a democraților.
„Să nu uităm războiul din Iran. Să nu uităm operațiunea din Iran, care trebuia să dureze șase săptămâni și au trecut, cred că mai bine de șapte luni, dacă am numărat eu bine, și nu se prevede niciun fel de încheiere a acesteia, război care a dus și duce în continuare la creșterea prețurilor de carburanți la nivel internațional, dar și în Statele Unite. Ori prețul la carburanți, faptul că viața este din ce în ce mai scumpă și lumea nu își mai permite să trăiască la nivelul la care trăia înainte, acestea sunt lucrurile care au determinat cetățenii americani să voteze cu democrații, dar mai ales să voteze împotriva lui Trump. Impotriva lui Trump, nu neaparat impotriva republicanilor. Dacă ne amintim bine, acum poate să fie o lună, când și-a început campania, Trump a mers prin țară, spunand: votați ca și când eu aș fi pe buletinul de vot. Și exact asta s-a întâmplat.
Cetățenii americani au votat ca și când Trump însuși ar fi fost pe buletinul de vot și a fost un vot de blam, inclusiv pentru războiul din Iran, care nu are niciun fel de perspectivă de încheiere în viitorul imediat. Corupția de la nivelul administrației Trump și din jurul apropiaților acestuia este un alt punct important care a condus cãtre acest vot. Este pentru prima oară, în doi ani, când se vorbește deschis și intens despre acest nivel de corupție. Până acum era tăcere la nivelul mass-mediei și al opiniei publice. Era un subiect aproape inexistent, iar acum a devenit unul dintre subiectele principale ale campaniei”, susține Inayeh.
Numirile controversate din administrația Trump și riscul unei confruntări cu noul Congres
Numirile politice din administrația Donald Trump, inclusiv în funcții diplomatice, reflectă convingerea președintelui american că își poate exercita puterea fără constrângeri majore, consideră Alina Inayeh. Aceasta avertizează că o eventuală confruntare cu un Congres controlat de democrați ar putea determina Casa Albă să adopte măsuri controversate, în special în politica externă.
Referindu-se la numirile făcute de administrația Trump, Alina Inayeh a explicat că recompensarea susținătorilor politici prin funcții diplomatice reprezintă o practică mai veche în Statele Unite. În opinia sa, particularitatea actualei administrații constă însă în promovarea unor persoane apropiate personal sau financiar de președinte, fără experiența necesară exercitării funcțiilor respective.
„Nu este nimic surprinzător și nici foarte greu de explicat. În general, în America, în SUA, există practica de a-i recompensa pe cei care te ajută în campanie, financiar sau altminteri, prin posturi de ambasador. Este o practică veche, nu numai de pe vremea lui Trump. Sunt acei appointees care sunt trimiși la posturi în diverse țări.
Ceea ce se întâmplă însă în cazul administrației Trump, și este cu atât mai vizibil, este faptul că aceștia nici măcar nu sunt neapărat contributori financiari importanți în campania lui, ci sunt în mod direct legați de el prin legături fie personale, fie de amiciție, fie de interese financiare. Și nu numai că sunt legați direct de el, dar sunt și total incompetenți. Adică au gafat atât de tare, încât toată lumea știe de fosta purtătoare de cuvânt, de fosta ambasadoare din Grecia și mai sunt și alte cazuri.”
Alina Inayeh: Trump va încerca să demonstreze că încă deține puterea
În ceea ce privește relația dintre Casa Albă și viitorul Congres, Inayeh consideră că Donald Trump va încerca să își demonstreze în continuare autoritatea, chiar și în condițiile unei majorități democrate în legislativ. Politica externă ar putea deveni principalul instrument prin care președintele american să își reafirme influența, inclusiv prin decizii cu efecte internaționale importante.
„Cred că asta este ideea pe care a avut-o și cred că o are în continuare Trump, cum că el poate controla orice și cum că își poate permite orice. De aceea și-a permis să pună în aceste funcții oameni cu care avea în mod evident legături directe, fie de rudenie, fie financiare.
Această încredere a lui că i se permite orice, că poate face orice, va fi foarte dificil de gestionat în următorii doi ani. Pentru că, într-adevăr, dacă se verifică și se confirmă toate aceste pronosticuri de victorie a democraților, vom avea un Congres care va fi controlat de către democrați, dar vom avea o administrație Trump și un președinte Trump care va dori să arate, pe ultima sută de metri, în ultimii doi ani, că el încă face ce vrea, că el încă poate să facă lucruri, că el încă își permite să facă lucruri.
Și cum politica externă este instrumentul cel mai la îndemână, cel mai ușor de folosit, va arăta lumii întregi că el încă mai are putere. Eu zic că ne putem aștepta la câteva măsuri la fel de drastice și de șocante, cu efect negativ, cum a fost și războiul din Iran, cum sunt și tarifele, sau cum a fost și Venezuela.
Remaniere surpriză la Pentagon? Principalul strateg militar al SUA ar fi destituit. Ce scrie The Atlantic despre generalul Brett SylviaTotuși, aceasta a subliniat că sistemul politic american dispune de mecanisme instituționale capabile să limiteze acțiunile președintelui, indiferent de persoana care ocupă Casa Albă.
„Din fericire, există încă niște pârghii. Există niște pârghii solide în sistemul american, dincolo de anecdote și de faptele mai distractive, dacă vrei, care îi mai pun niște piedici lui Trump în fanteziile lui. Și oricărui președinte, nu numai lui Trump.”
Opoziția democrată ar putea declanșa noi anchete împotriva administrației Trump
În perspectiva unei majorități democrate în Congres, Inayeh apreciază că o colaborare între Donald Trump și opoziție este puțin probabilă. În schimb, aceasta anticipează o perioadă de confruntări politice și posibile anchete parlamentare, inclusiv asupra unor controverse legate de administrația prezidențială.
„Pentru Trump, cuvântul consens nu există. El poate cel mult încerca sau îi poate trece prin cap să cumpere opoziția. Asta este ceva ce Trump înțelege și acesta este un mod de acțiune al lui pe care l-am văzut în ambele mandate. De altfel, a ajunge la un consens, a negocia, nu cred că intră nici în vocabularul și nici în obișnuințele președintelui Trump, din păcate.
Cred că mergem spre primul scenariu, în care Congresul va încerca să deschidă câteva anchete, începând cu dosarul Epstein, care, iată, s-a înghețat, ca să zic așa, cu ce s-a întâmplat în Grecia cu fosta ambasadoare și așa mai departe. Sunt o grămadă de piste pe care pot merge astfel de anchete și să-l mai țină puțin în frâu, astfel, pe Trump.
Dar, repet, lui îi rămâne încă destulă putere pe plan intern, dar mai ales pe plan extern, indiferent de cine conduce Congresul.”
Partidul Democrat, vulnerabil în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2028
Dincolo de victoria electorală, Alina Inayeh atrage atenția asupra problemelor interne ale Partidului Democrat. În opinia sa, rezultatul scrutinului nu trebuie confundat cu o susținere puternică pentru formațiunea politică, ci reprezintă în primul rând un vot împotriva lui Donald Trump. Totodată, aceasta consideră că influența aripii radicale progresiste ar putea afecta perspectivele electorale ale democraților în 2028.
„După cum am spus, eu nu îl văd neapărat ca pe un vot dat pentru democrați, ci ca pe un vot dat împotriva lui Trump, nici măcar împotriva mișcării MAGA, ci împotriva lui Trump și a nivelului de trai din ce în ce mai scăzut din America. Deci un vot contra, mai degrabă decât un vot pentru.
Partidul Democrat rămâne în continuare un partid slab. Și în cadrul acestui partid există un nucleu al acestor democrați socialiști, așa se numesc, care sunt radicali. Nu vreau să spun cuvântul extremist, că nu sunt extremiști în sensul că nu sunt violenți, dar sunt absolut radicali în convingerile lor.
Acest nucleu, care iată, va fi întărit și prin câștigarea locului de senator al democratului din Michigan, mi-e teamă că va proiecta o imagine proastă asupra întregului partid, ceea ce va îndepărta, până la urmă, în 2028, votanții de candidatul pe care Partidul Democrat îl va susține la alegeri.”
Ascensiunea aripii progresiste, o provocare pentru democrați
Referindu-se la Abdul El-Sayed, politician asociat aripii progresiste a Partidului Democrat, Alina Inayev a apreciat calitățile sale de comunicator, dar și-a exprimat rezervele față de unele dintre pozițiile sale ideologice și față de influența pe care politicienii progresiști ar putea să o exercite asupra partidului.
„Este atractiv pentru că este un candidat foarte bun. Vorbește bine, este dezinvolt, are o apariție plăcută. Deci este un candidat bun. Dă foarte bine într-o campanie, deși aroganța lui l-a dus la câteva greșeli, mai ales pe ultima sută de metri a campaniei.
Dar ceea ce mă face pe mine să-l urmăresc cu atenție sunt mai multe lucruri. În primul rând, faptul că este foarte apropiat de Alexandria Ocasio-Cortez, care, de fapt, i-a și finanțat campania. Apoi, are anumite poziții foarte stricte, foarte woke. Nu știu dacă este cuvântul potrivit, pentru că woke-ul în sine nu este neapărat un lucru rău sau o mișcare rea. Este extremistă în sensul progresist. Vedem o extremă stângă în cadrul Partidului Democrat și o extremă dreaptă în cadrul Partidului Republican.”
Alina Inayev: Netanyahu, un factor important în deciziile lui Trump privind Iranul
Evoluția politicii americane față de Iran depinde de mai mulți factori, printre care și influența exercitată de premierul israelian Benjamin Netanyahu asupra președintelui Donald Trump. Inayev consideră că dosarul iranian nu poate fi analizat separat de situația de securitate din Golf și de interesele Israelului, în condițiile în care o eventuală reluare a atacurilor americane ar avea implicații asupra întregii regiuni.
De la războiul cu Iranul la inteligența artificială: cele șase teme care ar putea decide alegerile de la jumătatea mandatului în SUAPotrivit Alinei Inayev, Benjamin Netanyahu reprezintă unul dintre actorii care încearcă să influențeze deciziile administrației americane privind Iranul. Aceasta a subliniat că Donald Trump a susținut că s-a opus solicitărilor premierului israelian de reluare a atacurilor, însă declarațiile contradictorii ale președintelui american fac dificilă evaluarea poziției sale reale.
„ Sunt mai mulți factori care au influență asupra lui Donald Trump, dincolo de Congres. Unul dintre factori este Benjamin Netanyahu, care îi cere lui Donald Trump ca America să reia atacurile asupra Iranului.
Donald Trump, până la urmă, a rezistat, spune că a rezistat acestei cerințe, dorințe, doleanțe a liderului israelian. Dar, ca de obicei, afirmațiile lui Donald Trump sunt contradictorii, de la un moment la altul. Așa că nu se știe exact dacă a rezistat sau nu.”
O eventuală încetare a sprijinului american pentru Israel ar reprezenta o schimbare majoră de politică externă
Inayeh a comentat și informațiile privind o posibilă încetare a ajutorului american acordat Israelului începând cu anul 2028. Deși consideră improbabil un asemenea scenariu, aceasta apreciază că o astfel de decizie ar reprezenta una dintre cele mai importante schimbări ale politicii externe americane.
„A apărut și informația acum că SUA vor înceta ajutorul financiar acordat statului Israel. Dacă acest lucru se întâmplă, mi-e greu să cred că se va întâmpla, dar dacă acest lucru s-ar întâmpla, aceasta ar fi cea mai mare schimbare de politică externă a Americii. Nu cred că se va întâmpla, dar, mă rog, asta este deja altă discuție.
Dar Israelul și Netanyahu, în mod direct, sunt factori importanți în decizia pe care Trump o va lua în legătură cu dosarul iranian. Dosar care este foarte complicat, pentru că nu este vorba doar despre faptul că SUA atacă sau nu atacă Iranul. Acolo sunt toate statele din Golf, care sunt acum și amenințate, și prinse în acest conflict. Sunt parte directă în acest conflict. Deci dosarul iranian nu este doar dosarul iranian, este dosarul iranian plus Golf, dacă vrei să spunem așa. Și Israel.”
Influența grupurilor de lobby din SUA asupra relației cu Israelul
În ceea ce privește perspectiva retragerii sprijinului financiar american pentru Israel, Alina Inayeh a apreciat că o asemenea decizie este puțin probabilă, invocând inclusiv influența lobby-ului evreiesc din Statele Unite.
„A fost o declarație deosebit de șchioapă, pentru că lobby-ul evreiesc din Statele Unite este foarte puternic.”




















































